În perioada 15-26 iulie, în comuna Măcărești, s-a desfășurat o școala de vară „Donkey Wonky”, la care au participat în jur de 50 de tineri cu vârste cuprinse între 13-17 ani. Organizatorii școlii sunt membrii Consiliului Local al Tinerilor Măcărești (CLTM), care și-au propus să realizeze un alt gen de activitate în comunitatea lor, care să le ofere oportunitatea semenilor lor să învețe, cât să se și distreze. Programul Școlii de Vară a fost extrem de diversificat, de la training despre voluntariat și cetățenie activă până la căutare de comori; de la training despre jurnalismul mobil (MOJO), cel cetățenesc și curs de filmare cu telefonul mobil până la seri de film.
Chiar dacă a fost o provocare pentru noi, membrii Consiliului Local al Tinerilor, să organizăm acest eveniment, dat fiind faptul că a trebuit să lucrăm cu un grup destul de mare și am planificat toate activitățile singuri, fără ajutorul unui adult, am rămas satisfăcuți și sperăm să mai organizăm și la anul această școală. Rezultatul muncii noastre a fost apreciat și de participanți, care au declarat că cel mai mult le-a plăcut că activitățile au fost foarte diverse și nu au avut timp să se plictisească. În urma participării lor, tinerii și-au exprimat dorința de a se implica în activități de voluntariat și să devenă viitori membri ai Consiliului Local al Tinerilor în mandatul care va începe anul următor.
Scopul Școlii de Vară „Donkey Wonky” a fost educarea tinerilor din comuna Măcărești în spiritul solidarității civice și motivarea lor ca să devină voluntari activi.
Amintim că desfășurarea acestui proiect a fost posibilă datorită Programului de Grant, lansat de Consiliul Raional Ungheni în colaborare cu Centrul Raional de Tineret Ungheni. Suma pe care a accesat-o CLTM a fost în valoare de 10 mii de lei.