Profesorul și omul de știință Eugen Coșeriu a fost cunoscut și recunoscut mai întâi în Occident. Cele mai multe și reprezentative lucrări ale sale au fost editate în America Latină, Spania, Italia, Germania, Franța etc. În îndepărtata Japonie, de exemplu, cu aproximativ 4 decenii în urmă era fondat ”cel mai ambițios și remarcabil proiect de traducere a operei coșeriene realizat pe plan mondial până la momentul actual” (Tămâianu-Morita, Emma). Profesorul Takashi Kamei, figură marcantă în spațiul științific nipon, afirma încă în 1981, ”Coșeriu va fi fiind, probabil, un Copernic pentru lingvistica sec. XX… Oricum, autentica evaluare a lui Coșeriu o încredințăm viitorului…”.
Acasă, în România și R. Moldova, distinsul cărturar, apreciat drept unul dintre cei mai însemnați lingviști ai lumii, a ajuns târziu, după 1989, când i-au fost publicate o parte din lucrările sale, iar savantul a avut posibilitatea să-și revadă patria.
S-a născut la 27 iulie 1921, în comuna Mihăileni, județul Bălți. A urmat vestitul liceu ”Ion Creangă” din Bălți, studiile universitare le-a făcut la câteva universități: Iași (1938-1940), Roma (1940-1944), Padova (1944-1945) și Milano (1945-1949). Și-a luat doctoratul în litere (Roma, 1944), apoi și în filozofie (Milano, 1949).
Adevărat, cum am spus mai sus, E. Coșeriu a revenit acasă mult prea târziu, în țara natală, România, după 28 de ani, și mai apoi în Basarabia, pe care nu a mai găsit-o între frontierele statale de până la 1940, abia peste 50 de ani. ”Plecarea de acasă a fost dureroasă. Sau a fost norocul meu că am plecat la timp. De aceea îi sunt recunoscător tatei, care, în a treia zi după ultimatumul sovietic (26 iunie 1940), mi-a spus: ”Tu nu poți rămâne aici, trebuie să pleci în lume, deși aceasta ne doare pe toți”, scria Eugen Coșeriu. A fost un moment crucial din viața savantului care în 2001 adăuga: ”Dacă aș fi rămas, dacă nu aș fi luat această hotărâre, care însemna în realitate un salt în neant în acea perioadă, ce s-ar fi întâmplat?”. Tot el răspunde: ”Aș fi fost astăzi un Evgheni Ivanovici, ori mi-o fi albit oasele pe undeva, prin Siberia”.
Reputatul om de știință spaniol, Gregorio Salvador, îl caracterizează astfel pe ilustrul basarabean ”…a fost nu numai un lingvist, ci un filolog complet, un romanist cu profundă cunoaștere a limbilor clasice și gândirii antice, un umanist cum nu mai există”. Nici nu se știe exact câte limbi stăpânea Eugen Coișeriu. A vorbit în șapte limbi: română, italiană, spaniolă, germană, engleză, franceză, portugheză, dar și latina, rusa.
Germanul Hans Helmut Cristman, remarcabil discipol al lui Eugen Coșeriu, zicea despre dascălul său: ”Dacă spunem lucrurile așa cum sunt, atunci trebuie să recunoaștem că avem de a face cu un gigant”. Este o apreciere înaltă dată cărturarului nostru, Germania fiind țara ce l-a găzduit în ultima parte a vieții (1963-2002) și care i-a oferit condiții adecvate pentru munca științifică și pedagogică. Foștii săi discipoli nemți (peste jumătate din cei mai cunoscuți romaniști germani sunt elevii eminentului pedagog) consideră că Eugen Coșeriu a devenit un simbol pentru Universitatea din Tubingen, a fost mentorul mai multor generații de cercetători, care formează astăzi vestita ”Școală Lingvistică de la Tubingen”. Eugen Coșeriu a avut un cult aparte pentru germani, popor cu tradiții cărturărești, receptivi la tot ce înseamnă inovație în știință, cultură și tehnică. Însă el, discipol al strălucitei școli românești interbelice, reprezentat în mod exemplar de școala primară din satul natal, Mihăileni, de liceul ”Ion Creangă” din Bălți și Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, avea un ideal, ”nemăsurat vis de copil”, ”să ajungă să-i învețe carte pe nemți”.
Apreciat și onorat de cele mai prestigioase centre științifice și universitare din lume (i-au fost atribuite circa 50 de titluri de Doctor Honoris Cauza), revine, împovărat de griji cu sufletul vibrând de emoție, acasă, în Basarabia (”în patria mea mică”), unde era așteptat ca un simbol. Relațiile lingvistice și politice din R. Moldova nu i-au fost străine lui Eugen Coșeriu. S-a documentat asupra lor în lunga perioadă de aflare în exil. Degradarea fără precedent a limbii române, falsificarea culturii, istoriei i-au provocat grave suferințe morale. Departe de ai săi, urmărește cu durere și cu viu interes tot ce se întâmplă în Basarabia postbelică.
Eugen Coșeriu vizitează în mai multe rânduri R. Moldova (1992, 1998 și în 2001) și se implică efectiv în elucidarea problemelor legate de ineficiența practică a legislației lingvistice, combate politica lingvistică aplicată de ruși și sovietici în Basarabia, ocupată în 1812 și reocupată, în 1940, 1944; dezvăluie cu argumente incontestabile, simplu și pe înțelesul tuturor, natura politică a limbii (”Omul dispune de limbă și limba este condiția libertății istorice. Prin limbă, omul își manifestă tocmai identitatea istorică…”). Dânsul demonstrează inconsistența falsei teorii a celor două limbi și două popoare, unde accentuează că ”pentru un om conștient, chiar dacă nu prea învățat, e penibil pur și simplu că se poate discuta această problemă a existenței ”limbii moldovenești”. Două sau trei cuvinte, rostite altfel la Chișinău decât la București, nu te îndreptățesc să afirmi, că e vorba de altă limbă. Dacă s-ar aplica acest fals criteriu oricărei alte limbi, limbii ruse, de exemplu, ar trebui să descoperim încă vreo 50 de noi limbi…”. ”A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică; din punct de vedere istoric și practic, e o absurditate și o utopie; și din punct de vedere politic, e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor, deci un act de genocid etnico-cultural”, scrie el în continuare.
Este un adevăr elementar, expus cu obiectivitate maximă și o desăvârșită claritate. Este glasul cetățeanului onest în fața istoriei, al lingvistului și filologului de excepție, al umanistului fără pereche, recunoscut și apreciat pe cele mai diverse meridiane. Eugen Coșeriu nu a uitat niciodată că este român (”Am spus întotdeauna, că rămân ceea ce sunt, adică român, și chiar român basarabean, chiar dacă mă integrez cu totul în cultura italiană sau germană; …întotdeauna am peregrinat, am umblat prin lume cu Mihăilenii mei în inimă, cu Bălții mei în inimă, cu Basarabia mea în inimă, cu Iașii mei în inimă, cu România și cu limba română în inimă”. În continuare accentuează: ”Eu n-am părăsit niciodată Mihăilenii și nici ei pe mine. Eu îl consider centrul Universului și m-am ridicat deasupra lor, ca să văd lumea mai bine”. Întrebat ce sfat ar da basarabenilor care traversează și după declararea independenței, un lung și dificil segment de istorie, Eugen Coșeriu răspunde eminescian: ”Să nu se lase, fiindcă toate lucrurile contingente trec, adică politica trece, iar limba rămâne. Și noi rămânem aici după cum am fost. Altă cale nu avem. Altă soluție, deocamdată, nu există, să luptăm la locul unde ne aflăm cu valoarea pe care o posedăm”.
Maestrul [Eugen Coșeriu] a reușit să se impună, fără nicio îndoială, ca cel mai strălucit exponent al culturii române pe planul universal, al științelor omului, întreaga și profunda semnificație a aportului său își așteaptă dreapta prețuire…”, prof.univ.dr. Mircea Bercilă.
Este înmormântat în orașul german Tubingen la 07.09.2002. Numele lui Eugen Coșeriu îl poartă Liceul Teoretic din Mihăileni, iar în octombrie 2005 Eugen Coșeriu se numește Biblioteca Municipală Bălți.
