Vorbind despre Unire, se comit grave erori atunci când este calificată drept o problemă: “problema Unirii”. Aceste lacune și vicii de exprimare nu sunt deloc întâmplătoare, ele având scopul să transmită și să inducă o impresie și o stare de spirit negativă față de tot ce se asociază cuvântului de Unire. Unirea este un obiectiv național, unii îl califică drept cauză, scop, alții drept subiect, temă, iar cei din urmă – drept problemă, dispută, gâlceavă sau evită în a se pronunța.
ACUM nu e momentul! – în Republica Moldova se trăiește de mai bine de 25 ani cu acest fals, cu această “oază” artificială, inexistentă, de așa-zisa tranziție sau fază de pregătire, care înseamnă de fapt un profund somn de moarte, din care nu ne vor salvați, ci condamnați la pieire a tot ce înseamnă românesc și patriotic.
Între timp, însă, rând pe rând își fac apariția pe scena politică de la Chișinău “salvatorii națiunii”, echilibrați, calculați, având soluții viabile, și multe…. multe promisiuni deșarte. La fiecare 4 ani, sau mai devreme, dacă plebeea manipulată este manipulată din nou – acești “salvatori ai națiunii” își schimbă fotoliile, se perindă unul după altul la cârma statului. Stat – în care Unirii încă nu i-a venit momentul.
Atunci când mașinăria de manipulare dă greș – apare conștiința națională, care nu acceptă jumătăți de măsură sau scuze ieftine precum că “nu e momentul”. Anumite grupuri sociale refuză să accepte această idee manipulatorie, introdusă artificial, și atunci se recurg la alte instrumente propagandistice, de fals și manipulare a maselor: ilegalitatea și lipsa majorității favorabile Unirii.
Ilegalitatea este partea cea mai șubredă a ecuației, din acest motiv prefer să încep cu ea. Așa-zișii – mari “apărători ai statalității”, independenței și suveranității Republicii Moldova își fac cruce și înjură când aud de Unire și își fundamentează proiecțiile prin intermediul Constituției Republicii Moldova. Cât despre „apărători ai statalității“ – în mare parte sunt persoane docile Kremlinului sau intereselor acestuia, Republica Moldova nefiind nici independentă, nici suverană și nici unitară și indivizibilă cum este menționat în Constituție. Or, în 1994 când a fost adoptată Constituția, Republica Moldova deja avea o armată rusă în Transnistria ocupată și o Găgăuzie cu regim de “autonomie”, fapt ce face imposibilă independența, iar mai cu seamă caracterul unitar și indivizibil al statului deja divizat și ocupat. Cu alte cuvinte, Constituția este o cărțulie care sună frumos, dar care în momentul adoptării deja nu reflecta adevărul. Despre modul și procedura adoptării Legii supreme, dar și legitimitatea acesteia – nici nu se merită să pierdem timpul, or fiind adoptată de Parlament în numele poporului – dar în lipsa lui, nu așa cum se cuvine să fie adoptată o Constituție – prin votul cetățenilor, ca și în cazul majorității statelor Europene dar și în S.U.A., Constituții ce au servit drept model pentru statele lumii.
Acest fapt se regăsește și în preambulul Constituției RM: “NOI, reprezentanţii plenipotenţiari ai poporului Republicii Moldova, deputaţi în Parlament[…],adoptăm Constituţia Republicii Moldova, declarând-o LEGE SUPREMĂ A SOCIETĂŢII ŞI A STATULUI” , spre deosebire de statele europene și S.U.A., unde preambulul Constituției are următorul conținut: „Noi, Poporul Statelor Unite, […] decretăm și promulgăm Constituția de față”. Iar conținutul art. 142 al Constituției Republicii Moldova zădărnicește orice încercare eșuată a acestor „apărători ai statalității“, declarând nu doar posibilă Unirea, dar și prevede o procedură pentru un asemenea exercițiu statal.
Lipsa majorității favorabile Unirii este ultima redută de menținere a captivității acestui Stat. Pentru început, e necesar să specificăm că 90% din mass-media din Republica Moldova este captivă, fiind proprietate privată a politicienilor. Și oare cui dacă nu mass-media îi revine rolul de a informa corect, echidistant și nepărtinitor? Parafrazând – mass-media este cea care a contribuit la formarea lipsei majorității favorabile Unirii prin manipulare și fals, iar proprietarii acestor surse media își justifică mandatele prin această lipsă de voință generată de mass-media afiliată lor. Interesantă schemă. În Republica Moldova, există o parte a populației care este conștientă și își dorește Unirea Republicii Moldova cu România. Sondajele spun 22%, eu zic că suntem mult peste 51%. Aceste 22% sunt oameni informați și care își pot argumenta opțiunea, oricând. Avem și 25-30% indeciși, cei care sunt încă sub influența drogului mediatic de manipulare, substanța cenușie a cărora refuză să accepte vreo diferență între frați de grai și frați de sânge. Și avem o altă parte a populației care se opune Unirii – în mare parte incapabilă de a-și argumenta opțiunea. Încercările de a argumenta opțiunea negativă fiind de fapt niște frici educate și îndoctrinate: “ocupația românilor, va dispărea Moldova, suntem independenți, vom fi pe locul 2 după Unire, vom fi impuși să vorbim româna, ne vor deporta dacă nu o vorbim” și alte lucruri de la care îți vine a râde, dar și a plânge când le auzi.
Mesajul, idealul, obiectivul și subiectul național al Unirii nu convine unora, îndeosebi celor care s-au obișnuit să mintă și să conducă mase de oameni manipulați. Unirea face chemare la unitate și la conjugarea eforturilor, în timp ce acei „apărători ai statalității“ și “salvatori ai națiunii” fie tărăgănează mersul firesc al lucrurilor pentru a-și umple buzunarele de bani furați, fie dezbină masele populare, în bază de criterii etnice și seamănă vrajbă pentru a ține captivă Republica Moldova și cetățenii ei. Cetățeni care vorbesc limba română, care au tricolorul drept simbol de stat și care sunt urmașii acelorași rădăcini istorice românești, cuprinși adânc de somnul cel de moarte, din care parcă – parcă ne trezim…, Unire!
