Guvernanții tot cer stabilitate. Adică să nu se schimbe nimic, adică să guverneze așa cum pot și cum vor, iar cei de jos să tacă și să le asigure o viață liniștită în lumea lor. Ce bine le-ar mai fi fără opoziție, fără societate civilă activă, fără proteste, fără o concurență de idei, proiecte, planuri. Chiar și după ce partenerii externi le-au cerut să facă reforme, ei continuă să-și păstreze oamenii lor în posturile-cheie, se împotrivesc adoptării unor legi care le-ar tăia din poftele lor, să toarne zoi în capul celor care nu vor să tacă și să-i intimideze pe cei care fac proteste, să închidă gura presei care critică, să mimeze reformele. Unde ne ducem și unde vom ajunge?
