M-am convins încă o dată că nu există nimeni mai puternic, mai curajos şi mai răbdător decât oamenii noştri. De ei poţi să te minunezi, să te miri, să te indignezi cum de le ajung puteri şi răbdare să ducă o viaţă plină de vitregii, să suporte indiferenţa celor de la putere. În faţa mea stă o femeie cu o soartă grea. Am putea pleca frunţile în faţa puterii şi tăriei ei de spirit. Acum câţiva ani a murit sora Mariei (aşa o vom numi pe protagonistă). Înainte de aceasta ea a plecat din capitală şi a cumpărat o căsuţă în sat, ca să îngrijească de sora sa bolnavă. După moartea nenorocitei, pentru a lua nepoţii în tutelă, s-a judecat cu tatăl lor, care nu se mai trezea din beţie. Din cauza aceasta, probabil, copiii au rămas fără casă, căci a ars, iar peste puţin timp a murit şi stăpânul ei.
Potrivit Mariei, la primărie i s-a propus să primească alocaţia socială pe două luni pentru sora decedată, cică, tu, ca tutore, oricum ai dreptul la ea, iar noi n-am inclus aceşti bani în bugetul pe anul acesta. Femeia nu s-a gândit că în acest fel încalcă legea şi că va fi nevoită să restituie acea mie şi jumătate de lei. Bineînţeles, la noi legea se respectă la cel mai serios mod, dar de ce nimeni nu s-a gândit, cu ce bani sărmana femeie, care nu-şi poate găsi de lucru în satul natal, va întreţine doi copii? Maturii ca maturii, în ţara noastră trei sferturi dintre ei flămânzesc. Dar în acest caz e vorba de copii. Femeii i s-a spus să pregătească actele pentru a perfecta tutela, ea le-a pregătit, dar nimeni nu i-a spus (n-au ştiut?) că trebuie să perfecteze şi pensia de moştenitor a copiilor. Bine, ea n-a ştiut, dar cineva trebuia să ştie acest lucru. Mai pe scurt, a lăsat copiii cu unchiul şi s-a dus pe vară la Moscova, ca să câştige bani, să îmbrace şi să încalţe copiii înainte de 1 septembrie.
Dar peripeţiile ei nu s-au terminat aici. Cum a aflat, trebuia nu doar să restituie alocaţia surorii, însuşită ilegal, ci să plătească şi impozitele, inclusiv pe casa arsă. Oare şi de data aceasta nu a avut cine să-i dea un sfat, ca să nu nimerească în încurcătură cu imobilul? Ce-i cu noi? Una-două şi ne batem cu pumnul în piept: suntem creştini, suntem europeni, suntem democraţi, iar în realitate?
Femeia a avut puteri să perfecteze totul, să plătească fără ajutorul pe care l-a solicitat chiar şi unui avocat parlamentar, dar nedreptatea îi arde sufletul şi a venit la redacţie cu cerinţa ca toţi să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de stat, aşa cum a făcut ea.
