Apropo, afară de ziua naşterii, dânsul va marca încă două date jubiliare – 50 de ani de activitate la întreprinderea „Ungheni-Vin” şi 60 de ani de muncă în ramura vinificaţiei din republică.
Calea de creaţie a lui Fiodor Topor e marcată de viaţă însăşi. El e decorat cu multe distincţii – „Ordinul Republicii, „Gloria Muncii”, Ordinul Drapelul Roşu de Muncă, Prietenia Popoarelor, Diploma de Onoare a Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM… Lui i-a fost conferit titlul „Vinificator emerit al Republicii Moldova”.
Copilăria, îndepărtată şi grea…
S-a născut viitorul magician al vinificaţiei pe 22 august 1935 în satul Kamenskoe, raionul Arţâz, regiunea Odesa, în zodia Leului, în una din cele mai frumoase perioade ale anului – când se coc strugurii. Cum se vede, acest fapt şi-a lăsat amprenta pe întreaga sa viaţă şi pe caracter.
A avut un trecut anevoios, foarte grea i-a fost şi copilăria. Soarta a fost destul de nemiloasă cu el, făcându-l foarte sensibil şi neajutorat. Când avea cinci ani, a rămas fără mamă şi fără tată. Cele întâmplate i-au marcat întreaga viaţă.
Un timp s-a aflat în îngrijirea rudelor. Acestea trăiau destul de sărac, din propria muncă, şi nu-i acordau lui Fiodor atenţia de care avea nevoie. Văzând aceasta, fratele mai mare al tatălui, Pavel Topor, a luat băiatul în familia s-a, îl întreţineau şi îl educau. Familia unchiului îndura lipsuri, aici domnea munca fizică grea, disciplina, ordinea şi înţelegerea. Unica sursă de venit era lotul individual. Un volum mare de muncă îi revenea şi lui Fiodor. Noţiunea „munca înseamnă viaţă” a pătruns adânc în conştiinţa băietanului.
Nu departe de satul Kamenskoe se afla un mare aerodrom militar. Avioanele, mai ales noaptea, brăzdau cerul înstelat. Lui Fiodor îi plăcea vuietul produs de avioane. Treptat, s-a născut visul de a deveni pilot, dar pentru a-l realiza trebuia să aibă studii medii. Unchiul însă nu avea această posibilitate şi Fiodor, după absolvirea clasei a opta, intră la şcoala de viticultură şi vinificaţie din Chişinău, deşi nu avea nici cea mai mică idee despre această profesie. Elevii şcolii erau întreţinuţi de stat. În sat despre aceşti elevi se spunea că ei învaţă „de beţivi”. Dar Fiodor mergea înainte, era ferm şi înţelept ca un om matur.
„Ţin minte primul careu şi începutul studiilor. La unii copii, la primul sunet, au venit părinţii, la alţii – fraţii şi surorile. După careu se vedea cum ei, fericiţi şi veseli, se îndreptau care spre cămin, care spre parc. La mine n-a venit nimeni”, îşi aminteşte Fiodor.
S-a dus şi el în parc, a găsit un loc ferit de ochii lumii şi a plâns îndelung. În cartea sa „Судьба („Destinul”) descrie astfel acele clipe: „Îmi părea că în orele cât m-am aflat acolo mi-am plâns toate lacrimile. Iar vârfurile încovoiate ale copacilor erau unicii martori ai durerii şi amarului meu, pe care în acea clipă nimeni nu era în stare nici să mi le ia, nici să mi le curme. Şi ai faptului cât de greu îmi era să păşesc singur, pe un tărâm străin, departe de baştină, în viaţa matură”.
O picătură de adevăr…
În anul 1956, Fiodor Topor absolveşte şcoala şi obţine specialitatea tehnician-tehnolog în vinificaţie. În 1962, este înscris la Institutul Unional decorat cu ordinul Drapelul Roşu de tehnologie în industrie alimentară din Moscova. Din anul trei se transferă la Institutul Politehnic din Chişinău şi capătă diploma de inginer-tehnolog. La acea vârstă visul la cer mai trăia în inima sa. Însă el a reuşit să simtă zborul în picătura de vin ce cade, în care se oglindeşte energia solară. Astfel, în loc să devină pilot, s-a făcut vinificator. N-a regretat că la start a cotit de pe pista de decolare, căci această cotitură a fost o cotitură spre sine.
A înţeles bine esenţa vinului şi de ce îl preţuiau strămoşii noştri. Vinul înseamnă viaţă, el prelungeşte viaţa, resuscitează inima rănită şi prelungeşte tinereţea. Acest lucru l-a înţeles încă în anii de studenţie. Şi acest adevăr îl însoţeşte de 60 de ani.
În anul 1956, după absolvirea şcolii, Fiodor Topor este trimis la lucru la punctul de vinificaţie din satul Dereneu, ce aparţinea fabricii de vin din Bravicea, raionul Călăraşi. Mai târziu îşi va aminti că mai mult niciodată n-a băut vin ”Feteasca” atât de bun ca în acel an. Aceasta era prima picătură de adevăr realizată din munca lui.
În 1958, este transferat ca şef al fabricii centrale de vin din Bravicea, unde s-au evidenţiat calităţile lui profesionale deosebite şi capacităţile organizatorice. Aici a efectuat reutilarea tehnică, reconstrucţia deplină a întreprinderii, a perfecţionat tehnologia de producere a vinului. E suficient să spunem că sub conducerea lui a fost construit un beci, unic la acea vreme, cu patru secţii, în care se păstrau concomitent 60 de mii de decalitri de vin. Medalia de bronz a Expoziţiei Realizărilor Economiei Naţionale a fost o apreciere înaltă a meritelor tânărului şi talentatului conducător.
Fiodor Topor visa să rămână pe mult timp la Bravicea, să transpună în viaţă mai multe planuri de creaţie. Dar şi ministerul de resort avea planuri care nu coincideau cu planurile lui. Capacităţile organizatorice şi profesionale ale tânărului au fost remarcate de conducere şi Fiodor a fost numit director la fabrica raională de vin din Pârliţa, raionul Ungheni, din care la acea vreme făceau parte încă şapte puncte şi fabrici de vin.
Domnul Topor îşi aminteşte: „Când m-am prezentat conducerii raionului Ungheni, am fost însoţit de viceministrul industriei alimentare, V. I. Griţiuc. La prima încercare n-am fost aprobat, fiindcă nu eram membru de partid. În suflet m-am bucurat. Când ne întorceam înapoi, Vladimir Ivanovici, văzând dispoziţia mea bună, mi-a spus: „Să nu crezi că ai scăpat, vei fi director”. Am continuat munca la fabrica de vin din Bravicea, am sărbătorit ziua mea de naştere – 30 de ani. A mai trecut puţin timp şi la adunarea ordinară am fost primit candidat în membri de partid. La prezentare m-a însoţit acelaşi Vladimir Ivanovici Griţiuc”.
Dânsul continuă: „Am luat cunoştinţă de întreprindere şi am rămas nemulţumit. În primul rând, de starea tehnică şi tehnologică sub nivel. Peste un timp, am hotărât să mă adresez la minister ca să fiu transferat înapoi la Bravicea. Dar cuvintele viceministrului au fost decisive: „Viaţa e scurtă. Nu avem timp să ne luăm avânt. Cale îndărăt nu există. Numai înainte”. Ţin minte un caz de la prima şedinţă de producţie. După cuvântarea mea, un lucrător m-a întrebat: „Cum credeţi, tovarăşe director, veţi rezista mult timp la fabrica noastră?”. Fără a sta mult pe gânduri, i-am răspuns: „Mă voi strădui să lucrez câte 10 ani pentru fiecare din cei patru de până acum. Şi am avut dreptate. Am lucrat 50 de ani, până în prezent, iar 25 de ani – în funcţia de director”.
Fiodor Topor a muncit cu mulţi conducători şi specialişti de la întreprinderile din raion şi din ramură, cu muncitori de rând, a trebuit să fie sever, principial, dur, maleabil, intolerabil, insistent şi gata să accepte compromisul. Îşi îndeplinea cu cinste datoria.
Şi-a croit singur calea, fără pile, fără cunoştinţe. În tot ce a obţinut e munca lui îndrăgită, atitudinea cinstită şi omenească faţă de cei cu care a lucrat. Întotdeauna a pus în capul mesei profesionalismul lor. A preţuit oamenii cumsecade, care preferau să nu se căciulească, ci să câştige stima prin sinceritate şi onestitate.
50 de ani şi toată viaţa…
Cincizeci de ani a dedicat Fiodor Topor acestei întreprinderi. El a devenit o parte inalienabilă a fabricii de vin din Ungheni, de parcă sufletul i s-ar fi contopit cu ea. Când sărbătoresc 50 de ani de viaţă în comun, oamenii organizează nunta de aur. Domnul Topor va trebui să marcheze jubileul de aur cu întreprinderea „Ungheni-Vin”. După venirea lui, fabrica de vin din Pârliţa a prins să se schimbe văzând cu ochii. A demarat o amplă activitate de reînzestrare tehnică a producţiei, reconstruire a secţiilor de prelucrare a strugurilor, instalare a utilajului modern şi a cisternelor, asfaltare a teritoriilor punctelor de vin, etc.
La jubileul de 70 de ani al lui Fiodor Topor fostul viceministru al viticulturii şi vinificaţiei, Gheorghe Cozub, a spus următoarele cuvinte: „Industria de vinificaţie din raionul Ungheni, căriea el i-a dedicat toată viaţa, e creaţia mâinilor lui, a caracterului său neastâmpărat, a hărniciei şi spiritului practic.
Dar cel mai important e că în perioada de tranziţie, când totul se distrugea, datorită clarviziunii şi eforturilor uriaşe el a reuşit să păstreze intacte întreprinderea, ramurile, cadrele. Dânsul n-a coborât ştacheta adevăratului vinificator moldovean. În plus, la iniţiativa lui, a fost creată prima în raionul Ungheni şi una dintre primele în republică întreprinderi mixte moldo-canadiene, „Ungheni-Vin”. În anul 1990, a organizat la întreprindere punerea la învechire a distilatului pentru divin, creând astfel baza producţiei de divinuri”.
Fiodor Topor a depus multe forţe şi experienţă până a văzut construită fabrica de vin din Ungheni. Iată ce povesteşte el, amintindu-şi acei ani: „Am pus prima piatră în fundamentul viitoarei fabrici. În jur, afară de terenul viran repartizat, nu era nimic. Niciun fel de construcţii, surse de energie electrică, apă, căi de acces… Construiam în aer liber, pe ploaie, pe viscol. Perioada cât am construit fabrica a fost foarte complicată şi de mare răspundere. Era îngrijorată şi neliniştită şi familia mea. Oricât îmi ascundeam sentimentele, ele oricum se transmiteau şi lor. Patru ani, în sens deplin al cuvântului, i-am petrecut pe schelele viitoarei fabrici, fiind în acelaşi timp director al fabricii de vin din Pârliţa. Azi pot spune că pe acele schele a răsărit încă o stea în soarta mea. Conducerea ministerului şi a raionului Ungheni, se pare, au început să mă accepte, cum se vede, mă formasem ca şef al întreprinderii. Şi până la construirea fabricii de vin din Ungheni, şi după am avut anumite succese în muncă, am avut şi eşecuri. Dar din toate victoriile cea mai memorabilă e construcţia fabrici de vin din oraşul Ungheni”.
El a făcut pentru întreprindere atâtea fapte bune, încât ar fi ajuns pentru câteva vieţi. Muncind în calitate de conducător, a transformat întreprinderea într-o instituţie de cultură, unde se perfecţiona nu doar vinificaţia, ci şi arta de a fi om. Împreună cu specialiştii, sub conducerea sa au fost create mărci de producţie vinicolă, cum ar fi divinul „Ungheni”, balsamul „Curaj”, vinul alb de masă „Ungheni”, „Roşu de Ungheni”, lichiorul „Mireasma viei”, rachiul „Rachiu de Ungheni”, etc. Autor al lor este el, Tudor Topor. Fiecare dintre aceste băuturi păstrează căldura sufletului său bun şi darnic.
Probabil, azi ai putea, dacă ai avea acest drept, dacă ai făcut în viaţa ta mai mult şi mai bine decât a făcut el, să-i reproşezi ba una, ba alta, să-i aminteşti ce nu a făcut, ce nu i-a reuşit, dar nimeni nu e în stare să răpească acest lucru de la vremea lui, de la o epocă întreagă.
Multe au fost făcute, parcurse, trăite…
În anii de activitate, Fiodor Topor a creat şi a închegat un colectiv apt de muncă, a crescut o întreagă pleiadă de conducători şi specialişti. Pe lângă faptul că se descurcă bine în oameni, el mai ştie să-i atragă, să-i orienteze spre căutări creatoare, să creeze dintr-un grup dispersat de lucrători o echipă.
El este un om neordinar, cu mari capacităţi organizatorice. Caracterul lui e o îmbinare a voinţei şi unei mari dragoste de oameni. Cei cu care a avut tangenţe, a discutat, a lucrat neapărat au preluat ceva de la el.
În zilele noastre fie şi neoficial, numele lui „îl poartă” fabrica de vin din Ungheni construită sub conducerea lui, secţia de îmbuteliere, ramificaţia de cale ferată, divinul „Ungheni” şi balsamul „Curaj”. Gheorghe Cozub în repetate rânduri a menţionat că lui Fiodor Topor, numai pentru că a construit fabrica de vin din Ungheni, ar trebui să i se înalţe un monument în localitate.
Cum s-a văzut, el e şi un bun scriitor. Te convingi de acest lucru citindu-i cartea „Судьба”. Autorul îşi aminteşte cu durere de perioada când se lupta împotriva beţiei şi alcoolismului, când această luptă era îndreptată împotriva vinificaţiei şi trebuiau să apere fabricile de vin ca să nu fie transmise gospodăriilor. În carte, chiar a fost găsit un subtitlu pentru a sublinia că autorul, care s-a născut în satul Kamenskoe, nu are inimă de piatră, menţionează Gheorghe Cozub în recenzie. Se consideră că cel mai medaliat în lume vin „Мускат белый Красного камня”, a fost creat în Crimeea, în satul Krasnokamenka. Aşa că din voia Domnului şi în Kamenka din regiunea Odesa trebuia să se nască un vrăjitor al vinificaţiei.
Fiodor Topor regretă că a acordat puţin timp familiei, dar cei ai casei au fost înţelegători şi faţă de postul ce-l ocupa, şi faţă de faptul că muncea 24 de ore din 24. Este împreună cu soţia, Agafia, din anul 1958. Ea a lucrat la fabrica de vin un sfert de secol. În biruinţele lui de muncă e şi meritul ei.
La zilele de naştere a primit diferite cadouri. Dar unul din cele mai frumoase i l-a făcut, în anul 1977, fiul Serghei. Era o telegramă: „Tată, te felicit cu ocazia zilei de naştere. Eu sunt student”. Serghei fusese admis la Institutul Aviaţie Civilă din Kiev. Astfel, visul din tinereţe al tatălui a fost realizat de fiu. Mai târziu, în decembrie 1984, Serghei şi soţia sa, Galea, le-au dăruit o nepoţică, Svetlana. Acum, absolvind două instituţii de învăţământ din Kiev şi una europeană, Svetlana lucrează în Varşovia. Iată ce înseamnă fericirea!
În soarta lui Fiodor Topor, unul dintre cei mai de vază reprezentanţi ai marii armate de vinificatori, ca într-o oglindă se reflectă o perioadă îndelungată din istoria unei întreprinderi din raion, iar într-o anumită măsură şi a ţării. O istorie veridică şi nu una inventată. El păşeşte într-o vârstă minunată, vârstă care poate fi comparată doar cu divinul de calitate superioară cu gust fin armonios şi nuanţe de flori şi vanilie care caracterizează rodul muncii sale – „Ungheni”.
Fiodor Topor le mulţumeşte tuturor celor cu care o perioadă îndelungată de timp a muncit, care i-au ajutat, l-au susţinut, l-au înţeles, împreună cu care s-au făcut multe, au parcurs, au trăit şi „au băut”.
La sfârşitul discuţiei, l-am întrebat pe domnul Topor ce-şi doreşte azi. El a răspuns: „Să lucrez, fie şi fără plată, pentru a contribui la apărarea ramurii de destrămare. Apoi a adăugat:
„Как бы сейчас мне хотелось
В нашем прошлом очутиться.
Как бы мне сейчас хотелось
В то начало возвратиться”.
(După materialele publicate în ziarele „Unghiul”,
„Nezavisimaia Moldova”, cartea „Судьба”)
