Noaptea asta n-am putut dormi. M-am gândit ce cadouri să le dăruiesc celor dragi de Anul Nou ca să nu mă coste prea scump. Apoi m-am gândit că uite, pleacă încă un an din viața mea, a noastră. Cum a fost el? Ce lasă în urmă? Ce va aduce noul an? Cum va fi el pentru țară, pentru oameni, pentru familia mea, pentru părinții mei? Desigur, îmi doresc foarte mult ca el să fie bun, îmbelșugat, reușit, sănătos, să nu ne aducă neplăceri, oamenii să se înțeleagă între ei, să fie binevoitori și receptivi, să nu se lase la nevoie, să se ierte.
Dacă ne gândim, de multe ori ne jignim unii pe alții, uneori chiar fără voie. Pentru că ne grăbim, pentru că suntem obosiți, pentru că un cuvânt dur nici n-au luat de seamă cum s-a zmuls de pe buze și ochii fiicei s-au umplut de lacrimi, fiul a plecat în camera lui izbind ușa, soțul, oftând, a pus furculița deoparte și s-a ridicat de la masă, lăsând farfuria plină. În acest caz, te poți supăra pe toți și să începi a te compătimi că iată nimeni nu te înțelege, nimeni nu te ajută, nu-i pasă ce mult obosești și cât faci pentru familie. Dar se poate și altfel. Să-ți îmbrățișezi soțul de umeri și să spui încetișor: „Iartă-mă, nu am dreptate”. Să-i ceri iertare fiicei de 7 ani, spunând într-o manieră copilărească că nu vei mai face așa. Și atât. Și din nou toți se vor aduna în bucătărie, vor începe a zâmbi. În același mod, trebuie să puteți cere iertare de la părinți. Iertați-mă, dragii mei, că nu vă pot proteja de problemele de astăzi, de vremea care trece repede, de bolile care nu vă cruță. Iertați-mă, prieteni, colegi, vecini. Iartă-ne, an care pleci, nu facem ceva cum trebuie și de aceea nu reușim.
Fie ca odată cu tine să plece sărăcia din țară, neputința și nedorința guvernanților de a face ceva pentru popor, neînțelegerile dintre oameni. Fie ca sistemul de sănătate într-adevăr să stea la straja sănătății, cel de educație să aducă dorința de a însuși cunoștințe noi, puterea să servească poporului.
