Cică, după ce a fost alungat regimul comunist de la conducere, cu ajutorul poporului înfuriat, în acel aprilie despre care şi ne e frică să ne amintim, frâiele au trecut în mâna celor care se considerau democraţi. Oamenii parcă au răsuflat mai uşor. Chipurile, au obţinut ceea ce şi-au dorit, pentru că se gândeau că vor avea libertate, vor trăi mai bine, vor fi implementate reforme în justiţie, corupţia va fi stârpită, iar hoţii şi criminalii vor umple puşcăriile. Ce bine! Dar visul nu a durat mult.
Într-o discuţie privată, o cunoştinţă îmi spunea că a pierdut orice speranţă că ţara ar putea avea un făgaş normal. Dânsa a menţionat că acum Uniunea Europeană pare şi mai departe decât era: „Cu vreo opt ani în urmă, lumea vorbea despre un trai mai bun. Era un fel de renaştere a poporului, a ţării. Apăruse feţe noi în care lumea a crezut. Eram sigură că voi prinde vremurile când ţara se va dezvolta, reformele şi justiţia vor avea un cuvânt de spus. Acum îmi dau seama că a fost doar un miraj. Cred că nici generaţia celor care abia s-au născut nu va apuca timpuri bune în Moldova”.
Între timp lucrurile au evoluat altfel decât s-a aşteptat. Cu cât obţinea mai multă putere şi bani, politicianul, în care el crezuse, tot mai mult se îndepărta de popor. Într-un final a fost îndepărtat de la conducere, iar locul lui a fost preluat de altcineva. Acesta calcă pe oameni pentru a-şi arăta supremaţia, iar în jurul lui a adunat fel de fel de călăi. Dintr-o vorbă în alta s-a ajuns şi la discuţia despre învestirea în taină a guvernului şi faptul că vocea poporului nu a contat. Acest act hoţesc a şi demonstrat cât de mult este luat în seamă poporul. Gloata înseamnă ceva doar în ziua alegerilor. Apoi valoarea sa păleşte, pentru binele lui nu se face nimic. Dimpotrivă, cresc preţurile, nivelul de existenţă a atins o cotă alarmant de joasă.
Mâine-poimâine ne vor chema iarăşi să îi alegem. Pun pariu că vor fi aceleaşi feţe care şi acum se perindă dintr-un fotoliu al unui partid în altul. Ce sa facem cu ei? Dacă le-am permite să ne nenorocească, ar însemna că suntem un popor de rataţi. Deocamdată interlocutorul meu nu vede vreo ieşire din situaţie. A spus că nu va vota pe nimeni, pentru că cei în care a crezut l-au dezamăgit.
Până atunci ne vor alina emoţiile cu ceva scăderi ale preţurilor, pentru o perioadă scurtă. Şi dacă cuiva i se pare atunci că se întrezăreşte totuşi o luminiţă, să ştiţi că sunt doar farurile trenului care se apropie. Însă trenul nu e european. E aceeaşi locomotivă sovietică.
