Azi la rubrica „Ungheneni de succes” vorbim cu o todirișteancă. Olga Bodrug este prima moldoveancă care își face studiile de masterat la Bush School of Government and Public Service (Școala de Guvernare și Serviciu Public George Bush).
— Cine este și de unde vine Olga Bodrug?
— Originară din Todirești, Olga Bodrug este o studentă ambițioasă care a îndrăznit să-și urmeze visurile încă de la vârsta de 15 ani, reușind să fie un ambasador cultural al Moldovei în România, Croația și America.
— Cât de mult te-au marcat locurile de unde vii?
— Destul de mult. Părinții mi-au oferit o comoară neprețuită – valori și principii în baza cărora mi-am ghidat viața. Unul dintre ele este să respect oamenii care mă povățuiesc, în special învățătorii. Aceasta m-a ajutat să câștig aprecierea profesorilor mei, dar și afecțiunea oamenilor străini de peste tot care m-au primit mereu cu brațele deschise.
Îmi amintesc și acum cum am fost încurajată tot timpul de către dascălii de la școala din satul natal să îmi asum rolul de lider. M-au îndemnat să citesc cărți. Încă din clasa I-a le citeam pe cele destinate celor mai mari. În clasa a III-a deja finalizasem să citesc toate cărțile de la bibliotecă scrise în grafia latină. Așadar, bibliotecara, Nina Moraru, s-a oferit să mă învețe grafia chirilică pentru a le citi și pe cele scrise în acest alfabet. Din clasele primare am reprezentat gimnaziul la concursuri raionale. Îmi plăcea foarte mult matematica, dar eram pasionată și de limba română. Am scris articole și am participat la concursuri la publicațiile: „Florile Dalbe”, „Tropoțel și Tropoțica”, „Trop și Tropa”, „Tribuna Copiilor”, „Alunelul”etc.
În clasele a VII-a și a IX-a mergeam la olimpiade la fizică, istorie, chimie, franceză, română, și participam la concursuri republicane. Deci dorința continuă de avansare în educație își are rădăcinile în Gimnaziul Todirești.
— Cum a ajuns o tânără todireșteancă la o universitate din America și să recunoaștem nu una oarecare, dar a unui fost președinte al acestei țări?
— În timpul primului an de studii la Academia de Studii Economice din București am câștigat din partea departamentului de Relații Internaționale o bursă oferită de Comisia Europeană pentru a studia un semestru în Croația. Acolo am participat la competiția globală de afaceri „X-Culture”. M-am calificat în etapa finală, fapt care mi-a dat posibilitatea să merg la Miami la Universitatea „Johnson & Wales”. Am fost impresionată atât de dimensiunea și tehnologiile instituției, cât și de deschiderea profesorilor și mi-am dorit să fiu studentă în SUA într-o bună zi. După ce m-am reîntors în România pentru ultimul an de licență, am căutat oportunități de a studia în America. Am descoperit programul „Fulbright” al Departamentului de Stat al SUA și am aplicat. După vreo 5 etape de selecție care au durat aproape un an am reușit să mă număr printre cei 14 beneficiari, aleși dintre câteva sute. A fost un proces foarte dificil întrucât am avut de susținut câteva examene în limba engleză, pe care eu o învățasem mai mult singură. În Moldova am studiat doar rusa și franceza. „Fulbright” mi-a oferit alegerea a 4 universități americane.
Când am văzut că masterul pe care mi-l doream era la facultatea înființată de George Bush nu mi-a venit să cred. Îmi amintesc că în copilărie urmăream adesea știrile cu tatăl meu și că într-una dintre zile l-am întrebat despre el. Cine ar fi crezut că 15 ani mai târziu, voi studia la instituția pe care a fondat-o?!
— De ce Relații Internaționale – Securitate Națională și Diplomație?
— Încă de la 15 ani am început să studiez în altă țară și de fiecare dată când trec granița Moldovei sau a României simt că sunt un ambasador al lor. Orice interacțiune cu o persoană din altă țară mă face responsabilă să-mi reprezint națiunea și să promovez tradițiile noastre la cel mai înalt nivel, povestindu-le oamenilor pe care i-am cunoscut atât despre Moldova, cât și despre România. Așa a apărut dorința să mă fac într-o bună zi ambasador. Pentru a îmi îndeplini acest obiectiv, am aplicat la un master în Diplomație în Economia Internațională în România și la unul în Securitate Națională și Diplomație în SUA, pe care le urmez concomitent.
— Cum e să fii studentă la Școala de Guvernare și Serviciu Public Bush?
— Nivelul de dificultate este mult mai mare decât în toate instituțiile în care am învățat până acum, dar și răsplata este pe măsură. Aici programele de master sunt prevăzute pentru tineri hotărâți să urmeze o carieră în acest domeniu, astfel că cerințele sunt asemeni unui post de muncă. Este aproape imposibil să urmezi un master și să ai un loc de muncă întrucât cele patru cursuri săptămânale a câte trei ore fiecare și temele aferente îți ocupă tot timpul. Am evoluat profesional foarte mult datorită unui grup de profesori cu multă experiență, precum și a personalului care se ocupă de consilierea în carieră. O altă răsplată sunt diferitele experiențe inedite. În primul semestru am avut șansa de a participa la evenimente unde i-am întâlnit pe Robert Gates, fost secretar al Apărării al Statelor Unite; John Major, fost prim-ministru al Marii Britanii; Winston Lord, fost ambasador al SUA în China; Hans Klemm, fost ambasador al SUA în România și Gina Abercrombie-Winstanley, fost ambasador al SUA în Malta. Programul este foarte dificil, dar oamenii pe care îi ai în jur te ajută să treci mai ușor peste. Eu am găsit la facultatea lui George Bush o comunitate minunată, datorită căreia nu am simțit că sunt peste ocean, la aproape 10 mii de kilometri departe de casă. Îmi amintesc că în prima zi de facultate am avut exact același sentiment special pe care îl aveam când mă întorceam de la Iași sau București acasă să-mi vizitez familia. Era siguranța că sunt în locul potrivit. Am avut ocazia să îl cunosc pe decan chiar în primele zile. A fost foarte primitor, urându-mi un foarte călduros „Bine ai venit!”. Atât profesorii și colegii de la Bush School, cât și alți oameni din College Station (în mare parte actuali sau foști studenți la universitatea Texas A&M, comunitate numită „aggies”) m-au susținut și mi-au fost ca o familie, în special pentru că știau că sunt foarte departe de casă și nu am pe nimeni dintre rude aici. Am fost invitată adesea la ei acasă la prânz/cină sau chiar de sărbători, cum ar fi Ziua Independenței, Ziua Recunoștinței, Crăciun, pentru a avea șansa să asimilez mai bine cultura americană.
— Apropo, de câte ori ai posibilitatea să vii acasă şi cum găseşti satul tău?
— Când locuiam la București veneam cam o dată la două luni. În America m-am mutat din iunie și am mers acasă după 7 luni. Următoarea dată când vin va fi pe la final de luna mai. Satul meu a progresat destul de mult de când m-am mutat. Drumurile sunt mai bune, școala a fost renovată, casa de cultură oferă posibilitatea mai multor activități extracurriculare, a fost înființată grădinița, a fost amenajat un parc în centru. Cu toate acestea, sentimentele pe care mi le trezește sunt aceleași, pentru că este acel acasă, unde te reîntorci mereu cu drag. Generațiile s-au schimbat de asemenea. Copilăria mea a fost foarte diferită de ceea ce este acum. Eu nu aveam internet atunci, și nici televizor, așadar tot acel timp l-am petrecut distrându-mă cu prietenii de pe aceeași stradă (mahala, cum îi ziceam noi). Îmi amintesc că pe strada pe unde acum circulă doar mașini și din când în când câțiva oameni, înainte erau o mulțime de copii. Ne plăcea să ocupăm tot drumul ca să ne jucăm de-a rațele și vânătorii sau „de-a-n cuc”(zâmbește), ori cu răzina, habar nu am cum să îi zic în limbaj academic. Iernile copilăriei mele aveau mai multă zăpadă. Strada mea fiind deasupra unei ravene, ne adunam mai mulți copii și aninam toate săniile una de alta ca să ne dăm de-a derdelușul. Vara și toamna ne adunam mai mulți copii să mâncăm fructe, în special cireșe și agude. Da, am mers și la furat cireșe o dată, chiar și la caise (râde). Doamne, ce amintiri frumoase…
— Ce îți lipsește din țară?
— Mâncarea și modul în care noi menținem tradițiile strămoșești. Cred că cel mai mult sufăr aici după mâncarea de acasă, care nu se compară cu nicio alta din lume. Bucatele noastre, chiar și de la restaurant, sunt mai naturale și mai gustoase. În plus, conține și sortimente mai multe, mai ales de sărbători. Îmi lipsesc răciturile cu mămăligă și brânză, găluște (sarmale), zeama cu tăiței de casă. În Moldova adoram perioada Crăciunului, când mergeam cu colegii/prietenii sau sora să colindăm profesorii și/sau rudele. Adoram să merg la biserică în seara de dinainte de Paști pentru ca preotul să sfințească bunurile noastre. Îmi plac enorm obiceiurile de la nunți și cumetrii, și că se face multă veselie. Îmi mai place gașca mea de prieteni din Moldova. Când vin acasă ne adunăm să facem grătar pe malul iazului, avem muzică la chitară, mâncare, băutură și voie bună. Mi-e dor și de clipele când mergeam la discoteca organizată de Casa de Cultură din Todirești cu prietenii mei mai mari. Nu era una de fițe ca si cluburile de acum, ci una simplă, dar în care tinerii se distrau foarte bine. Fără video-uri și selfie-uri la fiecare secundă, un singur DJ, dar care știa cum să mențină atmosfera.
