Într-adevăr nu vreau să plătesc ceea ce s-a luat din casieriile băncilor şi s-a oprit în buzunarele, mai bine zis, în seifurile unor oameni care nici până atunci nu erau săraci. Mai ales că, dacă socotim cât am plătit până acum, se pare că ei nouă de mult ne-au rămas datori. Să ne amintim cât de jos au coborât ei leul nostru drag. Cum se vede, nu tuturor le este atât de scump ca nouă. Unora cu mult mai dragă le este valuta străină, de aceea s-au jucat şi se joacă cu leul nostru cum le trece prin cap. Deşi unii experţi spun câţi bani s-au scos din jocurile necinstite cu leul, noi niciodată nu vom afla adevărul. Iar de plătit am avut mult, chiar şi cei care niciodată n-au ţinut în mână dolari şi euro. Din cauză că euro s-a umflat pe seama leului nostru, s-a scumpit absolut tot, începând de la mărfurile second-hand.
Dar capilor noştri li s-a părut puţin că noi aproape că am restituit „furtul secolului” din creşterea cursului valutei, ei mai au de gând să jupoaie de pe noi pentru deciziile lor nechibzuite. Parlamentul nu activează de atâta timp, iar salarii deputaţilor li se plătesc şi nu se ştie cât li se va plăti în timp ce ei se consultă, rezolvă ecuaţii cu necunoscute.
Experţii spun că mai trebuie să majorăm impozitele şi amenzile, să disponibilizăm, să închidem şi să zicem că facem reforme. Şi le vor majora, vor găsi şi un motiv nobil. Mai ales că pe noi e uşor să ne tragi pe sfoară. Ni s-a spus că mergem pe calea cea dreaptă spre Europa şi noi am crezut. Credem şi acum. Iar cel care ne spunea acest lucru ne-a curăţat buzunarele. Vă imaginaţi cât de cinici sunt aleşii noştri, cei pentru care ne-am dat voturile cu un an în urmă, cărora le-am încredinţat să ne ducă după sine. Şi iată că ne-au adus. Pe unii – în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pe alţii – la o sărăcie şi mai lucie, pe ai treilea – la samavolnicie.
Cineva îmi poate reproşa, de unde să luăm bani dacă ţara s-a pomenit în această situaţie? Atunci lasă-i să apeleze la experienţa europeană, unde nu numai funcţionarii din veriga medie, ci şi prim-miniştrii pe timp de criză merg cu bicicleta. Iar la noi? Funcţionarii se duc cu automobile date de stat nu numai cu chestiuni de serviciu, ci şi cu cele personale. S-a vorbit de atâtea ori despre aceasta, dar degeaba. Iar călătoriile peste hotare? Una-două şi se duc să facă schimb de experienţă, de bune practici, să le disemineze. Iar dacă vreun jurnalist sună şi-i întreabă din care bani s-au plimbat, răspund cu naivitate – a achitat gazda. Încearcă şi verifică cine a plătit în realitate. Dacă în ţară e criză, dacă muritorii de rând sunt sfătuiţi să strângă cureaua, poate ar trebui s-o strângă ei mai întâi? În loc să închidă liceele şi gimnaziile, să reducă numărul adjuncţilor, să nu cheltuiască bani cu modificarea denumirilor instituţiilor, ci să schimbe prestaţia lor.
