M-a făcut să scriu din nou la ziarul „Unghiul”, care a publicat pe data de 2 august mesajul meu „Să vorbești e dureros, să scrii e greu”, răspunsul unei foste profesoare din Sinești. Și mi-am amintit un alt material din ziar, în care scria că pensionarii au nevoie de sprijin financiar pentru o viață normală și nu doar ca să supraviețuiască. Îmi amintesc lucrările clasicilor literaturii române care ne învățau să trăim chiar și atunci când viața devine insuportabilă. Dar mai des acum îmi amintesc de rusul Radișcev care spunea: „Fiare lacome, ce lăsați poporului? Ceea ce nu-i puteți lua – aerul. Da, doar aerul. De multe ori îi luăm nu numai darul pământului, pâinea și apa, ci și lumina”. Am remodelat un pic citatul în stil modern.
Dar atunci exista iobăgia, pe când noi suntem deja în secolul XXI, însă problemele rămân aceleași. Vina, poate, e a noastră, că atunci când eram tineri, am construit nu se știe ce. Acum trăim cu pensii de nimic și cu copii care au părăsit țara în căutarea unei vieți mai bune. Nu este vina lor. Noi, bătrânii, suntem oameni de prisos, inutili. Iar funcționarii își frământă mințile cum să economisească pe seama noastră. Poate să reducă numărul lucrătorilor sociali de dragul salariilor lor exorbitante?
Domnilor, suntem și noi oameni, lăsați-ne să ne trăim cu demnitate anii rămași fiecăruia dintre noi. Dacă am avea pensii normale, atunci am putea angaja îngrijitori ca să nu murim în singurătate. Trebuie de redus acolo unde s-au înmulțit funcționarii, tot felul de consilieri, dar nu cei care au grijă de bătrânii neputincioși. În trecut, la consiliul sătesc (primărie) era un președinte, un secretar și câteva persoane, dar acum câți sunt? Statele au crescut peste tot. Și bugetul să nu fie completat pe seama bieților pensionari, să se aibă grijă de ei, să fie asigurați cu prânzuri, deoarece nu mai au puteri să gătească mâncare, nici posibilitate nu există, având în vedere că nu au gaz, iar energia electrică este foarte scumpă.
De câte ori am scris despre deschiderea unui azil în clădirea spitalului din orașul Cornesti, pe care o așteaptă o soartă tristă, ca și pe cei care ar putea locui acolo, dar, ca întotdeauna, nu s-au găsit bani. Acum sperăm la noua guvernare, dar tot ce auzi e în defavoarea noastră.
