Nimeni nu mi-a spus că jocul cinstit are o limită, iar aceasta se termină tocmai când intri într-o competiţie, cum ar fi cea electorală. Am decis să candidez la funcţia de primar al comunei Zagarancea la propunerea unor săteni, care consideră că schimbarea e în putinţa celor tineri. Nu mă axez pe rezultatele alegerilor. Sunt cele care sunt. Mă rog, timpul le va pune pe toate la locul lor. Vreau însă să-mi împărtăşesc emoțiile trăite. Despre cum moldoveanul adevărat în campanie electorală se cunoaşte.
Unii candidaţi au pornit prin localităţi cu vrăjeli. Şi-au pus zâmbetul de serviciu pe faţă şi au bătut la uşa oamenilor, i-au întrebat de sănătate, i-au îmbrăţişat părinteşte. Alţii, neobservat, îţi aruncau prin ogradă fel de fel de ziare, mai colorate, mai roşii… Ziare care au costat deloc ieftin, fără să-şi anunţe strategia, să spună de ce vor să fie primar.
Tot în campanie vinul a curs pârău, pe mese s-au pus frigărui. În discuţii private, un candidat mai puţin se referea la planurile sale pentru localitate şi mai mult era interesat să-şi plefturească contracandidatul. Alegătorul era pus la zid, dar nu riposta. Parcă şi unul e bun, i-a dat 100 de lei, parcă şi altul nu e mai rău, cumătrului i-a turnat un pahar cu vin… Faptul că idee nu are candidatul cum se formează bugetul local mai puţin conta.
Cele mai aprige dezbateri se făceau la bar. Vocea unora dintre ei devenea ridicată, ba chiar isterică dacă încercai să le spui ceva despre proiectele realizate în localitate, din bani europeni. Sunt sigură că sătenii din îndepărtatul Sineşti sau Cornova ar fi fost fericiţi să li se ofere atâtea investiţii. Despre pretendenţii la fotoliul de primar mai puțin se discuta, doar în conversaţii private. Nu dă Doamne să spui ceva rău despre ei! Şi dacă ajunge cutare sau cutare în funcţie? Apoi se vor răzbuna!
Cel mai interesant a fost în ziua alegerilor. Chiar dacă alegătorul deja era convins pentru cine va vota, unii candidaţi nu se lăsau fără să le mai amintească încă o dată că a băut cafea, vin sau i s-a rezolvat vreo problemă cu aportul său. Ba chiar pe la colţ de stradă întâmpinau sătenii cu plecăciuni. Alţii mai inventivi şi-au chemat şi întăriri, colegii de partid. Mobilizare totală. Și haos în acelaşi timp.
Din toată harababura aceasta, alegătorii s-au dovedit a fi cei mai deştepţi. Chiar dacă erau duşi ca regii, de la bar drept la secţia de votare, până la urmă ştampila „Votat” a stat în dreptul acelui candidat, pentru care iniţial se porniseră să voteze. Şi se mai amuzau de falsa amabilitate a celor care li se închinau, doar ştiau că va dura o singură zi.
Ce am înţeles e că cetăţenii sunt sătui de promisiuni şi zâmbete false. Ei vor să fie trataţi cu respect şi să nu fie minţiţi. Problema e a celor care se avântă în competiţie, folosind aceleaşi metode de abureală a alegătorului. Cum poţi să promiţi schimbare spre bine, dacă singur nu te mai schimbi. Poate ar trebui să înţeleagă că, fiind onest, nu vei aduna mii de oameni în jurul tău, însă cu siguranţă, îţi garantează că cei puţini vor fi şi cei mai buni.
