Sfârșit. Început aici, partea II.
Mulți absolvenți ai acestor licee, ulterior, au devenit personalități de vază în învățământul și cultura R. Moldova. „Printre aceștia au fost fizicienii Sergiu Rădăuțanu, cel care a fondat Universitatea Tehnică din Chișinău, Alexei Simașchevici, matematicianul Constantin Sibirschi, lingvistul Nicolae Corlăteanu, istoricul Eugen Rusev, scriitorul Al. Cosmescu, compozitorul Alexei Stârcea, pictorul Igor Vieru ș.a. În pofida condițiilor complicate de viață caracteristice în special pentru populația sătească, care în Basarabia alcătuia majoritatea absolută, când copiii erau întrerupți de la școală fiind impuși la muncile agricole, au fost obținute rezultate îmbucurătoare. Datele recensământului din anul 1930 demonstrează o creștere simțitoare a numărului știutorilor de carte, comparativ cu starea de lucruri din Basarabia sub stăpânirea țăristă. „Numărul bărbaților cărturari alcătuia în județele Hotin – 43,6%, Bălți – 44%, Orhei – 46,6%, Cahul – 47%, iar în Tighina – 50%, Lăpușna – 53%, Cetatea Albă – 61,5%.
La temelia acestor realizări se estimează funcționarea în Basarabia a 35 de licee teoretice, 14 licee profesionale (industriale și comerciale), 32 de gimnazii teoretice și 13 profesionale, 6 școli normale, 2 seminare teologice, 17 școli profesionale. E necesar de pus în lumină faptul că, în această perioadă s-a creat și baza învățământului de gradul III – învățământul superior. La integrarea spirituală a basarabenilor și-au adus contribuția centrele de învățământ din Țară. Printre ele un rol de frunte îi aparține Universității din Iași „Al. Ioan Cuza”. După unire studiile la această universitate se desfășurau în condiții libere fără obstacole ce țineau de trecut. Studenții basarabeni au fost scutiți de mobilizare în armată și asigurați cu cămine și cantine.
În regulamentul de organizare și funcționare a căminelor studențești ale universității ieșene din 1920 era determinat: ”Pentru 6 ani de acum înainte studenții din Basarabia vor fi admiși în cămine fără concurs și cu preferință rezervându-li-se până la 40% locuri”. Drept rezultat, al condițiilor favorabile de care se bucurau basarabenii numărul studenților ce își făceau studiile la Iași era în permanentă creștere. Învățământul superior s-a înfiripat și nemijlocit în Basarabia. Imediat, după Unire, în anul 1919 la Chișinău a fost deschis Conservatorul „Unirea”, patronat de regina Maria. În anii 30 au fost deschise Conservatorul Național și Conservatorul Municipal Chișinău. În instituțiile menționate au făcut studiile Zinaida Pali, ulterior solista Operei din București, renumita Maria Cebotari, Tamara Ciobanu, viitorii compozitori Eugen Coca, David Fedov, Alexei Stârcu, Ștefan Neaga etc.
În 1927 la Chișinău a fost inaugurată facultatea de teologie, în frunte cu decanul Popescu-Prahova, în cele 4 secții ale căreia deja în 1928 își făceau studiile 452 de studenți, dintre care 225 preoți și 227 civili. Prin extensiune de la Universitatea din Iași „Al. Ioan Cuza” în 1936 tot la Chișinău a fost înființată Facultatea de Agronomie, în frunte cu profesorul la Agricola Iași. La constituirea sistemului de învățământ național de toate gradele, exercitarea permanentă a Limbii Române au contribuit și alte organizații, instituții cultural – educative, care activau în susținerea căminelor culturale, societăților muzicale, sportive, a bibliotecilor, muzeelor, asociațiilor corale, teatrelor, cinematografelor ș.a.
România a creat o bază materială bună pentru școlile din Basarabia. În anii 1918-1940 au fost construite 1760 clădiri noi pentru școlarizare. România a construit în 10 ani cât n-a construit regimul țarist rus în mai bine de 100 ani. Dacă în anul 1921 erau 1741 școli, 2746 învățători, cu 136172 elevi, apoi în 1939 erau 2718 școli, 7581 învățători și 346747elevi. Mii de tineri basarabeni și-au făcut studiile în liceele, universitățile din Țară și s-au încadrat în rândurile intelectualității românești. De la Hotin până la Reni și Ismail, școala românească din Basarabia a făurit mulți intelectuali. „Ar fi fost imposibil să avem o cultură națională fără școala românească din Basarabia interbelică”.
În anii 1918-1940 instituțiile pentru pregătirea personalului didactic din Basarabia au parcurs o etapă importantă, prin realizarea unui salt calitativ, nou în evoluția lor. Au fost întemeiate primele instituții pentru pregătirea cadrelor didactice naționale capabile să instruiască copiii în limba maternă. Pe lângă cele trei școli normale existente în 1918 care au fost naționalizate și modernizate conform spiritului epocii au mai fost create șapte școli normale la Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Tighina, Ismail, Cetatea Albă. S-au mărit numărul anilor de studiu de la 4 ani (1918) la 7 și apoi la 8 ani în 1934. S-a diversificat volumul și conținuturile programelor de studiu prin introducerea unor discipline de învățământ și adaptarea lor la condițiile social-economice ale regiunii. Prin legislația adaptată în anii interbelici în Basarabia au fost puse bazele unui învățământ pedagogic național în corespundere cu tendințele general europene.
Grație acestor reconceptualizări și reforme complexe, amplu susținute social, epistemologic, periodic, normativ și logistic de către Statul Român, în deceniile 3 și 4 ale sec. XX, școala românească în ansamblu a realizat un progres semnificativ față de perioadele anterioare, s-a constituit ca entitate social- educativă și științifică, iar multe dintre conceptele și activitățile realizate atunci sunt preluate și astăzi, realizând reformele din învățământul din R. Moldova.
În rezultat, cei 22 de ani (1918-1940) s-au încununat cu succes în domeniul învățământului în Basarabia, procesului de reîntregire spirituală, s-a produs o adevărată „revoluție culturală”, după spusele istoricului basarabean Al. Boldur: „Ar fi fost greu să ne imaginăm , cum am fi arătat noi fără acești ani de revenire la normalitate. Anume acești ani ne-au dat posibilitatea să fim ceea ce suntem, acumulând acea brumă de cultură națională și de conștiință patriotică de neam, ce ne-a ținut în picioare și ne-a însuflețit încă jumătatea de secol până la neuitatele zile ale anilor 1989-1990”.
Concluzii
Până în anul 1918 – Anul Marii Uniri, în Basarabia nu exista o rețea de instituții de învățământ cu predare în limba română, nu erau cadre didactice suficiente cu pregătire psiho-pedagogică necesară, nemaivorbind de programe, manuale și literatură în limba română. Politica țaristă de marginalizare culturală și de rusificare a fost cauza principală a existenței unui procent înalt de analfabetism printre moldoveni.
În scopul unei integrări eficiente a școlii din toate provinciile unite cu România, inclusiv Basarabia, a fost necesar mai întâi de toate unificarea legislației din cadrul învățământului în toate provinciile. În acest context au fost elaborate o serie de directive-legi care au permis racordarea treptată a tuturor celor 4 sisteme de educație la unul singur, național.
Astfel, a fost elaborată o programă unică de instruire, a fost pregătit corpul didactic necesar pentru toate tipurile de învățământ, au fost înființate școli de toate nivelurile, atât pentru populația băștinașă, cât și pentru cea minoritară. Prin legislația adoptată în anii interbelici în Basarabia au fost puse bazele unui învățământ național în corespundere cu tendințele general europene.
Bibliografie
Ioan Scurtu, „Învățământul, știința și cultura Basarabiei integrate în statul național unitar român”
Mircea Eliade, „Profetism românesc”, ed. „Roza vânturilor”, București, 1990
www.dacoromania-alba.ro
P. Cazacu, „Zece ani de la Unire: Moldova dintre Prut și Nistru”
Culea A.D., „Temelia educației naționale în școala Basarabiei”
Directoratul învățământului public din Basarabia și instituțiile lui de învățământ
Natalia Mafteuță, „Integrarea învățământului din Basarabia în cadrul sistemului de învățământ românesc”
„Basarabia în cadrul României întregite: Reforma învățământului și cele patru clase românești”, Octavian Țâcu
A.V. Boldur, „Basarabia Românească”
Maria Tetiuhin, muzeograf, Muzeul Pedagogic Republican, „Învățământul în Basarabia între anii 1918-1940”
Nicolae Surugiu, „Dezvoltarea învățământului public în Basarabia în perioada interbelică (1918-1940)
www.pascalleto.livejournal.com
