Filmul „Warboy”, regizat de Marian Crișan(regizor român, filmele căruia au fost premiate la festivaluri internaționale), prezentat în searaziele de 3 octombrie în cadrul Zilelor Filmului Românesc la Ungheni, este o dramă puternică și profundă despre război și impactul său asupra oamenilor simpli. Nu, filmul nu excelează prin efecte de senzație, ba chiar mai mult, e cât se poate de încet, așa ca ardelenii mai așezați, ei mai pe îndelete fac lucrurile, iată cam așa e și acțiunea filmului, uneori chiar poți să te plictisești. Inspirat din realitățile celui de-al doilea război mondial, pelicula urmărește destinul lui Nicu, un băiat de doar 15 ani, din munții Apuseni, care este nevoit să se maturizeze rapid și să își asume responsabilități mult prea mari pentru vârsta sa, într-o lume devastată de conflict și violență.
Nicu trăiește în inima munților, unde războiul încă nu a ajuns în toată cruzimea sa, dar consecințele sale se resimt adânc. Forțat de circumstanțe, el devine pilonul principal al familiei, formată doar din mama și bunelul său, după ce tatăl său a dispărut în vâltoarea războiului. Într-o încercare disperată de a afla mai multe despre tatăl său, Nicu începe să interacționeze cu soldații germani de la un post aflat în drumul său spre casă. Aceștia, aparent binevoitori, îi oferă mici momente de evadare, punându-i căștile pe urechi, prin care, între sunetele asurzitoare de avioane, se aude muzică clasică. „Acesta este ecoul războiului”, îi spune unul dintre soldați. Dar ecoul acesta lasă în urmă numai suferință și distrugere – un lucru pe care Nicu îl va învăța pe propria piele în curând.
Momentul care îi schimbă radical viața este furtul cailor, singura avere a familiei sale, de către aceiași soldați germani cu care interacționase. Pentru Nicu, acest act devine catalizatorul unei decizii periculoase – hotărât să recupereze ce e al familiei sale, se strecoară la postul german în miez de noapte și fură caii. În mod neașteptat, soldatul de gardă îl observă, dar nu îl împușcă. Această ambiguitate morală a soldaților, care nu sunt neapărat niște monștri fără suflet, ci oameni prinși într-un sistem distructiv, este un fir narativ pe care Marian Crișan îl explorează subtil, lăsându-ne să ne întrebăm ce motivații ascunse se află în spatele fiecărei decizii.
Drumul lui Nicu continuă către Roșia, la unchiul său, unde speră să adăpostească caii. Aici, îl întâlnește pe Earl, un căpitan de aviație american rătăcit pe teritoriul românesc în urma prăbușirii avionului său. Cei doi, deși nu vorbesc aceeași limbă – unul neînțelegând engleza, iar celălalt româna – reușesc să dezvolte o relație ciudată, dar profundă. Comunicarea lor, deși aparent imposibilă, este un exemplu al umanității care transcende barierele lingvistice și culturale. Dialogurile lor, pline de încercări de a se înțelege, devin un simbol al faptului că, în ciuda războiului și a violenței din jur, există o limbă comună a omeniei și solidarității.
Călătoria lor nu este lipsită de obstacole, dar cel mai dureros moment vine atunci când întâlnesc trupele rusești. Într-o scenă sfâșietoare, soldații ruși (aici o să-l vedeți și pe Sergiu Voloc, interpretând un soldat rus), fără niciun motiv, ucid unul dintre caii lui Nicu, simbolul siguranței într-o lume a războiului, singura sursă de venit a familiei. Această scenă, extrem de puternică, marchează un punct de cotitură pentru Nicu. Până atunci un băiat curajos, dar inocent, el se transformă profund, iar pierderea cailor devine pentru el un simbol al pierderii copilăriei și al sfârșitului unei lumi în care mai putea găsi speranță.
„Warboy” evidențiază încă o dată ideea că războiul nu este doar un conflict între armate, ci un fenomen care distruge vieți și vise, indiferent de naționalitate, războiul nu este doar o problemă de focuri de armă sau lupte fizice – ci una de distrugere psihologică și morală. Filmul sugerează că violența naște violență, dar oferă și un mesaj subtil de speranță: chiar și în cele mai întunecate momente, umanitatea poate străluci, chiar dacă doar pentru o clipă.
În final, „Warboy” ne amintește de importanța păcii și de faptul că adevăratele victime ale oricărui conflict armat sunt oamenii simpli, a căror viață este transformată iremediabil. Mesajul puternic al filmului rămâne: războiul mutilează nu doar trupuri, ci și suflete.
