Ascuţim auzul la semnalul alarmei care din când în când răsună în oraşul Ungheni. Poate că se anunţă producerea unei catastrofe, poate că s-a ridicat nivelul râului Prut, iar cetăţenii sunt înştiinţaţi de eventualul pericol: „Atenţie tuturor!”. Ce facem însă în această situaţie, încotro mergem, fugim, ne ascundem? Spre fericirea tuturor, ultimii ani aparatele de înştiinţare a populaţiei sunt folosite în caz de simulare, organizată de Direcţia Situaţii Excepţionale (DSE) Ungheni. Nici chiar atunci când au fost inundaţii sirena nu a fost cuplată. „Nu a fost un pericol iminent, am reacţionat la timp. De regulă, în caz de inundaţii cetăţenii sunt înştiinţaţi cu sirena şi au la dispoziţie 18 ore ca să se evacueze”, explică Dumitru Sasu, şeful adjunct DSE.
În oraşul Ungheni sunt 11 aparate de declanşare a sirenei. Alte patru le găsim în localităţile raionului Ungheni – în oraşul Corneşti, satele Pârliţa, Costuleni şi Teşcureni. Majoritatea acestor sisteme care trebuie să fie cuplate în caz de primejdie sunt într-o stare deplorabilă, vechi, datează de prin anii ‘70.
Dumitru Sasu crede că înlocuirea lor nu este posibilă la moment: „Nu că nu vrem, dar nu sunt bani”.
În caz de catastrofă, nu prea avem unde să ne refugiem. Cu vreo 20-30 de ani în urmă, edificii de protecţie erau amenajate în majoritatea întreprinderilor mari din Ungheni. La moment însă unele fabrici nu mai activează, deci, şi localurile care ar fi putut să asigure protecţia nu mai sunt întreţinute în stare normală. Cel mai mare edificiu în acest sens se află la SA „Covoare-Ungheni”, cu o capacitate de vreo 500 de oameni. De altfel, e şi unul din cele mai bune din raion, care oarecum s-a păstrat, iar specialiştii DSE îl verifică.
Mai găsim astfel de spații şi la fosta fabrică „Biovet”, la Staţia de cale ferată Ungheni, doar că toate pot adăposti un număr limitat de oameni. În rest, edificiile de protecţie s-au uzat, au fost decontate. În aceste condiţii, acestea nu asigură evacuarea populaţiei din oraş, darămite din raion. Unica soluţie pentru cetăţeni e să rămână în locuinţa lor sau să coboare în subsol, cu excepţia când se produce un cutremur de pământ. Mai mult, la auzul sirenei, cu greu am putea afla despre pericolul ce ne paşte. Potrivit şefului adjunct DSE, în cazul când răsună sirena, trebuie să cuplăm televizorul, internetul, radioul, unde suntem înştiinţaţi despre evenimentul produs. Cert e că aceste mijloace de informare, în opinia unor orăşeni, se dovedesc a fi inutile. Alexandru Bernic zice: „Nu toţi avem acces la internet sau la reţelele sociale. Post local de radio cu atât mai mult nu avem, iar la televizor am putea să aflăm târziu despre ce s-a întâmplat şi ce avem de făcut în caz de o catastrofă. În aceste condiţii timpul e preţios. În plus şi energia electrică ar putea fi decuplată. Nu ştiu de ce nu dăm atenţie mai mare acestui subiect”.
Cert e că se fac unele eforturi pentru ca sistemul de înştiinţare să fie înnoit. Şeful adjunct DSE menţionează că la moment se poartă discuţii cu operatorii de telefonie mobilă şi fixă, pentru ca cetăţenii, în caz de situaţie excepţională, să fie înştiinţaţi la telefonul mobil cu un mesaj text sau audio la telefonul fix. Iniţiativa deocamdată e la nivel de discuţii.
În plus, interlocutorul mai afirmă că şi populaţia nu e suficient pregătită la capitolul protecţie civilă. Bunăoară, anterior la şcoală elevii erau pregătiţi şi aveau abilităţi cum să se protejeze, chiar să intervină în caz de catastrofă. Acum însă pe durata anului şcolar sunt predate doar 16 ore de protecţie civilă, dar şi acelea opţionale.
