Am ascultat şi apoi am analizat discursuri ale mai multor funcționari care au vorbit de la tribună. Unele lungi, plictisitoare, doldora de epitete şi cuvinte înălţătoare la adresa cuiva. Altele, scurte sau stângace. Un lucru însă aveau în comun – populismul. Adică preşedinţi, primari, şefi ai diferitor structuri, politicieni, businessmeni, care stând în faţa mulţimii spun anume ceea ce vrea ea să audă. Neapărat încep discursul cu expresia lor de serviciu „Cu siguranţă…”, iar cei care îi ascultă, ciulesc urechile, sunt mai uşor de înduplecat, deci şi de amăgit.
Nu demult am asistat la o acţiune unde angajaţii, îndemnaţi de conducătorii acestora, au ieşit cu pancartele şi îşi manifestau nemultumirea faţă de acţiunile concurenţilor, faţă de inacţiunea, în opinia lor, a structurilor statului. Desigur, nelipsite la acele manifestaţii au fost şi autorităţile publice. Vorbele lor au fost domoale, pline de compasiune, astfel încât manifestanţii au fost de acord când vorbitorii le-au spus că nu pot să îi ajute cu nimic. Şi nu s-au supărat, parcă şi cheful de a protesta s-a pierdut.
Am observat şi o altă extremă. De fapt, este vorba despre unica alocuţiune care m-a impresionat pe durata carierei mele de jurnalist. Un demnitar, venind în faţa unor oameni care îşi arătau nemulţumirea, fără menajamente şi vorbe de alint, a spus clar şi răspicat ce trebuie să se schimbe, ca lucrurile să meargă strună. Dar credeţi că oamenii au acceptat sfaturile acelui demnitar. Pe dracu! Poate, să fi avut experienţă de politician, acel demnitar era să vină şi el cu vrăjeli de genul: „Cu siguranţă, trebuie să găsim o soluţie, doar că eu nu pot să vă ajut cu nimic, dragi şi stimaţi cetăţeni”. Şi să mai fi îmbrăţişat pe fiecare protestatar, în genere plecau acasă fericiţi, chiar de buzunarele erau goale, iar pantofii găuriți.
Ce am auzit până acum? Că suntem un popor harnic, ospitalier, doar că trebuie să ne schimbăm mentalitatea, atitudinea. Într-adevăr, suntem aşa. Dar oare e destul să fii harnic şi ospitalier, însă certaţi cu înţelepciunea, inteligenţa, dorinţa de a avea carte? Altfel am fi înţeles când suntem minţiţi şi luaţi cu vorbe dulci. Era să facem diferenţa şi nu ajungeam la ceea ce trăim astăzi.
Exact aşa se acţionează şi în campania electorală. Cu o voce blândă se apropie cutare politician şi îţi spune în timp ce te îmbrăţişează: „Cu siguranţă, vom trăi bine”. Oamenilor le place, îi aplaudă şi aşteaptă să se împlinească profeţia. Dar binele aşa şi nu mai vine. Să ne fi spus politicianul sincer: „Oameni buni, uitaţi-vă unde greşim. Ca reprezentanţi ai instituţiilor de stat uitaţi-vă ce trebuie să facem ca să schimbăm situaţia”. Asta, desigur, ar fi însemnat reforme drastice, care i-ar fi atins şi pe cetăţeni. Lumea, sunt sigură, ar fi întors spatele acelei persoane. Noi doar nu vrem reforme, vrem dulcegării. Ce să facem, dacă atât de mult ne plac cei cu vorba blândă şi goală.
