Da, la moldoveni lucrurile bune nu durează prea mult. A nu știu câta oară mă conving de acest lucru. În aproape toate domeniile mă ciocnesc că toate se realizează doar de fațetă. Îmi spuneam că măcar cei care fac voluntariat sunt oameni de nota zece, că o fac dezinteresat. Nu aș fi crezut niciodată să trăiesc momentul acesta de dezamăgire și indignare că și unii din ei pot fi mojici (a se citi necuviincioși).
Am lucrat timp de câțiva ani buni alături și împreună cu tineri, care își dedicau timpul și cunoștințele comunității. Știu cât de dificil poate să le fie să convingă un oarecare agent economic să dea bani pentru o cauză. Și, totuși, aceasta nu-i absolvă de mojicia la care am asistat.
Atunci când decizi să faci voluntariat automat, cu sau fără voia ta, accepți un deziderat, care sună cam așa: „Fii schimbarea pe care dorești să o vezi în comunitate!”. Îți asumi responsabilitatea să dai oamenilor un exemplu prin modul tău de comportament. De cele mai multe ori, ar trebui să fie unul pozitiv, unul care să schimbe lumea, dar au existat momente în ultimele zile care mi-au arătat în schimb sau mi-au dovedit că la noi lucrurile se fac superficial.
Și vă spun de ce. Atunci când am văzut că o tânără care își spune „voluntară” nu a cedat locul în transportul public unui bătrân, mi-am dorit ca cei din Coaliția Voluntariat să nu fi luptat până în pânzele albe pentru a adopta Legea voluntariatului, unde se stipulează că cei care fac voluntariat ar avea prioritate la admiterea la facultate, iar dacă e student să obțină niște credite suplimentare. Și iată așa, în mintea mea a apărut gândul, fără voie, că unii dintre cei care aleg să facă voluntariat o fac doar pentru a mai nota în CV o experiență, care le-ar aduce beneficii pentru viitor.
Un alt moment e cel al zăpezii căzute în abundență în mijloc de ianuarie, care a oferit oportunitatea altor voluntari să-și dedice din timpul lor pentru a curăța căile de acces acolo unde oamenii au făcut deja cărare sau unde serviciile de salubrizare o făcuseră. Nu vorbesc aici de voluntarii liceeni, ci de cei de la la nivel de instituție publică. Cum, Doamne iartă, poți să dai două crengi într-o parte și să faci poze (bine măcar că fotograful a făcut poza dintr-un unghi potrivit și a creat impresia că acolo din cauza zăpezii au fost doborâți zeci de copaci) cu comentariul „Noi suntem aici să vă ajutăm!”?
Oare chiar să fie o reminiscență sovietică? Oare la noi nu se poate face voluntariat pe bune, fără ocolişuri, fără şmecherie, fără dedicaţii şi învârteli? Dacă nu putem învăța o elementară lecție de politețe datorită voluntariatului, atunci cum putem să afirmăm că ne îmbogățim sufletește și că aducem zâmbete pe fețele celor nevoiași? Cât de mult ne afectează suferința celui de alături, dacă tu, ca voluntar care ești, decizi că, confortul personal e mai presus? Despre ce fel de schimbare mai putem vorbi, despre ce fel de compasiune și ce fel de ajutor, când pentru tine contează like-urile de pe facebook?
Mă bucur, totuși, atunci când în noianul de astfel de momente care se petrec prin minunata noastră patrie întâlnesc şi lucruri normale, precum tineri care fac voluntariat pe bune, fără a aștepta o recompensă financiară sau cele câteva credite oferite la universitate. Ei reprezintă o rază de speranţă și îi respect pentru asta.
