Alătură-te și tu, cititorule. Azi e ultima zi de toamnă, mâine e iarnă, apoi vine Anul Nou, Crăciunul sau viceversa. Noi aproape niciodată nu putem fi deciși, stăm în două sănii de mulți ani, iar dacă uneori și încercăm să stăm drept, se va găsi neapărat cineva care te va împinge, te va face să ocupi poza inițială. Dar nu despre aceasta vreau să vorbesc, ci despre laturile luminoase.
Iar părțile luminoase, cred eu, atât timp cât ești tânăr și nu ai familie, constau în viață, în învățătură. Dacă totul îți reușește, atunci și viața e luminoasă. Desigur, se mai adună uneori și nourași, dar ei se împrăștie repede. Peste vreo 5-7 ani lumina vieții va veni de la copiii tăi, dacă e lumină în viața lor, e lumină și în a ta. Mai trec 20-25 de ani și atunci raza luminii vieții tale se răsfrânge asupra nepoților. Ei aduc lumină în viața ta, bucuriile și succesele lor colorează lumea din jur.
Începând să caut momentele luminoase ale vieții, mi-am dat seama că nu mai trăiesc viața mea, ci viața celor cinci nepoți ai mei. Acum îmi înseninează viața nepoata cea mai mare, care, spre imensa mea bucurie, învață la Iași. Dar mă miră faptul că pentru ea nu s-a găsit un loc în grupa bugetară în țara ei. E straniu că printr-un SMS a fost felicitată cu prilejul admiterii la cea mai mare instituție de învățământ din țară, apoi și-au cerut scuze și au anunțat-o că s-a comis o eroare și e înscrisă la secția cu plată… Cred că nu doar ea a pățit așa.
Bine că este România cu instituțiile sale de învățământ. Astfel nourașul din viața luminoasă a nepoatei, și a mea la fel, a fost risipit definitiv de posibilitatea de a alege între Brașov și Iași. Eu încă mult timp după aceea m-am indignat de felicitare și de scuze, îmi tot ziceam că pe acel loc bugetar s-a găsit cineva „mai demn”. Fetei mele îi place foarte mult la una dintre cele mai bune universități din România – căminul e alături, au bibliotecă, o grădină botanică foarte frumoasă, bursă, profesorii sunt severi, exigenți, dar nepărtinitori. Viața ei e senină, iar a mea – cu atât mai mult. Păcat că mă roade supărarea pe țara mea care, cred eu, a pierdut pe viitor încă un specialist bun și responsabil.
Lumina din viața noastră sunt copiii, nepoții care îți construiesc cu succes viața, dar aș vrea să văd această lumină și din partea statului în care trăiești, susținerea lui. Aici, ce-i drept, e cam complicat. Se vorbește de lumină, că ea iată-iată va veni și în viața mea, e aproape, dar de fiecare dată i se întâmplă ceva pe drum.
Dacă stai să te gândești, nu e chiar atât de rău, iar lumina iat-o – munca îndrăgită, colegii, oficiul încălzit, casa nu prea rece, deși pustie, în care este lumină, gaz, apă, întotdeauna găsesc o ceașcă de ceai cu miere, o bucățică de pâine proaspătă și copiii, copiii mei sunt alături. Se mai întâmplă așa ca uneori să te simți de prisos în țara ta, vinovată de ceva, dar nu despre asta am vrut să vorbesc.
