Azi ne vom face invitați la jubileu, nu am greșit, la o femeie foarte interesantă, una dintre cunoscutele creatoare de mese de sărbătoare din Ungheni, Vladlena Litviniuc.
— Permiteți-mi să presupun că sunteți foarte energică și iute în acțiuni.
— Da, așa sunt considerată și mișcarea e poziția mea de viață. Nu pot merge încet, nu pot face ceva încet, am nevoie de mișcare, de viteză. Când mă mișc, mă simt mai confortabil.
— Aveți un nume întâlnit mai rar.
— Tatăl meu este lituanian, Andrius Kulesha, bunica m-a numit Vladusi, dar acest nume nu este acceptat în Moldova, așa că am devenit Vladlena. Tata? A servit aici ca grănicer, atunci era ceva obișnuit să fii trimis la serviciu în diferite colțuri ale țării. Mama, originară din satul Sculeni, a lucrat în Ungheni, aici au făcut cunoștință. Da, tata era înalt și cu părul blond, eu îi seamăn mult. E un fapt dureros, dar tata a murit acum 16 ani.
— Ce drumuri v-au adus în bucătărie?
— Nu m-am gândit, nu mi-am imaginat niciodată, nu am visat să devin tehnolog alimentație publică, anume așa e scris în diploma mea. Întotdeauna mi-am dorit să fiu designer vestimentar, designer de modă. Din fericire, visul meu a fost realizat de fiica mea, care a devenit designer de modă, coase foarte bine, acum locuiește și lucrează în străinătate. Încă nu are atelierul său, dar sper că va fi. Odată m-am dus la rudele mele din Vilnius, am susținut examenele pentru designer de modă, însă nu am trecut concursul. A doua oară am încercat la Chișinău și am avut iar ghinion – nu am trecut concursul. Gara de tren din Chișinău se află vizavi de colegiul cooperativ, atunci se numea tehnicum. Mama mi-a spus, chipurile, du-te aici să înveți de tehnolog. Ca un copil ascultător, am spus, bine, mamă, merg aici să studiez. Pentru mine a fost ușor să învăț și interesant. Îmi amintesc de toți profesorii și de ce desciplină ne predau.
Așa că am devenit tehnolog. E adevărat, ceva vreme nu am lucrat în specialitatea mea, am fost în străinătate. La întoarcerea acasă, lucrez ca tehnolog de 10 ani, dar am început cu bucătar și treptat, așa cum se spune de obicei, am urcat pe scara carierei (râde, în general e zâmbitoare, iar acest lucru face comunicarea foarte plăcută).
— Se pare că, în general, femeile își complică viața cu bucătăria, inventând mâncăruri noi, servite frumos?
— Vorbind despre munca noastră, voi spune că e grea. Un fel de mâncare, pentru a-l face apetisant și gustos, este elaborat de mai multe persoane. Nu le-aș dori copiilor mei să devină bucătari, deși gemenii mei – fiica și fiul – știu a găti. Ni i-am învățat niciodată acest lucru, ei sunguri au prins secretul. Nu, nu le-aș dori o astfel de muncă. Bucătarii nu aud niciodată cuvinte de recunoștință, sunt întotdeauna „în culise”. Nu știm pentru cine gătim, cine sunt clienții noștri. Cuvintele de mulțumire ni le transmit mai târziu administratorii. Deși, desigur, auzim ce se vorbește în oraș.
— Probabil că un tehnolog trebuie să învețe mereu?
— De obicei, după școli, cursuri vin bucătarii care pot găti felurile principale – borș, soleankă, zeamă, garnituri. Desigur, trebuie să studiem și să căutăm ceva nou. În același timp, cantitatea de ingredinte și rețetele au rămas cele vechi.
— De obicei, nu vrei să faci și acasă ceea ce faci la locul de muncă.
— E adevărat. Există însă momente în care vrei să gătești ceva gustos pentru familie, mai ales că ei preferă mâncarea de casă. Așa că eu gătesc și îi răsfăț pe ai mei. Soțul? Cred că și el e alintat. Dar merită, fiindcă e din numărul celor care pot face totul cu propriile mâini. Este frumos că familia noastră are relații foarte prietenoase, ne împărtășim totul, ne ajutăm reciproc, copiii ne tratează ca pe prietenii lor. Fiul este lângă noi, fiind un bun specialist IT.
— Se apropie sărbătorile de Anul Nou, bucătarii au de obicei un sezon fierbinte. Când gătiți acasă?
— Fiul meu gătește acasă. De obicei vin, iar masa este deja servită. Eu sunt ca furnizor de produse, iar meniul îl elaborează fiul. Bărbații mei sunt gurmanzi, dar feciorului meu nu îi plac dulciurile, în schimb soțului meu îi plac, preferă produsele de patiserie, dar rareori le primește, deoarece eu nu reușesc.
— Am vorbit despre aniversarea dvs. care coincide cu ziua apariției ziarului și a acestui interviu…
— E interesant, dar cu această aniversare începe o serie de date semnificative. La începutul noului an avem nunta de argint, la sfârșitul anului viitor copiii noștri vor împlini 25 de ani, anul viitor va fi aniversarea soțului.
— Mulțumesc. Aniversări frumoase!
