Nu sunt o persoană foarte și foarte optimistă, dar nici foarte și foarte pesimistă. Mă situez undeva la mijlocul celor două extreme psihologice. Îmi place să văd bucuria, frumusețea din jur și o apreciez. Dar, nu mă dau în lături să observ și părțile negative ale lucrurilor (la noi, la moldoveni, îți sar în ochi gropile de pe drumuri, chioșcurile și buticurile apărute peste noapte, care dau un aspect nu tocmai estetic peisajului arhitectonic, bunăoară, al orașului Ungheni, femeile îmbrăcate la patru ace la piață cu sacoșe enorme pline cu cumpărături, limbajul plin de ură și înjurături ca la ușa cortului în plină stradă, față de copii etc.). Uneori pot să exagerez, dar de cele mai multe ori știu să fiu moderată în formularea părerilor. Nu înjur pe nimeni, nu aduc ofense și încerc să găsesc mai întâi răspuns. Dar, nu fiecare gândește la fel.
Majoritatea au gândul să plece din țară. Și cu acest gând încep să împroaște în toți și toate cu noroi (la figurat, că la propriu o fac când merg cu viteză cu mașinile). Oameni buni, eu înțeleg că e greu, nu avem bani (că unii ne fură, că alții nu ne dau, iar ceilalti nici nu-i cer pentru a realiza ceva), însă în permanență să ne plângem și să ne dăm cu capul de pereți că nu avem? Nu avem curți curate, fiindcă noi suntem indiferenți.
Să vă spun o întâmplare: lângă scara blocului unde locuiesc sunt pubele și o doamnă ducea gunoiul. Toate bune și frumoase până aici, dar, la un moment dat, a căzut o pungă din căldare. Cum credeți, s-a aplecat să o ia? De unde? Nu, ea nu s-a obosit. A lăsat-o să o ducă vântul în cele patru zări (în cel mai bun caz), câinii, pisicile să o rupă în bucăți sau să rămână ca o pecete că ea a trecut pe acolo. În consecință noi suntem mai bolnavi din cauza unei încă noi bacterii.
Nu avem spații amenajate pentru odihnă, pentru că nu ne obosim să le păstrăm pe cele existente, dimpotrivă, ne obosim să le distrugem cu o plăcere sadică. Nu avem spitale mai sterile, fiindcă pe lângă faptul că unii lucrători nu-și fac corect meseria (mă refer la unele infirmiere, care fac curat „pe aici am fost, pe aici n-am fost”. Unele pot să afirme că fac curat după mărimea salariului. Dar cine, Doamne iartă, v-a angajat cu de-a sila? Fă-ți lucrul în limita decenței, dar nu lăsa praf din ăla că poți face o „babă de praf”!), dar și pacienții mai acutizează situația. Și vă spun acuși și de ce fac aceste afirmații. Eu am stat, spre nefericirea noastră, cu piciul aproape 2 luni la Centrul Mamei și Copilului, iar doamnele, adică mamele internate cu micuții, lăsău o mizerie nemaipomenită la baie și veceu. Cred că de aici vine și vorba „te duci la spital cu o boală și vii cu zece înapoi”. Și cine e de vină? Medicul, sora medicală, infirmiera? Fiți serioși, dacă am fi și noi un pic mai conștiincioși, ar fi mai bine.
Nu avem o țară ca afară (vorba cântecului), pentru că suntem indiferenți, un pic mitocani, un pic leneși, un pic de „așteptăm mură în gură”, un pic de caracter de mahalagioaică avem în noi un pic de „dă-mi o pace că-ți dau două”, un pic de manipulare (și vă spun ce am descoperit cu organizații din alea naționale care fac campanii majore de colectare de fonduri pentru copiii bolnavi. Nimeni, absolut nimeni nu-ți garantează 100% sănătate nici aici și nici peste hotare, dar să facă colectare de fonduri pentru cazurile cu adevărat dificile, pentru cazurile care necesită intervenții chirughicale peste hotare și nu pentru un moft că mama copilului nu are încredere în medici. Nu manipulați lumea. Unii dau din puținul care-l au. Eu am rămas oripilată de așa constatare!). Și oriunde vă veți duce o să fie probleme gen: drumuri nereparate la timp, personal cam obraznic, gunoi, spații de odihnă mai puțin amenajate, dar acolo nu veți întâlni oameni care nu caută răspunsuri, oameni care stau în fața calculatorului și se mai gândesc cum să mai ofenseze pe cineva care încearcă să miște lucrurile din loc, oameni care nu stau și se uită de la balcon cum o mână de elevi le amenajează un loc de odihnă și ei a doua zi să scoată băncile pentru a le muta la scara blocului… Ei, acei de acolo, din străinătate, pun umărul la dezvoltarea comunității din care fac parte, chiar pun mâna pe mături și fărașe și fac curățenie, oameni buni!
