Interviu cu Daniela Vacarciuc, profesoară de istorie și manager al Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chișinău
— Cine este Daniela Vacarciuc și de unde vine?
— M-am născut în satul Cornești (raionul Ungheni) într-o familie, frumusețea căreia o sesizez abia azi. Mama – o femeie puternică, vrednică și devotată principiilor conservative ale comunității sătești. Era foarte severă cu mine, eu fiind și cea mai mare. Aveam note foarte bune la școală, dar nu mă scăldam în laude. Tata, un suflet extraordinar, gospodar foarte harnic și bun, mereu ocupat, nu avea timp de a sta prea mult la taclale cu noi, copiii. Avea treburi, știa că va pleca devreme. Am învățat bine, dar la facultate nu am fost admisă în 1988, deci am început să lucrez. Pedagogia era visul meu din copilărie, așa că din acel an trăiesc satisfacția sufletească a realizării. Astăzi sunt un profesor fericit: am elevi, căldura cărora o simt de la mii de kilometri.
— Cât de mult v-au marcat în dezvoltarea dvs. ca personalitate locurile de unde veniți?
— Sunt o persoană foarte atașată de neam, glie, națiune, sunt un patriot prin vocație! Prin urmare, vatra m-a creat ca personalitate puternică, responsabilă și foarte pedantă! Părinții își doreau să mă vadă învățătoare. Mă bucur că au trăit bucuria de a mă vedea și de pe ecranul televizorului.
Școala este mediul unde mi-am croit visele. Directorul, Vasile Achimovici, profesorii, toți foarte buni, mi-au fost modele de comportament. Erau îmbrăcați frumos, aveau grădini îngrijite și le știau pe toate! Voiam să le seamăn lor. Azi îi port în suflet și zâmbesc, când îmi amintesc de orele lui Mihail Astafievici, mă încălzesc amintirile despre Mura Grigorievna, Elena Vladimirovna sau Ludmila Vladimirovna.
Satul frumos dintre codri, cu oameni gospodari, reprezintă condițiile perfecte pentru inspirație.
— De ce ați ales istoria, atunci când ați dat pentru prima oară admiterea la studiile universitare, fiindcă ulterior am văzut că ați studiat și alte discipline?
— Dragostea pentru această disciplină mi-a cultivat-o profesoara mea de istorie – Elena Vladimirovna – de care îmi plăcea foarte mult. Citeam tot ce era legat de istorie, făceam cu tata adevărate dezbateri: despre Hitler, Ceaușescu sau Vieru. În fiecare seară, la ora 22.00, tata asculta Radio Europa Liberă sau Vocea Americii, care mă intrigau enorm. Este adevărat că nu prea îmi puneam întrebări. În clasă eram mai mică ca vârstă și abia mai târziu am priceput de ce tata a insistat să mă numească Daniela și de ce mama poartă prenumele de Lucreția.
Am studiat la USM istoria și în 1996 am obținut o bursă de doctorat la Sibiu, la Universitatea „Lucian Blaga”. Am fost studenta domnului Nicolae Jurcă, un frumos ardelean îndrăgostit de Basarabia. Am avut o perioadă foarte frumoasă de cunoaștere a istoriei și Țării! Am studiat ulterior didactică, pedagogie și limbi străine. Ultimele studii le-am terminat în 2014. Tare aș mai vrea să studiez, dar nu prea am timp. Dar voi reveni la studii.
— Sunteți o persoană cunoscută în mediul academic ca un istoric și manager bun, dar Daniela Buga a visat dintotdeauna să fie profesoară și mai cu seamă manager al unei instituții de învățământ?
— Aș minți dacă aș nega. Orice persoană își dorește să aibă posibilitatea de a se manifesta. În 2010 am luat premiul mare în cadrul concursului „Pedagogul Anului” și de pe scena Palatului Național am sărutat visul și i-am mulțumit Domnului pentru oportunitatea de a fi în Chișinău, de a munci la un prestigios liceu, cu un colectiv minunat. Mă simt împlinită alături de familia mea, de oamenii care mă înconjoară și mă încălzesc atunci când îmi este frig.
— De unde are atâta energie și pasiune pentru studiu Daniela Vacarciuc?
— Să știți că iubesc foarte mult viața. Îmi doresc foarte mult să reușesc să fac mai multe, să învăț, să împart cunoștințele cu elevii mei! Ori de câte ori merg în formări conspectez noi metode, strategii interesante pentru a captiva elevii și mă simt minunat. În 2015 am făcut formare la Strasburg, în 2016 – la Mosta (Malta), iar la 23 noiembrie plec la Paris pentru o instruire a profesorilor de istorie. Știți cât de mult îmi doresc ca și elevii noștri să aibă condiții și profesori buni?! Trebuie să fim buni pentru viitorul nostru.
— Ați putea să vă reîntoarceți vreodată la Cornești pentru a profesa și de ce?
— Desigur! Am lucrat 8 ani la țară. Mă bucuram de dragostea copiilor. Aveam întotdeauna cele mai frumoase flori la careuri, mă urau cu Plugușorul la Anul Nou, plecam în excursii la Căpriana. Unii au venit după mine la Chișinău și i-am avut ca elevi la liceul „V. Alecsandri”. Dacă aș fi în sat, aș avea grădina frumoasă cum o aveau profesorii mei și cum o are mama, aș crește flori, pomi, păsări și aș avea o casă plină cu cărți! La Chișinău nu am unde să-mi țin cărțile, am un apartament mic. Deocamdată orașul are nevoie de mine, dar poate mă voi întoarce, cândva!
— Eu sper că ați citit vreodată ziarul nostru. Ce recomandări ați avea pentru noi?
— Am văzut ziarul la mama, se abonează la el. Vă mulțumesc mult că-mi oferiți posibilitatea să mă vadă mama în ziar. Îi adaugă zile! Vă urez succes, rezistență și inspirație! Mulțumesc.
