Astăzi vorbim cu un bărbat foarte puternic din toate punctele de vedere, în fața căruia vreau să mă închin – nu oricine reușește să supraviețuiască cu demnitate perioadei în care viața este împărțită în „până” și „după”. Vadim Negură din Pârlița a avut suficiente forțe. Acum are o familie minunată, mulți prieteni de încredere.
— Nu ne-am mai văzut de mult. Ce mai faceți?
— Totul e minunat. Fiica mea crește, se ocupă de dansurile sportive, are deja mai multe diplome, chiar și o medalie, acum ne pregătim pentru următoarea competiție. În satul nostru vine un tânăr și îi învață pe copii a dansa.
— Nu mai faceți sport?
— Puțin – doar pentru mine, m-am oprit din cauza traumatismelor sportive care se fac simțite. Când am vorbit pentru prima dată, mi s-a propus chiar să mă mut la Chișinău, dar atunci nu se prea acorda atenție persoanelor cu dizabilități, erau gata să plătească doar pentru cămin, iar mai departe – fă ce știi.
— Cu câți ani în urmă s-a întâmplat acea nenorocire?
— În 1993, am avut un accident, așa că de 26 de ani sunt într-un scaun cu rotile. Atunci mi-am dat seama foarte repede că trebuie să învăț a trăi din nou. Știți cum zic tătarii: „Cum spuneți voi „înainte”? „Alga”. „Dar „înapoi”? „Noi nu avem acest cuvânt, întorci – și alga!” Deci, pentru mine nu a existat decât „înainte”.
— Aveți o tărie de spirit rară. Ați dori s-o împărtășiți cu alții care se pomenesc în situații similare?
— O împărtășesc. Îmi place să comunic cu Ion Bargan – ați scris și despre el. Ce-i drept, nici nu prea îmi rămâne timp de plictiseală, mai am un microbuz și mă ocup de transportul de marfă, lucrez pentru mine.
— Viața v-a făcut o cotitură bruscă atunci când în viața dvs. a apărut Stela.
— Ne cunoaștem din 2002, dar niciunul dintre noi nu a avut curajul să spună: „Hai să fim împreună”. Am făcut acest lucru abia în 2013, iar în 2015 s-a născut Anastasia. (Am vorbit vreo jumătate de oră și mi s-a părut că Stela a devenit anume cea de-a doua jumătate a lui Vadim, despre care vorbim de obicei când ne referim la soți, fără să ne gândim la sensul adevărat al cuvântului. Când am întrebat cu ce a cucerit-o acest bărbat, ea mi-a răspuns că, cu sufletul lui, dacă la lucru ceva nu era în regulă, era destul să vorbească cu el câteva minute și pe suflet i se făcea ușor. Stela arată fericită și zâmbetul, râsul ei confirmă acest lucru). Îmi este foarte ușor să comunic cu soția mea.
— Erați emoționat când ați început să-i faceți curte?
— Bineînțeles, eram îngrijorat atât de mult, încât ea a spus: „Calmează-te, totul va fi bine”. Are un caracter bun. E bun, e bun dacă m-a acceptat așa cum sunt, nu mă refer la dizabilitatea mea – eu consider că sunt mai normal decât cei normali. (Stela vorbește foarte bine despre soțul ei, că este un luptător și a ajutat-o și pe ea să devină astfel). Mă simt mai încrezător cu ea. Împreună am absolvit cursuri de pregătire a instructorilor care lucrează cu persoanele care au probleme ale sistemului musculo-scheletic.
— Poate veți încerca să uniți oamenii care au nevoie de sprijin.
— Ne gândim la asta, de aceea Stela, anul acesta, a absolvit și cursurile de contabilitate. Ne propunem să reunim aceste persoane, să facem în așa fel, ca să li se acorde mai multă atenție, să le ajutăm atrăgând proiecte. Vă amintiți de proiectul „Dansuri în scaune cu rotile”? Aceasta este ideea mea și mă bucur că a reușit, că am fost susținut. În general, sunt foarte recunoscător celor care mă susțin.
— Iertați întrebarea, dar în ultimii ani, ce altă experiență ați acumulat, în ce domeniu? Deși cred că puteți face orice.
— Are experiență, a învățat să facă coronițe minunate pentru fiică, să împletească cosițe foarte frumoase (răspunde Stela în locul soțului). Avem gospodărie, dar cel mai mult vreau să mă ocup de fiică. Pot găti, îmi place mangalul, mâncarea „bărbătească”. Am primit din Germania un cuțit de bucătărie din oțel de Damasc – visul mei a devenit realitate.
— Există ceva ce nu ați făcut, ce regretați?
— Mulți spun că, dacă nu ar fi fost așa, dacă ar fi fost altfel, dacă ai lua viața de la capăt, dar eu nu vreau să încep din nou. Deși mai devreme eram îngrijorat de „dacă, dacă”, acum, după ce s-a născut fiică, nu vreau niciun fel de „dacă”. A apărut soția și odată cu ea a început o nouă etapă a vieții, s-a născut fiica – o altă etapă, a plecat la școală – încă una.
— Ce altceva ați dori?
— Să mă strădui să creezi o organizație care să unească oamenii. Casa? Nu avem propria casă, dar am scris o cerere de repartizare a unui teren pentru construcție. Locuim cu mama și avem casă, casa este frumoasă. Cu timpul, poate vom cumpăra un apartament. Să călătoresc? Da, vreau. Să-i cumpăr soției mașină? Am astfel de planuri, dar mai bine e să nu compui planuri, ci să faci.
