Omul învaţă toată viaţa. Există doar o singură condiţie: trebuie să fie conştient de acest fapt, să tindă să crească intelectual şi să dorească un nou început pe plan profesional. Este şi cazul Domnicăi Florea din Bumbăta, Ungheni, care la vârsta de 40 de ani a decis că a venit timpul pentru o schimbare – să obţină diploma de licenţă. A ales istoria, fiind şi obiectul preferat încă de pe băncile şcolii, care după părerea ei este unul controversat.
Pentru a face acest pas trebuia să susţină şi examenele de bacalaureat. La admiterea la facultate, a fost una din condiţiile instituţiei de învăţământ. La dispoziţie a avut perioada primului an de licenţă, aşa că între sesiunile de primăvară şi iarnă a trebuit să mai studieze şi materialul din programa şcolară. În plus, avea obligaţia să facă faţă şi angajamentelor la locul de muncă de bază. Mai bine de 10 ani a muncit în calitate de bibliotecară la biblioteca publică sătească. „Le-am îmbinat pe toate: şi serviciul, şi familia, şi studenţia. După obţinerea diplomei de licenţă, apoi a celei de master, intenţionam să mai obţin una, deja la drept. Mai ales că şi mezinul este student”, spune interlocutoarea.
Anul acesta, ziua de 1 septembrie pentru Domnica Florea a fost una specială, căci la careul festiv a venit nu în calitate de oaspete sau părinte, aşa ca altă dată, dar ca profesoară de istorie. Predă obiectul îndrăgit elevilor din clasele V-IX. „Am început să țin lecții când eram încă studentă în anul III, atunci am și fost angajată prin cumul. La primele ore am înţeles, că merg pe calea cea dreaptă. Parcă a fost o binecuvântare venită de sus”, spune profesoara.
De fapt, toată viaţa şi-a petrecut-o printre cărţi. „Am început-o ca vânzătoare la magazinul de cărţi din sat. Peste câţiva ani, din lipsă de spaţiu, biblioteca sătească a fost amplasată în clădirea acestui magazin”, îşi aminteşte Domnica Florea.
Aceşti ani au fost plini în evenimente culturale, proiecte implementate cu succes, discuţii pe diferite teme, cenacluri literare şi întâlniri cu copiii din sat. Cel mai mult însă a marcat-o proiectul care a implicat copiii din familiile defavorizate. „Am învăţat o lecţie foarte importantă de la dânșii – să fii omenos, indiferent de circumstanţe. Atunci când ai probleme sau eşti într-o situaţie dificilă, ei nu uită binele făcut”, se destăinuiește istoriografa.
Biblioteca din Bumbăta a fost una dintre cele cinci instituţii participante la proiectul naţional Novateca, beneficiind de asistenţă metodică şi financiară. Apoi au urmat alte mici proiecte, granturi, campanii de caritate… Despre Domnica Florea vorbesc frumos, cu respect şi sătenii. „Este o persoană deosebită. Copiii veneau cu cea mai mare plăcere la bibliotecă. Poate nu atât pentru a împrumuta o carte sau a culege informaţii, cât să fie ascultaţi, sfătuiţi, de multe ori fiind serviţi cu ceai cald sau plăcinte gustoase. De când a devenit diriginte şi profesoară, mereu ne povestește cu atâta pasiune despre elevi, despre orele de istorie”, spune Svetlana Botnari, secretarul Consiliului sătesc.
Cei 5 ani de studenţie alături de colegi şi un colectiv profesoral deosebit au motivat-o să urmeze masteratul. După ce a obţinut diploma de master, chiar Augustin, unul din cei trei feciori ai ei, mai în glumă, mai în serios, a rugat-o să se oprească. S-a oprit, dar nu de tot. Acum se pregăteşte să susţină gradul didactic, mai ales că deja are unul – gradul I, doar că de bibliotecar.
Ne spune că are multe planuri: să înfiinţeze un club al tinerilor istorici, să doteze cabinetul de studii cu material didactic, să pregătească viitori candidaţi la olimpiadele de profil… Şi dacă toate aceste aspiraţii au tangenţe cu activitatea profesională, alta, separată, e pentru suflet: să construiască o seră, unde să crească flori de cameră, de grădină, de diferite soiuri şi culori, cu toate că are foarte multe flori în grădina casei. „Trebuie să tindem să facem lucruri neobişnuite, doar viaţa este frumoasă şi merită să fie trăită din plin. Ce bine ar fi pe lume dacă fiecare om și-ar urma visele ca să nu aibă regrete tot restul vieţii”, a conchis Domnica Florea.
Acest articol este publicat în cadrul Programului ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundaţia Est-Europeană şi Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finanţat de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia Programului.
