Sunt 28 de ani de când ziarul nostru ține pasul cu timpul. De 28 de ani, la fiecare număr tipărit sau articol publicat online, am spus povești. Ale noastre. Ale celor din oraș, din satele raionului și uneori ale celor care, deși au plecat departe, poartă Ungheniul în suflet.
Jurnalismul, mai ales într-o redacție mică, este un proces de învățare continuă. Nu avem luxul de a fi specializați pe domenii – ceea ce poate părea un minus, dar în realitate este o formă de pregătire complexă. Scrii despre economie, apoi despre educație, despre cultură sau administrație, dar mai ales despre oameni – cei care ne învață, fără să știe, să fim atenți, să observăm, să transmitem mai departe.
Din 2017 fac parte din această familie. Am ajuns aici fără să știu exact ce mă așteaptă. Credeam că o să fie despre știri, despre interviuri, despre subiecte de actualitate. Dar am descoperit că jurnalismul local e mult mai mult decât atât. E o formă de apartenență, o formă de rezistență. E un act de curaj să scrii despre problemele reale ale unei comunități mici, în care toată lumea cunoaște pe toată lumea. Să spui adevărul chiar dacă știi că e incomod. Să scoți la lumină nedreptăți, dar și să aduci recunoaștere celor care merită.
Am scris despre drumuri sparte și promisiuni nerespectate. Despre copii care învață în școli fără căldură. Despre oameni care fac bine în tăcere. Am vorbit cu specialiști din toată țara – profesori, doctori, psihologi, activiști. Am vorbit cu ungheneni stabiliți în Italia, Franța, Irlanda sau Canada – oameni care, deși departe, își păstrează limba, dorul și speranțele. M-au impresionat poveștile lor – despre dorul de părinți, despre nopți lungi de muncă, despre izbândă, dar și despre eșecuri și reușite trăite departe de casă.
Am scris despre înfrățiri între orașe, despre proiecte comunitare, despre tradiții păstrate, dar și despre tineri care încearcă să construiască o lume mai bună. Fiecare material a fost, într-un fel, o oglindă – uneori curată, alteori crăpată – a locului în care trăim.
Jurnalismul local e, adesea, mai greu decât pare. Nu e doar despre a informa. E și despre a înțelege, a traduce realitatea, a rămâne aproape de oameni, chiar și atunci când e greu. Dar e și plin de satisfacții: când primești un mesaj de la un cititor care ți-a mulțumit. Când vezi o schimbare mică – o reparație făcută, o familie sprijinită, un om ascultat.
Nu pot vorbi despre experiența mea fără să amintesc efortul celor care au construit temelia acestui ziar. „Unghiul” este rodul muncii a zeci de oameni dedicați, profesioniști, care au crescut acest brand local în vremuri grele, fără prea mult sprijin, dar cu o determinare extraordinară. Fiecare generație de jurnaliști a adus ceva valoros – fie că a fost vorba de rigoare, creativitate, curaj sau inovație. Iar noi, cei de azi, continuăm să ținem vie această misiune: de a informa onest, de a pune întrebări, de a spune adevărul, de a contribui la o comunitate mai conștientă și mai unită.
Ziarul nostru e despre oameni. Despre reziliență. Despre voce. Iar eu, parte din această redacție din 2017, sunt recunoscătoare că pot contribui, că pot spune povestea noastră. Pentru că, da, ziarul nostru împlinește 28 de ani. Și încă mai avem multe de spus.
