Vacanţa de toamnă a elevilor a fost una scurtă, dar plină de evenimente sportive. Oraşul Ungheni a găzduit competiţii la turism sportiv – Cupa Republicii Moldova-2015.
În prima zi, au avut loc competiţii la turism pedestru. În grupa de cadeţi, cei mai puternici au fost sportivii din mun. Bălţi, iar locurile II şi III le-au revenit echipelor din Ungheni. În grupa de juniori, superiori au fost unghenenii Valentin Pădurar, Mihai Cebotari, Alexandru Pavlov, Robert Rusu, Maria Nastas şi Tatiana Slavinschi. Pe locurile II şi III s-au clasat echipele din mun. Chişinău. Potrivit lui Tudor Popovici, instructor-metodist, traseul a fost destul de complicat, compus din 22 de etape, majoritatea tehnice. Pentru a câştiga, tinerii trebuiau să manifeste forţă, viteză, abilităţi şi cunoştinţe.
În cea de-a doua zi, a fost dat startul competiţiilor la orientarea sportivă. Au participat 15 echipe de la instituţiile de învăţământ din raionul Ungheni şi republică. Locul I l-au ocupat elevii de la Gimnaziul Todireşti, II – Gimnaziul Gherman, III – gimnaziile din Chirileni şi Valea Mare. Între echipele liceale, locul I a revenit elevilor de la LT „Ion Creangă”, II – LT „Mihai Eminescu”, III – LT „Vasile Alecsandri”.
Mai târziu a fost dat startul competiţiilor la turism montan. Traseul a fost mult mai simplu, fiind compus din 6 etape, deoarece în raionul Ungheni această probă sportivă este mai puţin cultivată printre elevi. Dintre cele 8 echipe care au ieşit la start, de locul I s-a învrednicit Gimnaziul Buşila, II – Gimnaziul Cetireni, III – Gimnaziul Sineşti.
Tudor Popovici a adăugat că şi în vacanţa de iarnă, la fel, vor fi desfăşurate competiţii la turism pedestru şi montan, doar că în condiţii de sală.