Cazul bebeluşului mort la Suceava (digi24.ro: ”Un bebeluș de șase săptămâni a ajuns în stare extrem de gravă la spital după ce a fost botezat. Din informațiile publicate de presa locală, copilului i s-a făcut rău în momentul în care preotul l-a scos din cristelniță”, 31.01.2021) m-a dus cu gândul la botezul băiatului meu.
În urmă cu şapte ani (parcă au trecut doar 7 minute) eram internaţi la Centrul Mamei şi al Copilului, ne pregăteam pentru o intervenţie chirurghicală. Am decis să-l botezăm la biserica (de fapt, atunci era o cămăruţă şi nu biserică în adevăratul sens al cuvântului, pentru că din punct de vedere spiritual nu contează clădirea, dar ce avem în suflet), care e acolo. Am mers la paroh. El a venit cu propunerea de a-l boteza îmbrăcat după ce i-am zis în ce secţie suntem internaţi şi ce boală avem. Am înţeles că avea careva cunoştinţe medicale şi am mai înţeles că Biserica permite să mai faci abateri de la reguli. Şi chiar dacă a încălcat ceva, atunci îl admir fiindcă s-a gândit mai întâi la sănătatea unui bebeluş de doar 2 luni şi nu la reguli bătute în cuie de ani de zile.
În opinia mea un preot, care e un medic al sufletului, trebuie să se gândească ca acel mic creştin de câteva kilograme şi câţiva centimetri să ajungă mare ca să înveţe acele învăţături ale lui Isus Hristos şi să le puie în practică.
Da, canoanele o fi de demult. Da, ele trebuie de respectat, doar că, nu pâna la asemenea tragedii ca şi acela de la Suceava, chiar dacă nu a fost ceva intenţionat (preotul de la Suceava a dobândit calitatea de suspect în dosarul de ucidere din culpă). În acest caz religia va fi văzută / înţeleasă într-un mod eronat de către comunitate, de însăşi acei care vor trăi cu marea durere a pierderii unui copil.
Nu îi mai poţi explica mamei şi tatălui că asta a fost voia Domnului şi ei să te înţeleagă şi să accepte acest fapt ca pe ceva divin. E o taină sfântă botezul, dar dacă preotul nu s-a asigurat că respectă toate normele de securitate nu mai poţi să dai vina pe Domnul.
“Poate că şi preoţii ar trebui să se conecteze mai bine poate la realităţile timpurilor actuale şi să-şi ajusteze procedurile. Sunt convins că pentru o familie contează gestul, actul de creştinare şi nu neapărat modul în care se face acest lucru”, este declaraţia Prof. Dr. Cristian Gheonea, vice-preşedinte al Societăţii Române de Pediatrie şi sunt de acord cu el. Voi?
