Ceea ce voi scrie în rândurile de mai jos nu e o noutate nici pentru mine, nici pentru cei care îmi citesc cu atâta atenţie editorialele (pentru asta un mare mulţumesc). E vorba despre sistemul nostru de sănătate şi nu la nivel de acte oficiale, nu la nivel de reforme pe hârtie voi scrie, dar la nivel de „am simţit, trăit pe propria piele” voi scrie pentru că aşa se percepe cel mai bine.
În urmă cu aproape şapte ani am trăit ceea ce înseamnă în practică sistemul de sănătate moldovenesc. Un sistem în care atunci medicii erau cu nervii la pământ, în care ei lucrau cu aparate vechi de zeci de ani (Aici o să vă dau un exemplu – aparatul de Röntgen de la Centrul Mamei şi a Copilului. Copiii sunt prinși cu mâinile deasupra capului cu o centură specială, iar corpul acestora atârnă precum o haină în cui, în alte cazuri e o placă care ridică în poziţie verticală corpul bebeluşului. Pieptul copilului este lăsat dezgolit, iar partea de jos a corpului se acoperă cu un material special, care-l protejează de radiație.), care te traumatiza pe tine ca părinte, dar şi pe copil, chiar dacă avea câteva luni, se făcea albastru la faţă de plâns.
Ce se întâmplă după 6 ani? Nimic sau e aceeaşi situaţie. În 2020, am fost martori cu toții la dimensiunea dezastrului din sănătate: lipsa de echipamente, lipsa de comunicare adusă până în pragul unei secretomanii, care a dat apă la moară conspiraţioniştilor, dar, de fapt, ea era generată de aceeaşi cauză enunţată mai sus – lipsa de resurse atât omeneşti, cât şi tehnice. La această listă lungă de lipsuri se mai adaugă şi acea dorinţă a şefilor de a ascunde sub preş aceste probleme şi de a pretinde că e totul bine, că „situaţia e sub control” vorba lor. Abia după ce nu mai e în funcţie începe să se dezumfle şi să prindă voce, spunând public cu ce probleme se confruntă un spital sau altul sau întreg sistemul de parcă nici nu a fost la conducere, vorba aceea din popor: nici usturoi nu a mâncat şi nici gura nu-i miroase.
Între timp pacienţii aleg să se trateze în condiţii de casă şi cu tratamente din auzite sau lăsate ca moştenire de generaţii. O fi bună şi medicina naturistă, dar în condiţiile în care suntem într-o pandemie şi nici medicii nu ştiu cum să facă faţă nu mai e loc de leacul bunicii, chiar şi în cazul bolilor cronice. Însă frica de a nu „hăpăni” vreo bacterie sau virus e mare şi cel mai important e că uşile mai multor instituţii medicale sunt închise pentru cei care nu au testul COVID. Acum cei de la conducere nu se gândesc cum să soluţioneze această problemă, pentru că nu fiecare cetăţean al Republicii Moldova îşi permit acei 800 lei ca să-l facă. Mi-e o frică teribilă că vom ajunge la medic cu insuficiență organică multiplă şi dânsul decide să salveze doar inima. Or, fiecare „organ” din corpul nostru este la fel de important.
Avem nevoie de o reformare profundă a sistemului de sănătate, astfel încât fiecare persoană să beneficieze de atenție și îngrijire pe tot parcursul vieții şi să redobândească pacientul încrederea fără de care orice sistem nu poate funcţiona.
O încredere care ne-a fost spulberată puţin câte puţin pe parcursul a celor 30 de ani de independenţă nu se poate obţine peste noapte, dar sinceritatea în comunicare, asumarea curajoasă a unor decizii nepopulare, profesionalizarea managementului, toate astea pot, la rândul lor, salva vieți. Până atunci să aveţi grijă de voi şi a celor din jurul vostru.
