La tot pasul zilele acestea auzim de pandemie. E un termen vechi, aproape de la facerea lumii, pentru că la o generație sau două omenirea e lovită de o boală necruțătoare, un inamic invizibil și imprevizibil totodată. Dar, cu fiece rostire îți dai seama că implică și o doză de noi semnificații, trecute prin suflet, o doză de îngrijorare, de imprevizibil, fiindcă nu știi de unde poate lovi și tu nu ai cum să parezi lovitura, de nesiguranță, de frică pentru tine și pentru cei apropiați.
Iar zilele acestea mi-am dat seama că mai include la pachet acest cuvânt un altul, care mi se pare că are un mai mare impact decât posibila infectare cu noul tip de coronavirus. E vorba de isterie. Conform dicționarului explicativ al limbii române „isteria” este o boală nervoasă caracterizată prin apariția unor simptome neurologice foarte variate, nejustificate de existența unor leziuni și declanșate prin șocuri emotive (accese de râs sau de plâns, convulsii, sufocări etc.), sugestie sau autosugestie etc. – Din fr.Hystérie, it.isteria. În zilele noastre am putea adăuga la simptome ale bolii și postările pe rețelele de socializare. Ele abundă în răutate, în ură sau ironie adusă până în pragul unor acuzații nefondate. Nu mă refer aici la noi, jurnaliștii, care de când lumea suntem învinuiți de păcate grele, dar la oamenii care au stat săptămâni în șir internați în spitale, în acele secții cu boxe, în care îți vedeai medicul numai la ochi din cauza echipamentului de protecție, la medicii care nu își văd copiii zile și săptămâni întregi, care lucrează în condiții extreme.
Acei „postaci” își permit fără nicio dovadă concretă să vocifereze pe fundalul dreptului la libera exprimare că organizațiile media plătesc unor semeni de-ai lor să declare că au fost bolnavi, ori invers, adică instituția de presă a primit bani ca să publice știri despre noul tip de coronavirus. Le pot înțelege frustrarea, teama, însă nu pot pricepe cum poți să fii atât de impertinent față de un om care a suferit, față de medicul care are răni vizibile de la echipament. Oare chiar altfel nu își pot manifesta sentimentele decât să arunce cu invective ca la ușa cortului?
Alții, pe de altă parte, parcă ar fi într-o goană nebună după cazuri. Nu le convine dacă 2 sau 3 zile consecutiv publici același număr de cazuri. O altă parte vor să cunoască detalii despre persoanele infectate, cine sunt, de unde sunt, vârsta lor sau chiar numărul apartamentului, de parcă asta i-ar ajuta cumva să evite virusul. Că vezi, Doamne, el e un ditamai obiect pe care prevăzător îl înconjori și ești salvat. Asta e partea bună a gândurilor mele, când am citit acele comentarii. Partea rea e că mă duc cu gândul spre nivelul de stigmatizare a acelor nefericiți care au contactat COVID-19 și noi pe lângă caracteristica că suntem ospitalieri și binevoitori mai suntem și răuvoitori. Amintiți-vă numai primele declarații ale oficialilor noștri vizavi de prima pacientă, venită din Italia…
Optimista din mine speră că vom învăța totuși câteva lecții din această perioadă, care ne vor face să fim mai altruiști, mai înțelegători, mai solidari și, cel mai important, să alegem grâul din neghină. Numai bine și sănătate!
