Suntem încurajaţi să ne implicăm. Indiferent de situaţie. Să participăm la curăţenia de primăvară, să ne schimbăm mentalitatea, să fim mai buni, să avem compasiune faţă de cei care s-au pomenit într-o situaţie dificilă şi să ajutăm… Mereu s-a pus accentul şi pe solidaritatea între cetăţeni. Cică, poziţie civică să avem. Atunci când vedem o ilegalitate să nu întârziem să semnalăm responsabilii.
Bine, unii aşa şi continuă să treacă indiferenți pe lângă casa vecinului, care tocmai e jefuită. Alţii, însă, în virtutea poziţiei active, au decis să contribuie la modelarea, educarea societăţii, să dea alarma când apare o problemă. Ce misiune grea şi-au asumat! Mai ales atunci când cei care trebuie să facă echipă cu activiştii iau altă poziţie.
Să vă povestesc un caz. S-a întâmplat cu mai mult timp în urmă. O femeie din Ungheni a observat că un bărbat stă culcat pe marginea drumului. A sunat la poliţie şi le-a spus oamenilor legii că bărbatul respectiv pare să fi păţit ceva, cică, ar zăcea fără suflare. La celălalt capăt al firului i s-a spus să aştepte poliţistul, care îi va lua mărturia. Femeia a aşteptat cât a aşteptat, dar, pare-se, poliţistul s-a reţinut. Dânsa a plecat. Între timp şi bărbatul, care era unul care a consumat prea mult alcool, „a înviat din morţi”. Când a venit poliţistul, plecase şi aşa-zisul pătimit, dar şi martorul. Desigur, femeia a fost ulterior sunată de poliţist fiind întrebată de ce a plecat, iar ea, după ce s-a sfătuit cu vecinele, a aflat că ar putea risca şi o amendă. Doar cum va demonstra că bărbatul într-adevăr zăcea şi nu a făcut o declaraţie falsă? Bine că poliţistul nu a abordat problema astfel încât să îi pară rău femeii de activismul său.
Am denunţat o ilegalite. Cineva a parcat automobilul direct pe trotuar. Oamenii legii au venit la faţa locului să documenteze cazul. Eu – martoră. Nu că m-aş fi ascuns după deget şi că aş fi refuzat să dau depoziţii, dar poliţistul, probabil, era cu dispoziţia stricată şi a cam încurcat iţele. A demarat un interogatoriu de ţi se părea că eu nu sunt martora, ci făptaşa. Iar atitudinea… Cu cel care a parcat a fost scurt, ba chiar a avut un comportament maleabil, plin de compasiune. M-am simţit ca o turnătoare.
Acum aud că oamenii legii dau vina pe cei care, deşi au fost martorii diferitor delicte, se fac chiori, surzi şi muţi. Cică, dacă cetăţenii ar fi mai prietenoşi, solidari şi receptivi, infracţiunile ar fi mai uşor descoperite. Poate că e şi aşa, dar cum să te implici şi să denunţi neregulile când eşti luat în răspăr de cei care trebuie să îţi încurajeze civismul.
Aceleaşi lucruri cam în toate instituţiile sunt o regulă. De suni la o şcoală, grădiniţă, spital şi întrebi de un caz anume care a avut loc în instituţie, prima întrebare este: „Cine e persoana care a spus?”. Poate nu ar trebui să dăm în cap celui care semnalează problema, ci să pedepsim persoanele care nu se obosesc să o creeze. Iată atunci când nu vom confunda aceste fapte, vom putea spune că am schimbat nu doar situaţia în ţară, dar şi comportamentul nostru.
