Să le dau adresa? Să se liniștească, poate. Că tare se mai frământă de la o vreme. Stați liniștit! O am!
Am devenit subiect de discuții în anumite cercuri. Unii, mai ales cei vizați în subiectele jurnalistice, vorbesc despre protecția mea. Cică, cum de îmi permit să scriu deschis despre acțiunile anumitor oameni importanți din raionul Ungheni. Oare cine îmi stă în spate și îmi asigură protecția? De parcă îmi trebuie un partid întreg, care să mă păzească de frustrările cuiva. Ori nu suntem chiar o societate democrată?
Se pare că ei nu au altceva să facă decât să caute cum să mă pună la respect, iar adevărurile să le spun pe jumătate. Pentru că așa se visează la noi. Pentru ce să îți revizuiești acțiunile, să vezi unde greșești? E mai ușor să vii cu bâta la cineva, să îi dai o lecție și apoi jurnalistul să se liniștească. Așa fac bandiții, dar nu ar trebui să fie un instrument pe care să îl folosească și cei pe care i-am instalat în anumite funcții. Or, în scaunele comode stau anume cei care se conduc după alte legi.
Mereu au fost oameni care au dorit să închidă gura jurnaliștilor. Au folosit diferite metode. De la discuții amicale, scopul lor fiind să te facă să te simți prost și vinovat că ai atins o persoană, care de fapt e mai înger decât îngerul. Ei încă nu înțeleg că un jurnalist trebuie să scrie fără să fie influențat de cineva. Ei mai cred că momentul de sinceritate față de jurnalist nu e decât o discuție ca între prieteni. Iar jurnalistul știe ce trebuie să scrie și ce nu trebuie să scrie. De regulă, adevărul se vrea ascuns.
Alții recurg la așa-zisele înjosiri în public. Când față de o armată de oameni se justifică și spune că de fapt jurnalistul e vinovat de toate relele pe care el le face, pentru că i-a dezvelit mâinile murdare. Jurnalistul trebuie să tragă ponoasele.
Mai nou, cei cu posturi de răspundere nu mai consideră oportune discuțiile cu binișorul. Ei au alte metode, mai dure, mai bandițești. Mai întâi îți trimit soli, care te avertizează că te bagi unde nu îți fierbe oala. Apoi, dacă nu înțelegi mesajul, recurg la intimidări. La comandă cineva se plimbă prin fața casei, te urmărește, îți intră în casă și îți răscolește lucrurile. Cică, au fost hoții. De fapt, mesajul a fost altul. Că activitatea ta de jurnalist încurcă unui funcționar-bandit.
Dar nu mor caii când vor câinii. Așa că, dragi și stimați conducători, funcționari de toată culoarea, haideți să ne facem activitatea destoinic, fiecare la locul său de muncă. Dacă avem de implementat proiecte de milioane, atunci suma să ajungă la destinație, dar nu în buzunare. Dacă avem de construit o casă de cultură, ea să fie dată în exploatare cu turle pe locul planificat, dar nu în documente. Dacă e să merităm postul, avem destule cunoștințe, compentențe, atunci să fim primii care optează.
