Tamara Dârzu este prima persoană în satul Buşila la care se gândesc cei 2000 de localnici în clipele mai puţin plăcute din viaţa lor. Este medic de profesie, 36 de ani i-a dedicat acestui domeniu. 14 ani a condus Centrul de Sănătate Buşila.
Este originară din raionul Făleşti. La Buşila s-a mutat cu traiul după ce a absolvit Universitatea de Medicină „N. Testemiţanu”. Împreună cu soţul său, împărţeau nu doar aceeaşi casă, dar şi profesie, apoi locul de muncă. Acum e medic la Oficiul medicului de familie Buşila. Deşi timpul mai mereu îi fuge printre degete, se implică mult şi în soluţionarea problemelor comunităţii. Este la al treilea mandat de consilier în Consiliul local Buşila. În mandatul curent, din cei 11 consilieri, 6 sunt femei.
— Cred că încă din copilărie doreaţi să deveniţi medic.
— Profesia am ales-o după ce am absolvit 10 clase la şcoala de cultură generală. Atunci era o profesie întrebată, era greu să devii student la universitate. Dar am demonstrat cunoştinţe temeinice şi am devenit medic pediatru. În şcoală mă implicam în diferite concursuri care aveau tangenţă cu medicina, obţineam locuri de frunte. Îmi amintesc cu plăcere despre acei ani, învăţam mult, aveam iniţiativă, îmi plăceau activităţile extraşcolare. Şi acum nu sunt indiferentă.
— Ce program al zilei aveţi?
— Mă trezesc pe la cinci dimineaţa. Dacă e sezonul cald, prăşesc în grădină. Îmi face plăcere, e activitate fizică. Apoi vin la serviciu, unde mă aşteaptă pacienţii. Mai mereu sunt ocupată cu serviciul. Şi în zilele libere sunt solicitată. Trebuie să intervin, doar sunt medic, iar oamenii au nevoie de ajutorul meu.
— Cum vi se par pacienţii acum, în comparaţie cu cei pe care i-aţi avut la începutul carierei?
— Acum oamenii atrag atenţie mai mult la sănătate, din cauza banilor pe care nu îi au. Medicamentele, investigaţiile sunt scumpe. Nu toţi au posibilitate să cumpere o poliţă de asigurare. Aş zice că de nevoie atrag atenţie. În acelaşi timp, oamenii se adresează la medic tardiv, când au puţine şanse de însănătoşire. Sunt multe cazuri de boli cardio-vasculare. A avansat cancerul diferitor organe. Probabil, stresul permanent, grijile cotidiene, fuga dupa bani ne îmbolnăvesc. Totodată migraţia a educat moldoveanul. Când revin de peste hotare neapărat se adresează medicului, măcar o dată în an. Oamenii când vin la mine nu au nevoie doar de medicamente, unora le ajută şi o vorbă bună, un sfat în privinţa alimentaţiei, modului sănătos de viaţă. Drept e că unii merită şi ocară, din cauza neglijenţei lor.
— Cu mulţi ani în urmă aţi renunţat la oraş şi aţi venit într-un sat fără infrastructură. Nu vă pare rău?
— Aici erau părinţii soţului, care aveau nevoie de sprijin. Cu trecerea anilor m-am obişnuit, mi-am construit viaţa. M-am acomodat cu ceea ce este, iar acolo unde am putut să schimb ceva, am făcut-o. Aşa cum m-am implicat la reparaţia sediului oficiului medicului de familie, am construit un gard în jurul instituţiei. Acum pacienţii au condiţii normale pentru a beneficia de procedurile medicale necesare.
— Ce alte ocupaţii mai aveţi?
— Îmi place să citesc, să fiu informată. Nu adorm până nu citesc un ziar. Recitesc cărţile îndrăgite în tinereţe. Drept e că timp tot mai puţin este. Mai particip şi la diferite discuţii cu femeile active din sat, încercăm să schimbăm realităţile. Acum e mai greu de mobilizat femeile, multe au plecat peste hotare. Problemele identificate le aducem în actualitate în cadrul şedinţelor de consiliu.
— Ce probleme aţi identificat în localitate?
— Mă interesează problemele sociale, care sunt foarte multe, legate de copii, abandon, îngrijirea lor, mame tinere solitare, care se descurcă singure. Avem familii numeroase, iar părinţii nu sunt încadraţi în câmpul muncii. Analizăm dacă e necesar de oferit ajutor material unei familii, unor bătrâni. Am insistat să ni se ofere suport financiar pentru reparaţia oficiului medicului de familie. Acum vedeţi ce bine arată. Cu suportul Centrului de Sănătate Ungheni am schimbat geamurile, primăria ne-a susţinut la realizarea celorlalte lucrări. Avem însă multe de soluţionat şi în sat: drumurile proaste, gunoiştile neautorizate. O altă problemă e că nu avem apă potabilă. În fântâni apa e de rea calitate, iar la robinet curge apă tehnică. Am elaborat proiectul tehnic pentru aprovizionarea satului cu apă potabilă, nu ştiu când se va realiza. Trebuie bani. De apă depinde mult, sănătatea în primul rând.
— Faceţi şi politică?
— Nu mă ţin de politică. M-am adresat colegilor de consiliu: lupta politică s-a terminat odată cu alegerile. Acum suntem o echipă şi trebuie să facem ceva pentru sat, oamenii aşteaptă multe de la noi. Îmi place componenţa acestui consiliu, suntem mai multe femei, cu iniţiativă, ne implicăm.
— Ce rol credeţi că ar trebui să aibă o femeie, un bărbat în societate?
— Din păcate, la noi societatea e constituită după un model patriarhal. Eu consider că femeile trebuie să aibă aceleaşi drepturi, şanse ca şi bărbaţii, atât în societate, cât şi în familie. Avem multe profesioniste, deci să le dăm posibilitatea să se manifeste, să înveţe, să fie gospodine, să fie şi deputate, să fie la posturi de conducere. Unde este femeia, este ordine şi responsabilitate.
Acest articol este publicat în cadrul Programului ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundaţia Est-Europeană şi Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finanţat de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia Programului.
