Toată vara, vecina unei cunoscute o petrece în Italia. Dar să nu credeţi că se duce la odihnă sau în vizită la rude, cu toate că ar putea, căci are la cine, dar şi o călătorie peste hotare, chiar şi cu un buget mic, credeţi-mă că îşi permite femeia. Poate că a avut noroc până acum, dar nu munceşte din greu, are grijă de câteva persoane în etate. Povesteşte că una din ele – bătrâna în curând va împlini 94 de ani, are un regim bine stabilit şi nu îi place dacă nu este respectat. Însă cel mai mult m-a impresionat povestea bătrânelului care a depăşit vârsta de 100 de ani. Ca şi în primul caz, se conduce cu stricteţe după un orar bine stabilit. Îi place să i se pregătească mâncare sănătoasă, iar la prânz pe masă trebuie să aibă o supă de legume. Doar atât, mă întrebam? Da, dar ce fel de supă! Din 17 feluri de legume. Vă imaginaţi ce fel de supă hrănitoare, sănătoasă şi bogată în fibre este preparată din atâtea feluri de legume. Un alt detaliu, la fel de important. Pentru ca un bătrânel să se simtă bine şi să ducă o viaţă liniştită (ai noştri, de aici, se gândesc la pomeni şi loc la cimitir) ajunşi la o aşa vârstă, pe prim plan e socializarea cu alţi bătrânei şi cu rudele. Vecina spune că bărbatul o dată pe săptămână la oră fixă, miercurea, era telefonat de nepoata de la soră, care şi achita salariul îngrijitoarei. Îl întreba cum se simte, de ce are nevoie sau dacă mai are pastilele recomandate de medic.
Te gândeşti la bătrâneii noştri. Oare ei tot mănâncă la amiază o supă din 17 legume? Oare de ei tot au grijă copiii aşa cum nepoţii italieni de la soră sau frate îi îngrijesc pe unchii lor?
Am încercat şi noi să enumerăm cele 17 legume, cel puţin să ştim ce să aruncăm în cratiţa de pe aragaz, dar, sincer, nu prea am reuşit, ba dimpotrivă, nici nu am găsit atâtea legume. Poate, bătrânii de la sat încă mai găsesc ceva în grădină, dacă sănătatea le permită să lucreze cotele de pământ şi terenul de lângă casă, poate câteva legume pentru supa de la prânz, dar pentru cei de la oraş, credeţi-mă, şi supa din 4 feluri de legume e o mâncare delicioasă.
Cine are grijă de bătrâneii noştri? În mare parte, nimeni. De unii dintre ei au uitat şi copiii, şi nepoţii. Pentru dânşii supa şi terciul pe apă, aduse de lucrătorul social, e cea mai mare fericire timp de o zi. Sunt trişti bătrâneii noştri, dar nici nu trăiesc până la o aşa vârstă înaintată, nu au nici mâncarea potrivită, nici condiţiile necesare. În schimb, copiii sau alte rude nu uită de moştenire, fie ea chiar şi foarte mică, o cameră în cămin sau câţiva ari de pământ. Totodată, nu se sinchisesc însă să învinuiască statul că uită de bătrânii care sunt ai lor. Deci, ce ne facem cu acele rude, cu acei copii care nemijlocit trebuie să aibă grijă de părinţi? Nu facem nimic, doar implementăm proiecte, bifăm activităţi şi rostim frumos un proverb: „Cine nu are un bătrân să şi-l cumpere”.
