Mie, de exemplu, uneori îmi vine gândul că oamenii mai deştepţi, mai şireţi, mai descurcăreţi, mai ingenioşi, mai răzbătători, lipsiţi de scrupule, alipindu-se la partidul potrivit, încadrându-se într-o structură a puterii, fac cu noi experimente. Amintiţi-vă cu câte ne-au dus de nas, câte ni s-au promis, cu câte steaguri şi slogane am mers spre viitorul luminos împreună cu furnici, rândunele, la umbra stejarului, cu trandafiri în mână în aceşti aproape 25 de ani de făurire a vieţii râvnite?
E de-a mirării că toţi parcă spun cuvinte corecte, promit ceea ce îşi doreşte şi visează fiecare dintre noi – muncă decentă, viaţă bună – doar în multe ţări trăiesc anume aşa, oameni ca noi. Nu numai se promite, ci şi se face câte ceva, dar rezultatul e egal cu zero, mai exact, se face şi mai rău. Ce-i drept, aceşti „purtători de drapele” nu reuşesc să facă nimic pentru ţară, pentru popor, în schimb, totul e ca pe roate în afacerile personale. Iată paradoxul. Ni se promite nouă, dar se face pentru ei fără promisiuni şi fără jurăminte. Să însemne că fiecare sau aproape fiecare din cei care măcar cu o treaptă s-a ridicat deasupra poporului duce o viaţă dublă? Una – la tribuna de la care poţi spune cuvinte frumoase şi să promiţi o viaţă ca în rai, alta, văzută numai de el, simţită numai de el şi de ai săi, de succes, rezultativă.
Ce-i drept, mai există o categorie, ca să zicem aşa, o pătură între cei care duc o viaţă dublă şi cei cu care se fac experimente politice. Putem spune că această pătură lucrează şi ea, îndeplineşte obligaţiile de funcţionar.
Dacă şiretenia acestora, ca şi naivitatea noastră, mă uimesc, atunci aroganţa şi brutalitatea funcţionarilor cărora le este dată o mică putere asupra oamenilor deveniţi cobai de laborator din vina celor sus-puşi mă şochează. Mai bine zis, nu putere le este dată, ci tălmăceala, adică, explicarea. Un funcţionăraş, dacă i s-a încredinţat să primească cererile, cu aceasta şi trebuie să se ocupe, dar nu să-l dea pe om la socoteală că nu lucrează, ci umblă pe la uşile birourilor. Adică, îi deranjează pe specialiştii ca el? Ce-i acesta, dresaj? Cu alte cuvinte, să-ţi ştii locul, prostime. E greu de trăit – rabdă, te-a inundat apa de ploaie – taci, nu de alta, dar v-aţi învăţat una-două să cereţi ajutor – haznaua statului nu e fără fund, nu ajung bani de salarii şi pensii, ne mai lipsesc lacrimile voastre. Poate pentru „a nu permite” şi există armata numeroasă a funcţionăraşilor? Alesului poporului îi este incomod să refuze, iar slugile împăratului, afară de birourile calde, salariile mici şi unele privilegii, nici nu au ce pierde. De aceea, cred, la fiecare pas, în fiecare zi poţi auzi de indiferenţa şi grosolănia celor care trebuie să ajute.
