Începutul povestirii puteți citi aici și următoarea parte.
Așa au trecut câțiva ani. Slava, cu cât îi slăbeau puterile lui Mihail, tot mi mult îl lovea, îl îmbrâncea. Se făcuse un bărbat de o sută douăzeci de kg, dar bietul Mihail slăbea văzând cu ochii. Locul lui era să se așeze pe terasă, să pună capul pe genunchi și să se cufunde în gânduri. Așa și astăzi s-a așezat și medita: când a greșit el înaintea lui Dumnezeu de așa zile a ajuns? Toată viața a muncit și a adunat să nu ducă copiii lui lipsă de nimic, și ce s-a ales?
Fratele Victor decedase de câțiva ani de cancer, moș Toader nu era de mult, maică-sa tot nu era, nimeni nu era ca să-i ia apărarea ori măcar el să se jeluiască.
Aseară Slava l-a lovit foarte tare peste cap, peste spate, nici nu mai ține minte unde l-a lovit, dar totul îl durea. Petrică nici o dată nu l-a lovit, nici cuvântul nu i-a întors, dar el nu putea să-i ia apărarea, fiindcă Slava și pe el îl bătea.
De la o vreme încoace, Mihail nu ținea minte unde pune o unealtă ori ce a făcut, unde s-a pornit, ce vrea să facă.
Irina a fost cu el la doctor și l-a diagnosticat cu boala Alzheimer. I-a luat pastile, dar le-a folosit numai pe cele procurate atunci, că apoi nu i le-a mai cumpărat.
A doua zi Irina, sfătuindu-se cu Slava, l-au luat pe Mihail și l-au dus la notar, să facă procură și Slava să primească pensia și banii depuși pe cont.
Astfel viața lui Mihai a devenit un iad, la fiecare pas era lovit, înjosit, nici mâncare nu-i dădeau pe săturate. Atâta mânca cât se furișa și fura ceva de pe masă dacă era lăsat singur în casă.
În sat trăia o verișoară a Irinei, Anișoara. Ea mai venea din când în când pe la Irina, vedea viața grea a lui Mihail și îi dojenea, zicându-le: „Ce vă bateți joc de Mihail, ticăloșilor? El așa viață merită, voi trăiți pe spatele lui, dacă nu ar fi pensia lui și banii puși pe cont, ce ați face?”.
Slava începea să zică: „Da cine ești mata să ne dai la brazdă?”.
Câte odată Mihail se mai lumina și fugea de acasă, dar îl prindeau, îl băteau și îl închideau înapoi în casă, puneau cârligul pe dinafară ca el să nu iasă din casă.
Așa s-a mai chinuit bietul Mihail aproape un an. Într-o zi Irina a sunat-o pe Anișoara: „Vino, te rog, că a murit Mihail și treci, te rog, pe la Ion Cucu să vină să-l scalde”.
Anișoara a venit în fugă cu Ion. Când au întrat în camera unde se afla Mihail, și-au pus mâinile în cap: murdar, frig, un aer înăbușitor.
Mihail era culcat pe o parte. Tot trupul negru, fața neagră, mâna în trei locuri ruptă, două coaste rupte, când l-a dezbrăcat, Ion a rămas șocat – era plin de viermi.
Anișoara a ieșit îngrozită din camera unde se afla Mihail și cât a ținut-o gura a blestemat:
— Irina, și tu, măgarule, pe lumea ceea o să mâncați viermii care l-au mâncat pe Mihail, ticăloșilor, cum ați putut proceda așa cu omul acesta care numai bine a făcut, voi trăiți pe spatele lui, Dumnezeu e Mare și totul vede, voi o să fiți pedepsiți pe lumea cealaltă, câini ce sunteți voi, dar și câinii sunt mai buni la suflet decât voi.
Irina parcă nici nu auzea ce zicea Anișoara și întrebă:
— Cum să-l îngrop, ce trebuie să-i fac?
La care Anișoara a zis:
— Tot ce se cuvine să faci pentru înmormântare, el a fost om stimat în sat, voi v-ați bătut joc de dânsul, lume o să vină multă să-l petreacă și masă de pomenire bogată să faci, bani a lăsat, să nu faci masă a calicie.
Mihail a fost îngropat după lege, au fost date pomeni de sufletul lui, a fost o masă de pomenire bogată, toată lumea l-a plâns și privea în partea Irinei și a copiilor ei cu dojană.
La câteva săptămâni de zile, Irinei i s-au luat picioarele, zăcea la pat bolnavă și Slavic o numea cu cele mai urâte cuvinte care le știa.
Petrică o jelea, o hrănea, o spăla, el era bun la suflet, dar Slavic făcea a rău.
Întru o zi la Anișoara a venit în ospeție sora mai mică, Nina. Au mai vorbit ce au vorbit despre una, despre alta, dar seara Anișoara i-a povestit Ninei ce a pățit bietul Mihail. Nina zise sincer:
– Dar cum ai vrut, dacă Slavic nu este feciorul lui Mihail, el e feciorul zootehnicianului de la Negureni?
Anișoara a rămas uimită:
— Cum, tu ai știut și nu ai spus nimănui?
— Dar cum să spun? Mătușa Eufrosinia a știut și nu i-a spus lui Mihail, nici nu mi-am închipuit să-i spun, pentru ce să-i fac așa durere? El a iubit-o pe Irina și vestea avea să-l distrugă. Păcat de acest om bun la suflet și blajin. El nu a meritat o viață ca aceasta. Și-a trăit viața printre străini.
