În mini-vacanța, 7 – 10 ianuarie, angajații Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au acționat, la nivel național pentru prevenirea faptelor antisociale și securității în trafic.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției în aceste 4 zile, au fost depistate circa 4000 de încălcări în trafic, dintre care, cele mai grave fiind: depășirea limitei de viteză – peste 2800 de șoferi; stare de ebrietate la volan – 46 de conducători; încălcarea regulilor de înmatriculare sau de înregistrare de stat, de revizie tehnică a vehiculelor – peste 240, iar alții 183 au primit procese-verbale, deoarece nu au respectat indicatoarele de semnalizare rutieră și de acordare a priorității de trecere.
Inspectorii INSP au intervenit de urgență în 152 de solicitări parvenite de la cetățeni prin intermediul Serviciului național unic pentru apelurile de urgență „112”, dintre care, circa 30 au fost pe ordinea publică, precum, tulburarea liniştii, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice și huliganism nu prea grav.
În această perioadă s-au produs 20 de accidente rutiere, soldate cu 21 de persoane traumatizate, iar 5 persoane au decedat. (Sursa text&foto: INSP / pagina de facebook).