Despre faptul că stăm rău la capitolul justiție o spun toți experții. Asta se explică, spun ei, prin faptul că cei care au fost suspectați de a fi săvârșit ilegalități în proporții deosebit de mari stau bine mersi și nu li se întâmplă nimic.
Povestea e scurtă scrisă în ziar, dar în realitate ne macină și ne dezbină ca societate, și are un scenariu simplu cu urmări grave: bănuitului i se fac cunoscute capetele de acuzare, care de cele mai multe ori sunt îmbogățirile ilicite și depășirea atribuțiilor de serviciu. Ulterior, acesta este reținut pentru 72 ore într-un izolator. După mai multe audieri este trimis în arest la domiciliu și această decizie este prelungită pentru 30 de zile și încă pentru 30, și încă pentru 30, că ajungi să nu mai înțelegi nimic și pierzi interesul. După această procedură urmează transferul „arest la domiciliu – control judiciar” și…tăcere.
Și ce se întâmplă, când tăcerea se așterne? Bănuitul scapă basma curată și trăiește în continuare fericit. Și atât timp cât se observă cu ochiul liber aceste discrepanțe, în care se denunță un caz de corupție și societatea vede că nu li se întâmplă nimic persoanelor respective, cetățenii simpli își pierd încrederea în instituțiile statului, iar proiectele ce au drept scop formarea unei mai bune percepții în societate despre funcționarii publici nu își au rostul când ele practic nu lucrează.
Reputația se formează prin fapte concrete, iar când ele nu sunt și oamenii încep să ia ca pe ceva normal abaterile, atunci încălcările și abuzurile, de orice fel, nu mai sunt raportate. Astfel, ajungem în clasamentul de vârf al topurilor negative cu X cazuri de corupție, Y cazuri de violență etc.
Eu știu un principiu simplu, dacă începi un lucru trebuie să-l duci până la capăt, iar acest principiu trebuie aplicat și în justiție. Justiția trebuie să prindă vinovatul, când s-a făcut „boacăna”. Știți ca în versul copilăriei noastre: „El se jură că nu fură, dar l-am prins cu rața în gură” sau să ne amintim și de fabula lui Alecu Donici „Vulpea și bursucul”, unde deducem vinovăția vulpii după faptul că are pufușor pe botișor. La fel și justiția noastră trebuie să acționeze rapid, când se înfăptuiește infracțiunea, în așa fel acumularea probelor este mai ușoară la fel și vinovăția poate fi dovedită mult mai ușor. Când se acționează rapid complicii nu au timp să fugă peste hotare, cum se întâmplă de cele mai dese ori în dosarele de rezonanță. Vedem cum multor persoane cunoscute în spațiul public li se intentează cauze penale pe niște acțiuni săvârșite acum multă vreme. Cât de greu îi vine acum procurorului de caz să acumuleze probe, sau să audieze martorii pe o cauză penală care a avut loc acum mulți ani?
