Când vorbim despre un om, despre activitatea lui și facem o apreciere asupra trecerii lui prin viața pe pământ, trebuie să vedem ce urmă a lăsat în istoria poporului său. Dacă aceste urme se răsfrâng numai pe perioada vremurilor în care a trăit, atunci vom spune că a fost un om al epocii lui. Dacă aceste urme sunt valabile în orice epocă, atunci vom putea spune că el este contemporan cu toate generațiile care i-au urmat, adică un om al tuturor timpurilor neamului respectiv sau chiar al lumii.
În cele ce urmează, voi încerca să demonstrez că Spiru C. Haret este contemporanul nostru. Acesta s-a născut la 15 februarie 1851 la Iași. Studiile și le-a făcut la Dorohoi, Iași, București și nu numai. Scopul activității sale a fost de a crea o societate mai dreaptă, o societate mai bogată, o societate mai cultă, în care școala să-și aibă rolul său de forță majoră, care asigură prosperitatea economică și cea intelectuală
În tot ceea ce a făcut, Spiru Haret a fost ajutat de concepția sa pluridisciplinară sau, cum am spune în zilele noastre, interdisciplinară. În lucrările sale științifice se confirmă această metodă. La 18 ianuarie 1878 obține titlul de doctor în matematică, devenind primul român doctor în matematică și primul străin cu acest titlu la Sorbona. Teza se intitula „Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare”, problema fundamentală a mecanicii cerești de care se ocupaseră matematicieni celebri, ca Laplace, Poisson, Lagrange, Le Verrier. Pentru a răspunde la întrebările: „Este stabil sistemul planetar?”, „Se modifică orbitele planetelor în timp?”, se cereau cunoștințe bogate în matematică mecanică cerească și astronomică. Tânărul Spiru Haret, făcând dovada unei ingeniozități interdisciplinare deosebite, demonstrează că sistemul planetar are instabilități în timp și spațiu. Teza de doctorat a lui este citată în zilele noastre ca un punct de referință în dezvoltarea mecanicii cerești. Ca un omagiu adus memoriei sale, în 1977, cu ocazia cartografierii suprafeței nevăzute a Lunii, unei formațiuni i s-a dat numele de ciclul „Haret”.
După aceste rezultate științifice deosebite din prima parte a vieții, urmează o pauză. După care va scrie o altă operă, în care demonstrează încă o dată gândirea sa interdisciplinară căreia i-a consacrat toată celebritatea. Prin prisma gândirii respective scrie și publică simultan la Paris și București opera „Mecanica socială” (1910). El lansează lumii întregi provocarea matematizării sociologiei, utilizând conceptele mecanicii raționale. Pornind de la analogia respectivă, el aplică studiului societății cunoscutele rezultate de mecanică rațională, principiul inerției, al mișcării relative, al egalității acțiunii și reacțiunii etc. Este suficient să amintim două dintre concluziile sale, aplicate astăzi: a) că legile trebuie să realizeze cea mai mare sumă posibilă de bine social, să asigure dezvoltarea economică și morală a tuturor membrilor societății, b) referitor la acumularea de capital, el arată că „o țară este cu atât mai bogată cu cât avuția națională este repartizată între un număr mai mare de cetățeni”.
Originalitatea rezultatelor științifice obținute de Spiru C. Haret a atras atenția lumii asupra poporului român, care și atunci, ca și astăzi, trebuie să demonstreze că el are puterea de a contribui la dezvoltarea și prosperitatea lumii, în mai multe domenii.
Atașat de învățământ încă din timpul liceului, el ocupă succesiv, diferite funcții politico-administrative: în afara orelor didactice, e membru al Comitetului Permanent de Instrucțiune Publică (1882), inspector general școlar (1883), director general al Ministerului Instrucțiunii (1885-1888) și în 3 rânduri ministru al Instrucțiunii Publice și al Cultelor (1897-1899, 1901-1904, 1907-1910).
Pentru a-i concretiza activitatea în domeniul învățământului, este suficient să cităm cuvintele spuse la Liturghia de înmormântare, din 19 decembrie 1912, de către Gh. Adamescu: „Dacă am zice că toată organizarea școlară, cu tendințe practice, cu dezvoltarea educației fizice și a culturii muzicale, este așezată de el, că școala secundară de azi el a făcut-o, că învățământul meseriilor și al agriculturii la sate el le-a creat, că școala primară și normală el a organizat-o, am zice mult, foarte mult, desigur pentru un om, dar Haret n-a făcut numai atât”. (V.Gh. Adamescu, „Viața și activitatea lui Spiru Haret”, 1936, p. 68)
Iată cum definește Spiru Haret învățământul: „Învățământul este una din principalele părți din care este format organismul Statului. Așadar, se pot pune următoarele întrebări: care este funcțiunea statului pe care este el chemat să o îndeplinească?, O îndeplinește el această funcțiune?, O îndeplinește în măsura exactă pe care o reclamă interesul țării?, Sacrificiile pe care le impune el sunt în raport cu puterile țării și cu serviciile pe care le aduce?” (Opere, p. 5).
Despre scopul procesului de învățământ el precizează:„Învățământul unei țări este chemat să îndeplinească un întreit scop. În prima linie, el trebuie să formeze buni cetățeni. În a doua linie, el trebuie să procure tuturor tinerilor fondul de cunoștințe care este indispensabil oricărui om în viață, fără deosebirea de treapta socială. În final, el mai trebuie să formeze contingente pentru toate carierele, care sunt necesare pentru viața completă a statului” (Opere, p. 6). Dar pentru el ca, „învățământul să fie desăvârșit, trebuie să se îngrijească nu numai a cultiva multe, dar a cultiva spiritual și a cultiva cu inima, a forma caracterul, a face, în fine educațiunea tinerimii” (Opere, p. 11).
La această componentă consideră istoria de o importanță deosebită în programa școlii primare, deoarece, școala primară are chemarea, are dorința de a forma conștiința națională a poporului, de a-l face să cunoască trecutul pentru a-și înțelege rostul său în prezent și chemarea sa în viitor. Astfel, el a introdus ziua de 10 mai ca zi de serbare națională pentru toate școlile; la fel 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Românești.
În 19 decembrie 1897 s-a luat măsuri de a se picta tablouri comemorative cu luptătorii căzuți în 1877 pentru cucerirea Independenței Țării. S-au distribuit în școli scrieri istorice și literare, precum „Povestea unei coroane de oțel”, „Istoria Războiului de Independență” și „Antropologia română” de Gh. Coșbuc, „România pitorească” de Al. Vlahuță etc. Prin circulara din 25 august 1902 le cere învățătorilor să se îmbrace în costumul tradițional românesc, pentru a nu se pierde portul național.
În ce privește rolul învățământului superior într-un stat, Spiru Haret spune: „După noi, pentru o universitate , chestiunea examenelor și a diplomelor trebuie, dacă nu să rămână pe ultimul plan, cel puțin să nu-i absoarbă toată atenția și să nu o facă să piardă din vedere principala ei chemare, care este de a fi centrul cultural cel mai înalt al țării. Universitatea trebuie să fie tribuna, unde ideile să se poată expune liber, scutite de cătușele programelor, examenelor și al diplomelor (Opere, p. 309).
Din cele câteva idei extrase din concepția lui Spiru Haret asupra învățământului și educației rezultă cu claritate valabilitatea ei și astăzi. Iată ce ne scrie despre ea Gavril Hădărean, „Torțe arzând”: „Reforma școlară nu constă numai în alcătuirea sau desființarea de legi și de regulamente…, ci trebuie să conste în respectul de lege, respectul de adevăr, în convingerea tuturor că nu este permis pentru satisfacerea poftelor necazurilor și ambițiilor politice ale unora să se introducă dezordinea și în conștiința oamenilor”.
Prin cele expuse mai sus, în vremurile noastre de cumpănă, să aduc în contemporaneitate faptele acelui care a trăit și a murit cu entuziasm la modernizarea României. Înfăptuirea deșteptării conștiinței naționale prin cultură, ca și a întăririi economice prin știință, fără de care însăși dezvoltarea unui neam este amenințată, este mesajul transmis nouă celor de azi de către Spiru Haret.
Să transformăm în fapte acest mesaj, încercând „să fim români cu sufletul, nu cu vorba, să iubim ce-i al nostru și să păstrăm ca pe ochii din cap”, cum frumos ne îndeamnă poetul Gh. Coșbuc. Acest deziderat e posibil numai într-o Românie întregită. Într-un teritoriu furat nu poate fi o dezvoltare și o educație adevărată.
