Parcă ne-am obişnuit să dăm buzna în farmacii atunci când avem o banală durere de cap. Nu ne întrebăm de ce costă atât de mult un simplu analgezic, nemaivorbind de întregul tratament pentru o pneumonie, de exemplu. Dăm banii şi înghiţim medicamentele. Doar să scăpăm de durere, boală. Nu contează că portmoneul a rămas gol după cumpărăturile din farmacie.
Un adevărat şoc îl trăiesc cei care au plecat de mult de la noi din ţară şi atunci când revin la părinţi, rude, în vacanţă capătă o răceală mai severă. Îmi povestea o rudă, revenită din Israel. A făcut pneumonie bilaterală şi după tratamentul indicat de mediul de familie a intrat într-o farmacie din oraşul Ungheni ca sa îşi cumpere medicamentele. Pentru noi e o obişnuinţă să aruncăm cel puţin 700 de lei pentru antibiotice, alte doctorii pe care le primim pentru tratamentul de o săptămână. Ea însă a rămas stupefiată. „Cum de e posibil? Pentru o săptămână de tratament să dai atâţia bani! Unii moldoveni, care au muncit o viaţă, primesc pensii în sumă de 700 de lei. Nu zic că nu mi-aş permite să achit aceşti bani, dar mă gândesc cum se descurcă miile de pensionari moldoveni. Mai ales că şi produsele alimentare sunt la preţ destul de mare”, s-a mirat ea.
Tot ruda mi-a povestit că în ţara care o găzduieşte atâţia ani ar fi plătit pentru acelaşi tratament vreo 4-5 dolari, asta înseamnă până la 100 de lei, medicamentele fiind compensate. Numai să nu uităm că la ei salariile nu sunt ca la noi. Femeia se tot întreba cum de e posibil să aduci poporul la aşa o condiţie încât nici să te tratezi nu îţi permiţi: „În Moldova e un lux să te îmbolnăveşti”. Eu am corectat-o. În Moldova populaţia dimpotrivă e bolnavă, de la produsele pe care le consumă sau pe care nu le consumă, de la stresul în care sunt nevoiţi să o ducă. Deci, pentru noi, e un lux să te tratezi. De aceea spitalele sunt doldora de oameni care îşi caută cauza de ce se simt rău, iar medicina noastră nu este interesată să o trateze, dar să susţină business-ul farmaceutic.
Până la urmă ce înseamnă la noi în ţară domeniul medical. Cică, a fost constituită Compania Naţională de Asigurări în Medicină, ca să beneficiem de aceleaşi condiţii ca popoarele din ţările normale. Suntem nevoiţi noi, cei angajaţi, să achităm prima de asigurare medicală, lună de lună. Dar care este rostul? În spitale, ba locuri nu sunt, ba medicamentele lipsesc. Deci, fii bun şi cumpără-ţi medicamentele de care ai nevoie!
Multe s-au schimbat în domeniul medical? S-au construit multe spitale sau achiziţionate aparate care ar putea să depisteze problema de sănătate la un stadiu incipient? Pe naiba! S-au ridicat palate unde activează trei angajaţi de la CNAM, procurat mobilier, automobile luxoase, aparate pentru aer condiţionat şi achitate salarii mari acestor birocraţi sau altor şefi şi şefuleţi din sănătate. Asta e situaţia, deşi n-ar trebui să fie aşa. Până la urmă ţara trebuie să fie interesată să aibă oameni sănătoşi, dar nu clădiri frumoase construite din banii muribunzilor şi să susţină granzii farmaceutici.
