În acest editorial voi rămâne pe aceeași undă, a sănătății publice, căci este o temă ce nu-mi poate adormi vigilența, oricât mi-aș dori. Când abordez acest subiect mă duc mereu cu gândul la cât de sigură ne este existența. Totul e bine și frumos până la un nou episod cu factori nocivi ce ne periclitează bunul mers al lucrurilor.
Citisem undeva, cândva într-o farmacie un citat, cu un îndemn frumos de a ne menține sănătatea într-un mod deosebit de rațional. Citatul respectiv suna în felul următor: „Hrana să vă fie medicament, dar nu medicamentul hrană”. Mi-am zis atunci în gând: ce afirmație corectă!
Am stat și am meditat și apoi iarăși m-am întrebat: oare facem noi întocmai sau nu cumva această citat, astăzi ar avea un sens invers? „Medicamentul ne este hrană, nu hrana ne este medicament”, căci orice ni s-ar întâmpla în prezent, fie ne doare capul, fie am consumat un produs nesănătos, fie dorim să ne potolim neliniștea, fie ne doare sufletul, tot la medicamente apelăm. Cât de mult și-ar dori fiecare dintre noi să se alimenteze sănătos, să respire un aer curat, să se protejeze de stres, zgomot și alte situații cu care ne confruntăm zi de zi, nu ne reușește, căci anturajul cotidian este așa cum este.
Realizând nu demult un filmuleț despre o gospodărie silvică din țară cu prilejul împlinirii a 50 de ani de activitate, am avut ocazia să descopăr o familie dintr-o dinastie de pădurari ce trăiește într-o inimă de codru, departe de zgomotul lumesc. Din vorbă în vorbă am aflat că deja a patra generație a acestei familii muncește și locuiește în pădure. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost faptul că profesia de pădurar s-a transmis doamnelor din această familie. Întrebând femeia pădurar din cea de a patra generație de silvicultori cu care am discutat, cum este să trăiești în pădure, aceasta mi-a răspuns: „Mai bine ca între oameni, căci de la pădure înveți multe lucruri. Ea iubește liniștea, curățenia, ori ea singură ne redă calmul și starea de bine, de care avem atât de mult nevoie”.
Femeia mi-a mărturisit că aici în pădure crește totul pentru gospodăria sa, curat și ecologic; coace pâine de casă, are păsări, stupi de albine, niște căprițe, un iaz cu pești și alte necesități pentru o viață mai frumoasă și mai sănătoasă, lucruri pe care oricât nu te-ai strădui, în alte condiții nu le poți obține. Mi-am zis atunci că e fericită femeia, alături de familia sa, mai fericită decât toți, aparent fericiții.
Deci să învățăm de la oamenii raționali, să învățăm de la pădure, să protejăm tot ceea ce ne poate salva de la boli, intemperii și alte lucruri nefaste.
