Am un respect deosebit pentru sătence. Majoritatea sunt bune gospodine, răbdătoare, modeste, blajine. Cred că Valentina Bacalu, șefa bibliotecii din satul Țâghira, face parte din numărul lor.
— Cu ce trăiește acum satul?
— Oamenii la noi în sat sunt harnici, dar acum cred că ei se ciocnesc de foarte multe greutăți, nu au bani, nici locuri de muncă – în satavem foarte puțini agenți economici ca să poți găsi de lucru. Nu toți pot să lucreze pământul, să semene, să strângă recolta, deoarece majoritatea locuitorilor satului sunt oameni în vârstă, iar tinerii pleacă în străinătate. Se duc, de obicei, în Italia, Israel, Rusia, și dacă în Italia pleacă femeile, în Rusia, sau, mai degrabă, la Moscova se duc bărbații.
— Țâghira e satul dvs. natal?
— Da, este localitatea mea de baștină. Aici m-am născut, aici mi-am petrecut copilăria, aici am absolvit școala, aici m-am întors după terminarea colegiului zooveterinar din Carmanova. Atunci nu am putut găsi un loc de muncă, am scris în unul din ziarele din Chișinău, au venit, și, în curând, eram vânzătoare la magazin. Apoi, câțiva ani m-am ocupat de casă și deja de 7 ani lucrez la bibliotecă. Îmi place foarte mult, copiii vin cu plăcere, aici face repetiții ansamblul nostru – organizatorul tuturor activităților pentru săteni. În ansamblu cântă 5 femei, el este participant la festivalul „Movila Măgurii”, care va avea loc pe 12 iulie, în Ziua Sfinților Petru și Pavel, la care se adună lume din toate localitățile din apropiere, inclusiv din raionul Fălești. De ce în ansamblu sunt puține participante? Pur și simplu, am vrut să creăm o formație ca a surorilor Osoianu. Interpretăm și cântece bisericești, și de distracție, în general, încercăm la fiecare eveniment să alegem repertoriul respectiv. Cântăm așa cum se cânta înainte, fără acompaniament. Iar dacă e un cântec de pahar sau de dans și este nevoie de tobă, cânt eu la ea.
— Îmi pare că sunteți o femeie puternică.
— Sunt ca multe altele din sat, nu prea alintate de viață. Am doi feciori, unul s-a stins din viață, al doilea e bolnav, de aceea nici la școală nu învață. În plus, am crescut doi fii ai fratelui, căruia nu i-a mers în viață, mama i-a părăsit, dar acum nici ea nu mai este. Eu i-am petrecut la școală, apoi la armată, în prezent ei lucrează și pot spune că am trei feciori.
— Valentina, cum e viața femeilor de la sat?
— A fost o vreme când ele curățau nuci, câștigau ceva bani și aveau cu ce plăti pentru energia electrică, telefon, iar acum nici acest venit nu îl au. Lucrează la cei care au pământ, dar li se plătește puțin. Acum și această muncă e din ce în ce mai puțină, deoarece câmpurile sunt tratate cu erbicide și nu mai este nevoie să prășești sau să plivești.
— Un sat cum e Țâghira are viitor?
— Nu numai Țâghira, toate satele în care nu sunt tineri nu au nici viitor. Dacă și sunt tineri, ei nu vor să nască copii, deși la noi în sat există și grădiniță, și gimnaziu. Apropo, în gimnaziu s-a realizat, datorită FISM, un proiect foarte bun. Atunci ce spunea că o reparație ca la noi nu s-a făcut în nicio școală din republică.
— Biblioteca continuă să se afle în casa de cultură?
— Datorită acestui fapt colaborăm cu succes și cu această instituție de cultură. Un mare ajutor și sprijin ne oferă profesoara de limba română la gimnaziu Tatiana Cigoreanu, o femeie extraordinară, altele ca ea în sat nu sunt. Datorită faptului că ne înțelegem foarte bine, avem și povești de succes. Acum ne-am pus în gând să plantăm lângă bibliotecă un parc mic.
— Ce v-a adus proiectul Novateca?
— Tehnologii moderne. Avem două calculatoare, există internet și oamenii au posibilitatea de a utiliza calculatorul, a comunica cu familia în străinătate. În sat sunt laptop-uri, poate, în 15-16 case. Populația? Aproximativ 700 de persoane. Mai înainte în școală învățau mai mulți elevi. În școala medie erau câte două complete de clase, studiau copii din satele vecine, lecțiile se făceau în două schimburi. Unde merg după gimnaziu? Mă bucur că mai mulți absolvenți s-au întors în gimnaziu ca profesori. Băieții pleacă la Chișinău, la muncă, acum, mulți pleacă în Polonia. La Ungheni nu se duc la muncă – 34 de lei dus-întors. Deși încă mai trăim cu speranțe la un viitor mai bun.
