Sărbătorile de iarnă sunt duminicile sufletului care vin să ne mai oprească din ritmul grăbit al vieții. Ele ne oferă ocazia de a face un popas pentru a ne încânta de spiritul și frumusețea lor. E frumos, e bine, e încântător pentru că e vremea cadourilor, surprizelor, zâmbetelor. E vremea colindelor de Crăciun, când tot omul e mai bun, căci colindele sunt bogăția sufletului și zâmbetul îngerilor. Toate acestea dau valoare și culoare, ne toarnă în suflet bucurie și încântare.
La fiecare intersecție de ani ne dorim ca trecerea lor să ne facă mai buni, mai înțelepți, mai sănătoși, mai feriți de necazuri și momente grele ale vieții. Sărbătorile sunt frumoase pentru aceea că venim cu sentimente, așteptări, planuri de viitor. Ne oferă prilejul de a ne revedea cu cei dragi. Pentru fiecare din noi anii se scurg în mod diferit. Cu bunăstare și belșug așa cum își doresc pentru cei a căror dorință se împlinește cât ai zice pește, cu greu și necaz pentru cei a căror viață lunecă doar în greutăți și necazuri.
Fiecare an nou predispune la meditații, reflecții de genul: a mai trecut un an din viață, ce-am reușit să fac, am avut posibilitate să-mi realizezi ceea ce mi-am dorit? Se spune că nu contează câți ani ai trăit, dar cum i-ai trăit. Emil Cioran în lucrarea sa „Pe culmile disperării” spunea: „Defectul tuturor este că așteaptă să trăiască, deoarece n-au curajul fiecărei clipe. Toți învățăm să trăim după ce nu mai avem nimic de așteptat, iar când trăim nu putem învăța nimic, fiindcă nu trăim în prezentul concret și viu, ci într-un viitor fad și îndepărtat”.
Realizând sondaje și interviuri jurnalistice putem deduce că oricât de mari nu ne-ar fi dorințele și năzuințele noastre, acestea rămân a fi uneori doar schițe de proiect. Unii își contabilizează rezultatele înscrise la activ prin niște lucruri palpabile și de apreciat, alții încă rămân să trudească pentru a duce la bun sfârșit cele începute.
Visătorii însă mai rămân să ghicească în romanițe, alții în zațul de cafea sau chiar în lună și stele, căci, vorba cântecului pe versurile lui Dumitru Matcovschi: „Muntele ieri ne-ademenea, astăzi ne doare./ S-a împlinit, nu s-a împlinit visul cel mare…/ Grijile cresc, toamnele cresc, viața descrește,/ Eu mă grăbesc, tu te grăbești, el se grăbește./ Îmbătrânesc, îmbătrânești, îmbătrânește”.
Fie ca trecerea anilor să ne facă nu doar bătrâni, ci cu mai mult noroc în viață și mai bogați sufletește. Să prețuim fiecare clipă din viața noastră, s-o trăim cu demnitate și dăruire.
Dacă a mai rămas noroc pe fața pământului, să ni-l trimită Dumnezeu în pragul fiecăruia din noi. Să-l aciueze în cuiburile noastre pe care le avem. Să nu ne pierdem speranța, căci ea ne ajută să visăm la ziua de mâine, iar anilor care ne vor veni să le dăm nuanțe cât mai optimiste.
