Voi începe acest editorial sub influența unor emoții de nedescris, generate de vizionarea unui spectacol inedit, prezentat recent de trupa de actori ai Teatrului Național ,,Mihai Eminescu” pe scena Palatului de Cultură Ungheni. Prin evoluarea lor impecabilă cei 50 de actori în frunte cu talentatul actor și director de teatru, dar și regizorul spectacolului, Petru Hadârcă au adus în scenă piesa ,,Dosarele Siberiei”, care a răvășit mult sufletele spectatorilor.
Timp de două ore, curba emoțională a persistat pe întreg parcursul spectacolului, ori acest lucru l-au simțit prin toți porii și celulele corpului spectatorii din sala, care devenise neîncăpătoare. Din acest considerent unii din ei au plecat răvășiți de spaimă și durere fără să urmărească spectacolul până la final. S-au retras nu pentru că nu le-ar fi fost interesant, ci pentru că piesa a avut un impact psihologic puternic. În sala arhiplină au fost persoane de diferite vârste, dar n-a fost unul să nu verse o lacrimă amară, să nu tresară la fiecare împușcătură sau lovitură produsă, care au avut rolul de a reda cruzimea hidoasă a bolșevicilor vizavi de cetățenii deportați sub pretextul că ar fi fost dușmani ai poporului.
Cu siguranță că fiecare privitor a urmărit cu strângere de inimă brutalitatea acelor slujitori ai regimului sovietic, care luau de la gura copiilor și a bătrânilor ultima bucățică de pâine, îi încărcau în vagoanele morții și îi duceau în Siberia de gheață. Erau deportați pentru că îi considerau chiaburi, fapt pentru care, potrivit ideologilor acelor vremuri erau duși la munci silnice pentru a se corecta. Nu, n-a fost o simplă regizare, a fost transpusă o realitate crudă prin care le-a fost dat să treacă mai multor familii din țara noastră. Cei care au trăit acest calvar, desigur că nu s-au răzbunat, unii nici nu au avut cum să o facă, căci au decedat în chinuri pe pământ străin, iar cei ce s-au întors la baștină poate demult nu mai sunt printre noi, iar amintirea lor o mai poartă și astăzi urmașii acestora.
E regretabil faptul că pe acest picior de plai mioritic mai sunt unii care cred că toate acestea sunt doar istorii efemere și nu încearcă să pătrundă în esența trecutului dureros. Desigur e istorie, dar e una dureroasă, de tristă faimă trăită de străbuneii și părinții noștri.
Acest spectacol produs cu trei ani în urmă și jucat de nenumărate ori pe diferite scene din țară și peste hotarele ei are același impact social ce se pliază cu același ecou pe canvaua timpului. Piesa ,,Dosarele Siberiei” cheamă societatea la un exercițiu al memoriei, la comunicare, la meditație pentru a-i face pe unii să vadă de după copac pădurea.
