La sfârșitul săptămânii trecute am scris o știre pe scurt, mai pe larg urmând să fie pentru varianta tipărită a ziarului. Această banală știre m-a făcut să redescopăr cu uimire infinitele resurse ale răutăţii. Era vorba despre redeschiderea izolatorului de detenție provizorie de la Ungheni. Fiți atenți la termen – izolator de detenție provizorie și nu penitenciar. Cei care sunt aici nu au titulatura de pușcăriași, ci doar de bănuiți.
Uite, această știre i-a făcut pe internauți să „toarne” cu fel de fel de comentarii, din care am înțeles că mai avem mult până a ne face destoinici de caracteristica că „moldovenii sunt un neam harnic, ospitalier, bun la suflet”.
Statul era acuzat că are grijă de pușcăriași și nu de pacienții din spitale sau de elevii din școli. Da, motivele sunt serioase și strigătoare la cer, dar să nu uităm de faptul că toți sunt egali și atâta timp cât nu i s-a dovedit vinovăția nu poți să-l numești pușcăriaș. În fine, chiar și pușcăriașii merită condiții mai demne. Aici o să vă readuc aminte de spusele lui Gheorghe Petic din interviul cu dânsul din 13 septembrie 2019 („Gheorghe Petic: „Arestul meu era evident”): „La general vorbind, condițiile din pușcăriile din țara noastră sunt strașnice și sistemul penitenciar nu reeducă, ci distruge omul. Condamnatul din agresiv devine și mai agresiv și când iese din închisoare, prezintă un pericol enorm pentru societate. Acolo nu se poartă nicio discuție banală cu condamnații, nu li se permite să citească”. Înțelegem de aici că acești oameni sunt de 2 ori condamnați. Prima oară de către organele de justiție și a doua – de către societate. Da, au săvârșit greșeli. Unii dintre ei vor călca pe aceeași greblă, însă alții se corectează. Și luați împreună nu trebuie să-și ispășească pedeapsa în condiții mizere.
Apoi, mai este un alt aspect, care trebuie să ne pună serios pe gânduri – cel al condamnărilor Republicii Moldova la CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului). De cele mai multe ori acestea sunt pentru condițiile inumane de detenție. Astfel, din bugetul public, adică din buzunarul cetățenilor, sunt luați bani și dați condamnaților în loc să fie investiți pentru reparația grădinițelor, școlilor sau spitalelor.
În speranța că autoritățile vor găsi resurse financiare pentru a efectua reparații capitale și în alte instituții publice importante să nu uităm că răutatea e mai vizibilă decât bunătatea, inocenţa sau generozitatea. Deci, să fim mai buni!
