Am ajuns la concluzia că în țara noastră, la modul în care ne descurcăm cu salariul care îl primim, că trebuie să ne mândrim. Să ne mândrim că putem din acei 3 mii de lei sau 4 mii să întreținem buna funcționare a statului Republica Moldova. Iată din leafa asta simbolică, care ne-o stabilesc aleșii noștri, noi, muritorii de rând, ținem pe linie de plutire existența pe harta lumii a Republicii Moldova.
Nu e rău că avem această perspicacitate și putere de a ne descurca, dar ar fi mai potrivit dacă nu ar fixa ei, cei de la conducere de unii singuri aceste salarii, ci noi, salariatul de rând. La urma-urmei, cel puţin să stabilim cuantumul impozitului pe venit din veniturile lor, ca să nu fie ca şi al nostru, al muritorilor, care avem câte 3000-4000 de lei, din care, după achitarea tuturor impozitelor şi asigurărilor și nu în ultimul rând a tuturor serviciilor comunale, puţin ce rămâne, mai că a-i zice că îți suflă vântul prin buzunare chiar în aceeași zi când ai primit salariul.
Ne mândrim cu faptul că în ţară există asistenţă medicală, care după câte cunoaștem noi este tot pe banii noştri, fiindcă e serviciu public, întreținut din plătirea impozitelor. Acum iată, ne bucură că, din mijloacele medicinei prin asigurare, care este achitată în totalitate de noi, se vor repara poate câteva spitale, sau unele aparate vor fi achiziționate sau vor fi procurate mai multe vaccinuri anti-Covid. Drept să vorbim, noi credeam că din banii noştri vom fi trataţi, dar, cum se vede, mai întâi trebuie să investim, să reparăm, să cumpărăm utilajul necesar şi abia după aceea vor mai vedea dacă merităm un tratament normal pe banii noştri sau va trebui să mai adăugăm din propriul buzunar.
La fel e şi cu învăţământul de la distanță, adică online. Poate ar fi cazul să introducem învăţământul prin asigurare, adică, cu plată, doar totuna plătim cotizaţii în asociaţiile şcolare şi pe clase, din aceşti bani vopsim, zugrăvim, schimbăm perdelele, cumpărăm bănci. Mai plătim pentru arenda manualelor, ce-i drept de câțiva ani cică clasele primare sunt scutite de această taxă şi aproape în fiecare an „ne bucură” că plata de arendă e în descreștere, după care aflăm din alte surse că s-a redus doar din motiv că manualele sunt folosite mai mult de 7 ani şi sunt răscumpărate a câta oară pe seama acestei plăți simbol, cum li se repetă părinților. E straniu şi ridicol, de unde apare întrebarea de ce plătim pentru învăţământ, doar se spune că acesta e gratuit.
Şi cât de mare ar trebui să fie mândria noastră? Doar fără susținerea noastră materială nu s-ar realiza niciun proiect și aici nu contează ce fel de proiect vrem să implementăm, pentru construcţia unui drum sau unei porțiuni de apeduct sau pentru instalarea unui banal coș de gunoi. În fine, trebuie să ne mulțumim nouă, celor, al cărui leu se varsă în bugetul local și cel național.
