Am citit și eu, ca tot omul, știrea despre un bărbat din Iași care și-a bătut nevasta pe motiv că ar fi… sforăit. Să mă ierte Dumnezeu, dar asta m-a făcut să-mi pun mâinile în cap. De când e sforăitul motiv să ridici mâna asupra unei femei? Noi, la sat, știm că oamenii sforăie, și bărbați, și femei. Asta-i firea omului, nu păcat sau pricină de bătaie.
Pe vremea părinților noștri, casa era ținută cu răbdare și cuvânt, nu cu palma sau cu bâta. Eu am dormit lângă tata toată copilăria mea, și îl auzeam sforăind de ziceai că-i moare vaca în grajd. Mama niciodată nu l-a bătut pentru asta. Mai făcea haz, mai se întorcea cu spatele și dormea mai departe. Și tata, săracul, o mai fi auzit-o și pe mama, dar tot așa, cu răbdare. Oamenii se înțelegeau.
Acuma, unii bărbați vin cu scuze de râsul curcilor: ba că sforăitul, ba că mâncarea nu-i sărată, ba că nu i-a zâmbit la timp. Astea nu-s motive, acestea-s scuze. Adevărul e altul: cine ridică mâna asupra femeii nu are respect nici pentru ea, nici pentru el, nici pentru căsnicia lui.
Eu zic așa: dacă un om nu mai poate răbda sforăitul, să-și ia dopuri pentru urechi, să doarmă în altă cameră sau mai bine să meargă cu soția la doctor, că poate e o boală la mijloc. Dar bătaia nu vindecă nimic, doar adâncește rana. Și nu zic numai de rana femeii, ci și de rana din sufletul copiilor care văd așa ceva.
Mă uit la știrile de azi și mă înfioară cât de multă violență e în case. Nu mai e respectul de altădată, nu mai e frica de sat, de gura lumii, nici de Dumnezeu. Unii bărbați se cred stăpâni pe femeie, ca pe o vită în grajd. Dar femeia nu-i vită, femeia e jumătatea ta, cu care ai jurat să trăiești la bine și la greu. Și dacă n-ai răbdare nici să auzi un sforăit, cum o să ai răbdare la necazuri adevărate?
Eu cred că legea trebuie să fie aspră cu bărbații care ridică mâna asupra femeii. Nu contează ce motiv dau ei. Că-i sforăit, că-i lipsă de sare în mâncare, că-i vorbă spusă mai tare. Toate astea-s pretexte. În spatele lor e un om slab, care nu știe să-și țină nervii și care confundă dragostea cu stăpânirea.
Eu am 60 de ani și am crescut fete. Dacă le-ar atinge cineva cu un deget, n-ar mai avea liniște nici ziua, nici noaptea. Și cred că orice tată simte la fel. Atunci mă întreb: oare bărbatul acesta, când și-a lovit nevasta, nu s-a gândit că putea fi sora lui, fata lui, mama lui?
De aceea scriu aceste rânduri: să înțeleagă lumea că sforăitul nu e motiv, e doar o scuză jalnică. Violența domestică nu are justificare. Și dacă vrem un viitor mai bun pentru copiii noștri, trebuie să ne învățăm fiii să respecte femeia și să le arătăm fetelor că nu e rușine să ceară ajutor și să spună „nu”.
