Vă invit într-o călătorie imaginară cu microbuzul de pe rutele urbane, mai ales cu cele care duc şi aduc călătorii din periferie în orele de vârf. Intri într-un microbuz, încerci să închizi uşa, o trânteşti de câteva ori până reuşeşti să o închizi. De ai norocul să urci la staţia terminus, poţi să te bucuri şi de un scaun. Aceasta însă nu te asigură că ai dat de scaunul bun, rişti şi te pomeneşti şi pe podea. Șoferii fugăresc rutierele şi conduc prin gropile de pe străzile nereparate.
Ei bine, ne-am văzut urcaţi. Dai să te ţii de ceva. „Nu vă apucaţi de bară că e ruptă”, îţi aruncă şoferul. Dau să pun mâna pe speteaza scaunului. Când colo mă îngrozesc de albul murdar al husei. Curăţenie? Nu, nu am auzit! Despre aroganţa şoferilor, e subiect aparte.
Mergem spre centru. Microbuzul se mişcă de parcă ar fi într-un ambuteiaj imaginar. Nu ştiu cine le-a întocmit orarul atât de stângaci! Şi adună pasagerii unul câte unul. Încetişor rutiera se umple, dar şoferul continuă să oprească la mâna întinsă a celui care doreşte neîntârziat să ajungă la serviciu, grădiniţă, policlinică. Îl înţelegi şi pe unul, şi pe altul. Mai faci un pas. „Faceţi loc!”. Încercaţi însă să urcaţi în maxi-taxi în apropiere de centrul orașului. Vi se va găsi loc, doar cu condiţia că staţi cu faţa lipită de fereastra laterală, iar fundul de parbriz. În două. Asta e! Neapărat în dreapta şoferului vor sta copii, chiar dacă aceasta e interzis.
E o situaţie hazlie şi o întreagă provocare să ajungi dimineaţa la serviciu cu transportul public. Te gândeşti, nu dă Doamne să te pomeneşti în altă parte. Deoarece şi acei sărmani oameni din Morenii Noi în acea zi tragică s-au pornit care la piaţă, care la biserică. Dar au ajuns la cimitir. Chestiunea despre maxi-taxiurile arhipline a fost aprig discutată o perioadă, mai ales după acel accident. Apoi s-a revenit la aceleaşi practici. Poliţia se face că nu vede, autorităţilor nu le pasă dacă sunt cetăţenii în securitate sau condiţii normale, ori de li se prestează servicii de calitate. Responsabilii din cadrul companiilor de transport ne propun însă alternativă – călătoria cu taxiul, pe care tot ei îl administrează. Transportatorii au redus numărul microbuzelor, probabil, de aceea se şi atestă această îmbulzeală. Însă Doamne fereşte de mai apare vreun doritor să presteze servicii în acest domeniu! Îi pun beţe în roate, scriu plângeri pe la primărie că le fură clienţii.
Unica soluţie rămâne tot pe seama noastră, că doar nu ne vom ruga poliţiştilor să mai apară din când în când, pe la orele dimineţii, la intersecţia unor străzi. Nimeni nu se gândeşte că ar putea fi tragedie, decât doar atunci când se întâmplă. Unii doresc să ajungă la timp, acolo unde s-au pornit, iar alţii să aibă profit, fără careva eforturi în plus. Din păcate, uneori destinaţia e alta. Atât pentru unii, cât şi pentru alţii. E timpul pentru schimbări.
