Să ne imaginăm, dar dacă am privi retrospectiv evenimentele istorice ale țării noastre am înțelege că deja societatea a trecut prin așa ceva, însă noi, cei de astăzi hai să ne imaginăm o lume în care cunoașterea și înțelegerea nu sunt valorizate, iar intelectualii sunt considerați oameni inutili sau chiar dăunători. O lume în care eforturile lor de a explora, de a descoperi și de a dezvolta lumea sunt reduse la o simplă sursă de amuzament pentru alții. Este o imagine dezolantă, care subminează fundamentul progresului uman și adâncește prăpastia dintre ignoranță și cunoaștere.
Într-o societate sănătoasă și echilibrată, intelectualii joacă un rol vital. Ei sunt purtătorii flăcării cunoașterii, cei care ne îndrumă către lumina rațiunii. Sunt oamenii care explorează terenuri necunoscute, cercetează misterele universului, dezvăluie adevăruri și contribuie la dezvoltarea științei, artei și culturii.
Însă, la o scenă, pentru mine cutremurătoare din spectacolul „Dosarele Siberiei”, am fost martoră a unui moment în care rolul acestei pături a fost ridiculizat. Înțeleg că actorul, care a spus „Savantul să-l pupe în c…r pe …!”, care era un criminal de rând din GULAG, este perceput mai mult ca un comediant, că la aparițiile sale pe scenă să îți apară zâmbetul, însă de această dată fraza lui trebuia să ne facă să ne cutremurăm, pentru că înjosea intelectualii, dar nu o parte din public să râdă. Prin această frază intelectualii, reprezentați de savanți și oameni de știință, au fost umiliți și înjosiți în fața criminalilor, unii dintre cei mai scăpați de sub control indivizi. Într-un act grotesc, acești oameni dedicați cercetărilor științifice, au fost forțați să participe la un act de umilire, punându-se pe sine și cunoștințele lor într-o poziție de supunere și dispreț.
Râsul acelor spectatori a sunat ca un act plin de ignoranță și lipsă de sensibilitate, a devenit o cireașă de pe tort a acestei umilințe. A fost un râs care a alimentat disprețul și a adâncit prăpastia dintre cei care apreciază cunoașterea și cei care o subestimează.
Textul acesta este o mărturie a importanței intelectualilor în societate și a necesității de ai respecta și aprecia pentru contribuțiile lor. Ei sunt cei care ne ajută să evoluăm ca indivizi și ca societate, să ne cunoaștem trecutul, să explorăm prezentul și să sperăm la un viitor mai bun. Umilirea lor este un act care ar trebui să ne cutremure și să ne trezească la realitate că ignoranța și disprețul pentru cunoaștere sunt de neacceptat.
Să ne aducem aminte mereu că intelectualii sunt cei care luminează calea noastră, iar respectul și recunoștința noastră față de ei ar trebui să fie cu atât mai mare într-o lume care încă suferă de obscuritate și prejudecăți. Să luptăm pentru o societate în care să fie apreciați, sprijiniți și încurajați să continue călătoria lor spre cunoaștere și înțelegere, fără teama umilinței sau disprețului.
