Iana s-a născut în oraș. Acolo și-a petrecut copilăria, printre blocuri cenușii, printre tobogane de pe care vopseaua cădea asemenea visurilor ei. Urmărea în fiecare zi cum cădea câte o bucată de vopsea și constata că încă un vis de-al ei s-a mai spulberat.
Primul ei vis a fost să aibă o păpușă și când tata a venit seara frânt de durere, cu privirea ațintită la orizont, Iana a văzut țăndări visul ei.
Ea visa că într-o zi tata va zâmbi ca altădată. Doar că tata a murit după câteva luni de la acea seară în care fața sa s-a transformat în piatră. Mama i-a spus că a murit de durere, din cauza neputinței că nu a putut să le asigure un trai mai bun decât acea cămăruță într-un cămin de familiști de pe strada Muncești din Chișinău. A fost nevoită să meargă să cerșească. Banii pe care mama îi câștiga de la măturatul străzilor erau prea puțini. De abia le ajungea pentru mâncare și servicii, dar mai trebuiau să achite plata pentru chirie, un credit etc.
În pofida că ieșise pe străzi, la scurt timp ele aveau să rămână și fără acoperișul deasupra capului. Atunci mama a încărcat averea lor în două torbe țigănești și au mers la gara auto. Au urcat într-un autobuz murdar. Fata își aduce aminte că erau mulți oameni, necăjiți ca și ele, dar cel mai mult i-a rămas în amintire mirosul acru, mirosul de suferință, mirosul sărăciei din acel autobuz. Au coborât la ultima stație. După câteva minute de mers pe un drum de țară au bătut la o închipuire de poartă.
Când poarta s-a deschis, au fost întâmpinate de o femeie în vârstă, cu ochii obosiți și o expresie gravă pe chip. Iana și mama ei au fost invitate înăuntru, într-o casă modestă, cu pereți căptușiți cu cărămizi și podeaua acoperită cu covorase vechi și pătate. Femeia le-a îmbrățișat reținut fără o manifestare exagerată a sentimentelor, cu toate că ochii ei se umeziseră. Iana avea să afle mai târziu că bunica nu a fost de acord cu relația mamei cu tata. Motivul nu avea să-l afle niciodată. Mama îi întorcea spatele când o întreba, dar bunica îi spunea că cel important din această relație e ea și că tata a iubit-o mult.
Ea le-a spus că au suficient spațiu pentru încă două paturi și o masă. Aceasta a fost întâlnirea lor cu bunică-sa, singura rudă rămasă în viață.
Nu le era ușoară viața nici aici, dar Iana a simțit că pentru prima dată în viața ei, a găsit un loc de liniște și siguranță. Bunică-sa le-a oferit o căldură pe care nu o simțiseră de mult timp și a devenit un sprijin stabil în viața lor zbuciumată.
Cu timpul, Iana a început să se obișnuiască cu noua lor viață la țară. A învățat să facă focul în sobă, să lucreze grădina și să se îngrijească de animalele din gospodărie. În ciuda greutăților, a găsit bucurie în lucrurile simple și în legătura strânsă cu mama și bunică-sa.
Povestea lor a fost una de luptă și sacrificiu, dar Iana a găsit forța în dragostea și susținerea familiei sale. Chiar și în cele mai întunecate momente, ea a simțit că există întotdeauna o rază de lumină și speranță care îi va lumina calea.
Pe măsură ce timpul trecea, Iana creștea o domnișoară frumoasă. Era o tânără cu trăsături delicate și grațioase, care îi confereau un aer angelic și tainic. Pielea îi era ca de porțelan, cu o tentă ușor rozalie, care radia prospețime și sănătate. Părul ei – o cascadă de bucle aurii, care îi încadrau fața într-un mod natural și atrăgător, adăugând un iz de mister și farmec. Ochii ei păreau două bijuterii strălucitoare, de un albastru limpede ca cerul senin, reflectând o adâncime sufletească și o înțelepciune înnăscută. Cu o statură zveltă și suplă, ea pășea cu grație și eleganță, având o postură demnă și conștientă de propria ei frumusețe interioară și exterioară. Zâmbetul ei dulce lumina nu numai întregul ei chip, dar și pe a celor din jurul ei, atrăgând privirile tuturor. Îmbrăcată cu modestie, fiecare haină îi completa în mod subtil frumusețea naturală, fără să încerce să atragă atenția asupra sa prin exces de ornamente sau accesorii.
Era o apariție fermecătoare, care emana un farmec discret și o eleganță atipică, fiind o reflexie a feminității și rafinamentului întruchipate într-o formă umană.
Uneori, amintirile triste și pierderea tatei o încercau pe Iana, dar ea găsea alinare în prezența mamei și bunică-si, în amintirile frumoase și în speranța unui viitor mai bun. Chiar și în cele mai grele momente, ele au rămas unite și hotărâte să depășească obstacolele cu demnitate și curaj, dar și datorită pasiunii ei de a desena și a scrie poezii.
Într-o zi l-a întâlnit pe el și inima ei a început să-i bată ca nebuna, în special atunci când tânărul i-a zâmbit. Întâlnirea lor a fost ca o întâlnire a două suflete pereche, în care privirile li s-au întâlnit și s-au recunoscut instantaneu. Fiecare moment petrecut împreună era plin de bucurie și fericire, dragostea lor creștea de la o zi la alta. Erau văzuți tot timpul împreună. Toată lumea din sat deja îi vedeau mire și mireasă. Așa gândea și Iana, doar că alesul inimii ei avea să-i frângă inima pentru toată viața.
Iana a simțit că universul întreg se prăbușește în jurul ei în momentul în care a aflat că el, bărbatul în care și-a pus toată încrederea și dragostea, a înșelat-o. Durerea și trădarea au lovit-o ca un trăznet, iar inima ei s-a făcut cioburi și vulnerabilă. Atunci parcă ceva s-a frânt, ceva a murit și o apucase pe o cale greșită, dându-i unui om o prea mare prioritate doar pentru câteva secunde de atenție.
Când a descoperit că este gravidă, emoțiile și incertitudinile au devenit și mai copleșitoare, mai ales că iubitul a rupt orice legătură cu ea. În ciuda suferinței provocate de trădarea lui, Iana a fost hotărâtă să își asume responsabilitatea pentru copilul nenăscut, să îi ofere tot ce este mai bun în ciuda greutăților cu care se confrunta. A ales să-și spună povestea doar să nu cadă și alte fete și femei pradă aceleași greșeli, însă s-a lovit de prejudecăți și de fenomenul arătatului cu degetul, adică judecată așa cum numai femeile o pot face.
Anii au trecut și cumva, cumva s-a ridicat Iana din propria cenușă, și-a refăcut viața, dar viața mai avea ceva pregătit pentru ea – o boală cruntă a mamei ei. A trecut toată familia ei prin experiența unei intervenții chirurgicale extrem de dificile. A fost greu, dar cumva organismul Ianei s-a apărat în luna de zile cât a stat la căpătâiul mamei. Nu s-a dat cu capul de pereți, nu a plâns. Altfel a fost când a revenit acasă. A început să se simtă rău, dar căuta să-și ocupe timpul cu ceea ce îi place cel mai mult să facă – să deseneze, să scrie poezii. S-a adresat la medic și i-a dat ceva suplimente, zicându-i că organismul a slăbit de pe urma experienței.
În fine, parcă a trecut. A venit pandemia, a venit un alt diagnostic al altui om drag. Soțul ei avea cancer într-o formă severă. Îi părea că nu mai are loc în propriul corp, nu mai avea aer și tot coșul pieptului o durea, simțea fiecare oscior din acea zonă. Atunci a decis să vorbească cu alt medic și să vorbească mai sincer despre starea ei, despre ce sentimente o încercau. I-a dat antidepresive, însă a atenționat-o că trebuie să lucreze cu ea, să facă pace, că trebuie să-și schimbe modul de viață și de alimentație, să fac ceea ce îi place.
Știe că nu a învins demonul, dar prima luptă a câștigat-o.
Dacă treceți printr-o situație asemănătoare cu eroina poveștii, apelați la un specialist în sănătate mintală. În Ungheni vă puteți adresa la următoarea adresă: str. Romană 27, or. Ungheni, tel: 0236 29 882, email: ccsm.ungheni@ms.md.
Alte informații utile despre ce înseamnă depresia și cum puteți să o depășiți accesați www.sanatate-mintala.md.
