„Cel mai bun judecător al vieții unui om este moartea”, Augustin Păunoiu, ziarist, România.
Acum când ne aflăm în săptămâna luminată, când am sărbătorit Sfintele Paști este firesc să nu uităm și de cei care nu mai sunt printre noi. Dacă am gândi, fie măcar câteva clipe, la cât le datorăm celora de dinaintea noastră și care acum nu se mai află printre noi, ne-am face un examen al conștiinței pentru a înțelege cât de puțin facem pentru a le cinsti amintirea.
Atâta timp cât omul se află pe pământ, aleargă, muncește ca să le reușească pe toate, se zbate să-și croiască un drum în viață, să-și creeze o soartă pentru a fi în rând cu lumea, iar atunci când ajunge în toamna vieții, nici nu realizează cât de repede au trecut anii și că multe lucruri încă nu a reușit să le ducă la bun sfârșit. Dar așa cum a rânduit universul, toate sunt la vremea lor.
Atâta timp cât omul este prezent printre noi, s-ar putea să treacă nevăzut de cei care îl înconjoară și doar atunci când ne părăsește să i se aprecieze valoarea. Acest lucru poate fi resimțit, în special când îl plângem la căpătâi sau de Paștele Blajinilor, când venim la mormintele lor să-i pomenim. Doar atunci ne dăm seama cât de important a fost acel om. Este foarte dureros, atunci când din motive de sănătate sau accidental mor cei tineri, care lasă în urmă inimi sfâșiate. Recent o mamă tânără de prin locurile noastre a părăsit această lume, doborâtă de boala nemiloasă a secolului, cancerul, lăsând în urmă 5 copilași.
Un alt caz cutremurător este vestea de pe rețelele de socializare despre moartea în lanț a unor medici de la un spital din România, care potrivit sursele de mediatizare, au murit din cauza surmenajului la locul de muncă. Nu mai puțin tragică este pierderea acelor oameni nevinovați din Ucraina, care au fost exterminați de armele Kremlinului. Nouă celor de pe pământ nu ne rămâne decât să cinstim memoria părinților, bunicilor, cunoscuților și prietenilor, dar și necunoscuților, care ne-au părăsit prea devreme, căci toți au nevoie de rugăciunile noastre ca un minim gest de aducere-aminte și recunoștință față de cei care ne-au crescut și educat, față de cei care s-au sacrificat la locul de muncă sau pentru a-și apăra patria. Să ne bucurăm de viață, căci o zicală populară spune: „Cea mai mare bucurie a omului este întâlnirea cu viața”.
