Jonglez între editorialele despre gunoi şi acte de vandalizare a bunurilor publice. Unul sau două numere în care nu scriu la temele acestea şi iar sunt nevoită să scriu. Niciodată nu am să-mi pot explica fenomenele acestea şi ce-i face pe unii dintre noi să procedeze în acest fel.
Duminică m-am plimbat în zona unui liceu din oraş. La terenul sportiv, care e de curând amenajat, gardul e rupt. Cineva ar zice că e încuiat şi că oamenii doresc să se ocupe cu sportul şi de aceea au vandalizat. Nu e o scuză. Sunt angajaţii instituţiei în a cărei subordine e acel teren şi îi întrebi dacă e permis ca altcineva din afară să practice sportul acolo. Dacă răspunsul e afirmativ, atunci îi întrebi în ce condiţii. În cazul în care ţi se spune că nu e voie, atunci te conformezi, în fond, aparţine unei şcoli şi nu e stadion public ca să poţi să-l utilizezi după bunul plac, şi nu iei un cleşte sau orice alt instrument ca să distrugi acel gard.
Aceeaşi situaţie e şi cu gunoiul. Îl aruncăm unde apucăm. În container (în cazul oraşului şi în câteva localităţi megieşe municipiului) sau alături; la gunoiştea care e amenajată de către autorităţi (chiar dacă e prea mult spus „amenajată”) ori la una care ţi-o faci sub fereastra vecinului, aşa ca săracul să nu mai aibă parte de zile bune. Aşadar, nici vorbă de colectare selectivă.
Frumos e exemplul Oradei la capitolul colectare selectivă. Cum s-a ajuns cu orădenii la acest nivel? „În ultimii aproape trei ani, Oradea a învățat din experimentul ăsta că fără sprijinul primăriei nu faci nicio schimbare. Că orice schimbare implică conversații directe. Cea mai importantă, poate, e cea în care le comunici oamenilor că îți vei respecta partea și că suntem împreună în asta. Că trebuie să întâmpini gradul de comoditate a locuitorilor, cum spun ambii directori, să le faci viața mai ușoară. Adică să-i echipezi cu pubele sau altele, ca să grăbești un ritm colectiv de schimbare. Că trebuie să comunici schimbările pe toate căile.
La primărie, în cartiere, pe pubele, pe pliante, pe Facebook. Că trebuie să-i recompensezi sau să nu le ceri costuri extra pentru o perioadă, pentru că totul se rezumă la știința comportamentului. Că trebuie să creezi o infrastructură, ca apoi să poți cere socoteală cetățenilor. De-aici și cele două platformele care adună sute de tone de deșeuri din construcții, una dintre ele deschisă în 2018. Oamenii nu mai pot pretinde că nu au unde arunca diverse și că de-asta lasă o saltea lângă pubele –, și atunci ai cadrul să-i sancționezi. Președintele Consiliului Județean, Bolojan, a semnat în martie 2021 acorduri cu alte patru comune din județ, pentru alte patru, a câte 3.000 metri pătrați fiecare, care vor fi construite în vara lui 2021. Poate lecția mai dură (și deloc nouă) e că schimbarea se produce în ani și că nu poți controla mereu cum interpretează fiecare „colectare separată”. Într-un business oarecare deservești o audiență, spune Zoli de la colectare, „dar clienții noștri sunt toți orădenii”. Și tocmai pentru toți orădenii, orașul a decis să-și asume, de luna asta, o schimbare și mai mare. Oradea a trecut la programul „Plătești pentru cât arunci” (Pay as you throw în alte țări europene), prin care cetățenii strâng deșeurile pe patru fracții: rezidual, reciclabile (plastic, metal, carton, hârtie), sticlă și biodeșeuri – schimbarea cea mai importantă de conținut, pentru că este fracția cea mai voluminoasă la ținte și înseamnă că orădenii vor plăti gunoiul în funcție de câte kilograme scot la pubele lunar, de câte ori și ce fel de pubele umplu” (Sursa: revista DoR).
